joi, 28 decembrie 2017

Lumea inversă - Christopher Priest

Un BSFA de la mama lui....

Pe scurt/lung:


Începe cumva ca un fantasy la modă în zilele noastre, cu o lume de ghilde, în care copii trăiesc la cămin despărțiți de părinți și apoi intră ucenici în aceste ghilde, cu jurăminte de loialitate, unde se fac căsătorii aranjate, statutul femeii e unul inferior și se ridică prin căsătoria cu un soț aflat la un nivel superior dintr-o ghildă, unde atmosfera e un pic concentraționară, cu sindromul cetății asediate și apoi cel cu dușmanul e celălalt, atât de dragi manipulării în masă...
Acțiunea se petrece în orașul Pământ.

Târziu de tot iți dai seama că tot acest univers concentraționar este un oraș pe șine (motiv care apare și în 2312) care se deplasează continuu pentru atingerea unui misterios Punct de Optim, iar ghildele au ca scop menținerea orașului în mișcare spre acest punct.

Vârsta unui om se măsoară în nr de km cu care orașul s-a deplasat pe parcursul vieții respectivului; avem soldați cu arbalete,vagoane electrice pe baterii, folosesc energia nucleară și cai pentru deplasare în afara orașului, o lume ciudată și deconcertantă.

Topografii Viitorului sunt ghildarii care călătoresc în afara orașului, în sud spre trecut și în nord spre viitor (ca de aia e ciudată și inversată lumea asta), realitatea, distantele, timpul, oamenii se modifică în aceste călătorii sau sunt doar percepții ale oamenilor.

Helward Mann intra ucenic în  Ghilda Topografilor Viitorului, este trimis la munca de jos sub îndrumarea unui ghildar din Ghilda Liniilor pentru a coordona o echipa de localnici (care nu fac parte din ghilde si nu sunt rezidenti in oras) apoi face călătorii în nord și în sud și pană la urmă ne da o explicația lui a lumii în care trăiește, explicație găsită într-o lecție de matematică în care au învățat despre hiperbole: un disc cu raza infinită cu doua spire hiperbolice deasupra și dedesubt.... 

Mi-a plăcut mie matematica, dar explicațiile astea mi-au părut foarte abstracte că-mi venea să pun mana pe cartea de Analiza Matematica din liceu :) și nu le-am putut vizualiza mental (spre deosebire de Lumea Inelara în care chiar autorul o exemplifica la un moment dat: o lumânare și o fășie îngustă de hârtie asezată circular în jurul lumânării)

Apa și natalitatea sunt principalele probleme ale orașului, pentru cea din urmă sunt aduse femei din afara orașului "pentru prăsilă". 

Sistemul ghildelor a fost opresiv prin barierele de comunicație și cunoștințe impuse dar ultimele evenimentele (atacurile localnicilor, distrugerea parțiala a unei porți din oraș, faptul ca toată lumea știa mai mult sau mai puțin acum ce se întâmpla în exteriorul orașului, apariția și impunerea pe agenda publica a taberei Terminatorilor care militau pentru oprirea orașului, etc) încep sa schimbe balanta de putere, ghildele pierzând teren în "orașul fanatic".

Si abia spre sfârșit încep să se clarifice lucrurile, când Mann întâlnește o femeie care nu e localnică și care vorbește engleza pentru că vine din Anglia și aflăm că suntem totuși pe planeta Pământ, într-un post apocaliptic cu civilizația prăbușită, fără calculatoare, undeva cu 200 de ani în viitorul anului 1985 când a avut loc Prăbușirea iar orașul a apărut în 1987 ca un fel de oază de civilizație în mijlocul anarhiei generalizate. 

Elizabeth, femeia cu care s-a întâlnit Mann le explica celor din oraș și ne explica și noua cititorilor: geniul fizician Destaine a fost un om de știința specializat în fizica particulelor care a descoperit un mod de a produce energie iar orașul era urmașul unei stații mobile creata de omul de știința și adepții sai.

Fizicianul de geniu a inventat generatorul de translaterare care produce energie dar care are efecte secundare asupra oamenilor (distorsionarea realității, probleme genetice - de unde problemele de natalitate ale orașului) iar Punctul de Optim era în interiorul acelei ferestre de translaterare descoperita de fizician, în care se putea produce energie doar cu un generator (produce mai multa energie decât consuma).


Fereastra a fost descoperita în China de unde a început călătoria orașului și se deplasează pe suprafața planetei de unde si necesitatea deplasarii orasului pentru a ramane in interiorul ferestrei de translaterare.

Hard SF dens, scris în stilul sec al autorilor anglo-saxoni, mai ales americani, fără prea multă empatie & căldură față de scriitură/personaje/scris, fără urma de umor englezesc, pentru care trebuie sa fi făcut un pic de analiza matematica sau măcar secția real (în loc de uman :) ) la liceu. 



Așadar:
O carte despre percepția realității, despre cum știința poate deforma aceasta percepție, despre fanatism, tehnologia ca scop în sine și nu în slujba oamenilor, falia intre ceea ce își doresc oamenii și ceea ce le pune la dispoziție cunoașterea aka tehnologia & știința, îngustarea orizontului uman în momentul în care cunoașterea/știința este utilizata ca scop în sine și în mod obtuz

E o carte de BSFA mai degrabă decât de Hugo, adica exact asa cum și e....
   
Titlu: Lumea inversă
Autor: Christopher Priest
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: LI
SFE: CP
ISFDB: CP

Poarta - Frederik Pohl

L-am descoperit târziu pe Pohl, asta și pentru că, asa cum spunea Mihai Bădescu în postfață, a fost un celebru necunoscut pentru cititorii romani.


Pe scurt/lung: 

Omenirea a ieșit în spațiu și a aflat că o civilizație misterioasă a trecut deja pe la noi prin zonă. 

Pământul are probleme cu resursele de hrană și cu poluarea, hrana e sintetică și munca în minele de hrană e grea. 

Poarta = asteroid folosit pe post de stație de plecare/sosire pentru sute de nave ale unei civilizații care colonizaseră/amenajaseră și Venus, și care apoi a dispărut fără urmă din universul cunoscut. Poarta este operată de o corporație multinaționala care își trage cota parte din profiturile obținute ca urmare a explorărilor efectuate de prospectori. 

E o cursa de a descoperi noi lumi și în special de a găsi artefacte heechee, civilizația care ne-a lăsat Poarta și a dispărut. 

Navele hiperluminice (vechi de juma' de milion de ani) sunt funcționale, au fost dotate cu sisteme minimale de menținere a vieții, și pot fi pornite pentru a pleca și se reîntorc la punctul de plecare dar fără a li se putea stabili ruta sau destinația.
S-au făcut teste și se știu care ar fi rutele acceptate de nave (dar nu pot și modificate) și se știe de asemenea la întoarcere care a fost ruta parcursă.

Din cauza capacității limitate de transport a navelor heechee (1 sau 3 sau max 5 per nava) degeaba găsești o planetă locuibilă sau terraformabilă unde ai putea să faci transfer de pe Pământul suprapopulat (ajuns la 25 mld) că nu ai cu ce. Știi că planetele locuibile sunt acolo, știi că Pământul se sufocă dar nu poți coloniza Universul pentru că nu știi (nu poți replica) tehnologia navelor heechee, iar acestea sunt în număr limitat și mai și pierzi din ele. Si te mulțumești cu mizilicuri, ca în Picnic la marginea drumului... cu un bec , cu o bobina, un diamant piezoelectric care poate duce la o industrie de 50mld de dolari, etc, etc ... 

Sentimente de frustrare, neputință, zădărnicie plus aventura și goana după aur.  
Călătoria cu aceste nave heechee e loterie pură, dacă merge și te întorci e ok, dacă nu, ghinion. 
Dacă găsești un artefact heechee, te-ai ajuns; dacă faci vreo descoperire care poate ajuta știința, iarăși e ok. Dar cei mai multi jucători la aceasta loterie ruseasca cu viata și sănătatea lor (inclusiv, sau mai ales, mintală) nu reușesc, dar încearcă și încearcă pentru că nu au nimic de pierdut...
Marele pot ar fi găsirea unei nave heechee funcțională, care să poată fi comandată și din care să poți extrage tehnologia de deplasare... ai putea începe colonizarea și ai scoate Pământul din rahat.

Iar ca să ajungi pe Poartă și să trăiești aici ca să prinzi un loc pe navă, iți trebuie bani (obținuți de unii,de exemplu, prin vânzarea de organe a fiului lor cu tumoare cerebrală)  
E o întreagă lume aici pe Poartă, cu oameni de toate felurile și de toate caracterele... și totul se învârte în jurul plecărilor și sosirilor

Bob Broadhead a lucrat în minele de hrană de pe Pământ dar a câștigat la Loterie, a plecat pe Poartă să devina Prospector, și-a încercat norocul și a reușit. Asta după ce, mai întâi, îi e frică să plece cu o navă și rămâne pe Poartă să lucreze la spatii verzi.  

Își învinge totuși frica și pleacă într-o misiune de 5, împreună și cu iubita lui, Klara (amândoi fiind niște distrugători de fericire) .
Descrie simptomele și alienarea încercate în spațiul îngust al unei nave de 5 în așteptarea simptomelor de frânare - ceea ce înseamnă că poți estima cât îți ia pană la întoarcere și dacă îți ajung rezervele de hrană sau trebuie să te gândești cum vei juca loteria "cine își taie primul gâtul ca să scape ceilalți?" 
Si la ultima călătorie ajung în preajma unei găuri negre iar Bob reușește să se întoarcă, singur, făcând o alegere care îl va marca mereu.

Cartea este traversată de ședințele de psihoterapie (cu un robot psihoterapeut)  ale lui Bob

Un hard SF ceva mai special pentru ca elementele tehnologice sunt ale unei rase vechi de 500k ani și nu prea știm nimic despre ele; mai e și un plan al interacțiunii umane în environmentul porții și al navelor de expediție; plus umbra Pământului suprapopulat și suprapoluat. Cu noțiuni de astronomie și astrofizică, plus psihanaliza făcută de robotul Sigfrid.


Așadar

Poartă spre necunoscut, spre Univers, spre tine însuți.... O carte despre risc , sacrificiu, suferință. Cât ești dispus să riști? Cu ce sacrificii ? Pentru tine? Dar pentru cei pe care îi iubești? Sau pe cei care îi iubești? 

P.S. O mențiune specială pentru foarte buna postfață a lui Mihai Bădescu


TitluPoarta

AutorFrederik Pohl
Editura: Nemira
Linkssite oficial , blog
WWE: P
SFE: FP
ISFDB: FP

Stația orbitală a lumii de jos - C. J. Cherryh


Clasic space opera

Pe scurt/lung:

Începe în stil clasic, știm despre ce vorbim/citim, care e peisajul și actorii: stație orbitală, colonizarea sistemului solar și apoi al spațiului de dincolo de sistem, colonizare realizată prin stații de tranzit, stea după stea, dezvoltare transporturi, comerț, exploatare resurse. 

Pământul rămâne leagănul omenirii de unde vin bunuri care nu se pot obține pe stații. 

Se descoperă planete care puteau furniza biomateriale care pană acum erau monopolul Pământului, acesta își pierde rolul de centru, Compania care administra stațiile nu mai e atotputernică, stațiile din jurul și de dincolo de noile planete descoperite nu se mai supun Companiei și Pământului. 

Odată cu saltul superluminic spațiul se micșorează, stațiile devin mai apropiate, cele apropiate de Pământ se depopulează și apar stații din ce în ce mai depărtate, acestea își creează propria organizație, Uniunea (care, paradoxal, nu sunt băieții buni asa cum ne-am fi așteptat, par mai degrabă un model social autoritarist, folosesc spălarea creierelor, manipularea genetică, clonarea,etc)

In peisaj sunt și negustorii independenți (cei cu spirit antreprenorial și de aventură, urmăreau oportunități și își asumau riscuri, mai rebeli și parcă mai libertini) iar orbitalii (rezidenții de pe stație) ar fi partea mai conservatoare, refugiați, carantina, stații distruse, haos și confuzie. 

Apare și Flota (spațialii sunt cei de pe navele Flotei) care ar trebui să se supună Companiei dar nu e chiar asa de simplu; nu este o organizație tipic militară cu acea strictețe cazonă și acel fanatism militarist ci mai degrabă cu spirit civil și de explorare în rândurile ei. 

Stația Pell este un  fel de teritoriu neutru în teatrul de război, cumva la frontieră, și e privită de Uniune ca punct de străpungere către Pământ

Iar stația orbitală Pell (stația orbitală a lumii de jos) e la granița intre aceste două lumi, încearcă să rămână oarecum neutră, unde vin refugiații care consideră Pământul și Compania ( și Flota care teoretic aparțin acestora) ca și casa lor iar Uniunea sunt ceilalți = dușmanul. 

Lumea de jos semnifică planeta Pell asemănătoare Pământului în jurul căreia orbita stația și care are și o populație (hisa) vag asemănătoare hominizilor primitivi (dar cu ceva talente neașteptate, care sunt capabili de profunzimi emoționale/sentimentale, sentimente pe care oamenii se pare că le-au pierdut, cu o filozofie de viată foarte diferită, pozitivă, care atunci când e cazul adoptă rezistenta pasivă a la Ghandi, care visează și ei la stele învățând de la oameni și care ii învață pe oameni să viseze visele hisa crezând astfel că pot schimba realitatea).

Pe planeta Pell se vor aduce o parte din refugiați, ca într-un fel de ghetou/tabăra de refugiați  (lagăr de muncă?) ceea ce ridica o mulțime de probleme logistice dar și etice. 

Flota se luptă cam în nume propriu cu Uniunea, pentru ca negustorii sunt "basculanți" putând trece dintr-o tabără în alta, stațiile exterioare sunt deja de partea Uniunii, cele interioare sunt depopulate ca urmare a expansiunii iar Pământul și Compania nu mai au resursele de alta dată pentru că nu mai au monopolul de alta dată.

Pământul se retrage în carapace și renunță la expansiune, stațiile cedează Uniunii una cate una (cucerite, distruse sau predându-se), Flota pare că nu o mai duce mult, refugiații vin pe Pell cu tot ce înseamna ei: haos, moarte, deznădejde, disperare, lipsa de resurse, vieți sfărâmate, familii distruse.

Se intră în spirala răzbunării, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, bineînțeles că nu pot să lipsească trădările, spionii simpli/dubli/tripli, loviturile de culise, negocierile, manipularea, propaganda, traficanți, speculanți, etc.

E un conflict centru vs periferie, similar cu Anglia - Statele Unite din perioada întemeierii acestora din urma; o lupta intre lumea noua (nu neapărat mai buna și mai dreapta) dar mai aventuroasa, care are resurse, își asuma riscuri și câștiga asumându-și-le și lumea veche (Pământul și Compania). 

La un moment dat intervine acel sentiment când știi că nu mai ai cum să câștigi, că mai devreme sau mai târziu vei pierde și că asta poate însemnă moartea sau ceva mai rău, că nu ai unde să te duci/fugi.

E una din puținele cărți citite de mine în care tratează la modul asta războiul, omenire contra omenire în spațiu, fără alte civilizații care fie parte a jocului. Pământul&Compania vs Uniune vs Flota vs spațialii vs orbitalii vs negustorii.... cu multe nuanțe de gri 

Subiectul refugiaților e tratat într-un registru foarte actual chiar dacă a fost scrisa la începutul anilor '80.

E vorba de onoare vs dezonoare, despre ce înseamnă și cine e prieten și cine e inamic... 

Fără prea multe chestii cyber, nu sunt detalii științifice/tehnice foarte multe, nici considerente filozofico-psihologice; space opera pe bune, hard SF din ăla clasic și bun.

Așadar:


Multe planuri și fire epice care sunt împletite cu o mana de scriitor care știe ce scrie/face, trebuie un pic de răbdare sa înțelegi cine, care și cum e, să se așeze și să se limpezească lucrurile, să înțelegi big picture... Dar merită!


Titlu: Stația orbitală a lumii de jos
AutorC. J. Cherryh
Editura: Pygmalion;
Linkssite-ul oficial
WWE: SOLJ
SFE: CJC
ISFDB:  CJC

duminică, 24 decembrie 2017

Anul 2017

Dacă pe plan personal 2017 a fost - în general - un an prost, pe planul cărților a fost unul bun, chiar foarte bun.

- am citit multe cărți, mai multe ca în alți ani, unele din ele chiar foarte bune.
- revelațiile mele pentru 2017 au fost China Mieville și Neil Gaiman. La care as adăuga Terry Pratchett, cu cărțile din Lumea Disc, citite la sfârșitul anului trecut și începutul acestui an.
- la capitolul dezamăgiri as trece consolidarea dezamăgirii numite Kim Stanley Robinson (dacă ar tăia 25-40% din lălăiala aia prezenta în orice carte, poate ca....), Peter F. Hamilton cu care respingerea a fost din prima, fără echivoc (deși sunt fan bătrân al genului space opera) și parca și Neal Stephenson (aici hmm, as mai încerca cu Snow Crash și reluat Era de diamant, măcar din respect fata de Gibson :) )
- la posibile reevaluări viitoare l-as trece pe Paolo Bacigalupi, care nu m-a convins cu Fata modificatadar mi-a plăcut proza scurta...
- mi-am lansat blogul și am început sa contribui pe Goodreads
- am redescoperit plăcerea de a citi proză scurtă (și mi-am seama și de ce, după ce am terminat Pacea  Eternă: în cazul prozei scurte, starea aia de bine și plăcerea de a citi precum și dezamăgirea vin în doze mici, în felii; într-o antologie de tipul Dozois găsești sigur câteva bucăți bune și 1-2-3 bucăți foarte bune care compensează alea mai puțin bune și ieși pe plus; în cazul marii proze, dezamăgirea vine per total, rotund, complet și e mai greu de digerat).
- a fost anul în care am renunțat aproape complet la paper în favoarea electronicului (da, știu! senzația cărții în mană, atingerea și răsfoitul paginilor, chiar mirosul cernelii, toate senzațiile astea sunt unice... și totuși! ebookurile le pot citi oriunde și oricum, pot să ajustez fontul - o problema reală pentru mine o dată cu vârsta :(, am o bibliotecă întreagă online (OneDrive) pe care o pot accesa de oriunde, pot sa-mi fac notițe, să notez impresii, legături cu alte cărți, pot să sar imediat pe Google sau Wiki și să caut informații și linkuri, câteodată aceste căutări și informații adiacente sau legate mă duc în direcții nebănuite și îmi iau destul timp pană mă reîntorc la carte; mi-e mult mai ușor sa citesc mai multe cărți în paralel - romanele pe Kindle , proza scurtă pe telefon, etc). Mi-am cumpărat de la Gaudeamus Nova și Sindicatul polițiștilor idiș.... n-am reușit să trec de primele pagini, le-am pus deoparte pentru la vară... trebuie să am lumină, șezlong, soare, plajă, etc .. ;).
- am rămas restant cu mai multe (vreo 32) recenzii (nu caut acum alt cuvânt, vezi și aici ) pentru blog a cărților citite, mi-am dat seama că e mult mai ușor să citești cărți decât să scrii despre ele ;)

Cam asta ar fi....

Planuri pentru 2018?
Să citesc, să citesc, să citesc.....
Si să mă apuc de o integrală ... nu, nu din alea de suprafață sau de volum 😀 ci integrala K. Dick sau Brunner sau Spinrad... sau poate Gibson.

Cărțile citite după lansarea blogului (luna mai; considerată era noastră :);  ce a fost înainte de blog voi considera ca fiind î.e.n, o istorie de sute, poate mii de cărți):

Stația orbitala a lumii de jos - C. J. Cherryh
Unde cândva, suave pasări cântătoare - Kate Wilhelm
Lumea Inelară - Larry Niven
Poarta - Frederik Pohl
Lumea inversă - Christopher Priest
2312 - Kim Stanley Robinson
Războiul Bătrânilor - John Scalzi
Ghidul autostopistului galactic - Douglas Adams
Războiul Etern - Joe Haldeman
Tărâmurile pustiite. Povesti ale apocalipsei - John Joseph Adams
La început a fost întunericul - R Scott Bakker
Ritual de trecere - Alexei Panshin
Cicatricea - China Mieville
Consiliul de Fier - China Mieville
Fata modificată - Paolo Bacigalupi
Cassandra - C. J. Cherryh
Cele o suta de mii de regate - N. K. Jemisin
Sunetele vorbirii - Octavia E. Butler
Ultima colonie - John Scalzi
Brigăzile Fantomă - John Scalzi
Străin în țară străină - Robert A. Heinlein
Cartea Judecății de Apoi - Connie Willis
Cartea Cimitirului - Neil Gaiman
Mașina timpului - H. G. Wells
Anihilare - Jeff VanderMeer
Pierdut în timp & Corabiile timpului - Stephen Baxter
Era de diamant - Neal Stephenson
Stația Pierzaniei - China Mieville
Orașul închis - J. G. Ballard
Eternitate - Greg Bear
Iubire e planul, planul e moarte - James Tiptree Jr.
Războiul liniștit - Paul J. McAuley
Zei americani - Neil Gaiman
Oceanul de la capătul aleii - Neil Gaiman
Marele joc al timpului - Fritz Leiber
Silozul - Hugh Howey
Foc în adânc - Vernor Vinge
Disfuncția realității - Peter F. Hamilton
Anansi boys - Neil Gaiman
Sera - Brian Aldiss
Jertfa - Holly Black
La capătul curcubeului - Vernor Vinge
Halta - Clifford D. Simak
Imperiul îngerilor - Bernard Werber
Preludiul Dunei - Brian Herbert & Kevin J. Anderson
The Year's Best Science Fiction - Nemira vol. 1,2,3,4,5,8 - Gardner Dozois
Almanahul Magazin Sci-Fi
Regele Sobolan - China Mieville
Omul demolat - Alfred Bester
Replay - Ken Grimwood
Drumul - Cormac Mccarthy