Că tot am văzut că apare și filmul :), mă grăbesc să zic și eu ceva despre carte...
Pe scurt/lung:
O expediție in AriaX (o arie protejată - de ce? de cine?), 4 membri (toate femei - biolog, antropolog, topograf, psiholog) continuă explorarea zonei și încearcă să afle ce au pățit celelalte expediții (au mai fost 11 care s-au terminat mai mult sau mai puțin prost, de la sinucidere și crimă pană la apariția membrilor dincolo de granițele ArieiX, în lumea reală, fără o explicație rezonabilă a transferului).
Bioloaga este naratorul, viata ei e pustie, soțul a fost într-una din expedițiile anterioare și a reapărut brusc acasă, dar schimbat, într-un anumit fel ...
Lucrul în grup, autoritate și conducere, dezacord și compromis, cum se vede realitatea înconjurătoare din puncte de vedere diferite.
O construcție ciudată turn/tunel (depinde cum îl privești) în care descoperă o inscripție organică scrisă cu un fel de ciupercă/fungi și care le provoacă tulburări psihice.
Descoperă ca psiholoaga folosește asupra loc tehnici de hipnoză pentru a le induce anumite stări.
Seamănă un pic cu Picnic la marginea drumului, pare la prima vedere că nu e nimic extraordinar acolo, doar la prima vedere. Chiar dacă e sau nu adevărat, mie mi se pare evidentă influența fraților Strugatki.
O stare de neliniște, de ceva nedefinit, de anxietate și de pericol, suspansul e foarte bine construit, simplu, fără sa inflorească prea mult.
Așadar:
Un SF psihologic cu elemente de thriller/horror, mi-a produs o stare confuza, de neliniște, nu știu de unde să iau cartea asta și unde să o pun/duc.
Ca într-o ceată, un drum care nu duce nicăieri, o lume pierdută, unde sunt?
Va fi greu să continui cu celelalte doua romane din serie...
LATER EDIT: am vazut de curand si filmul. Nu e rau, e foarte vizual, foarte cinematografic, dar parca pierde din acea apasare psihologica foarte prezenta in carte... ceea ce la Calauza nu se intampla, dar na, unul e Tarkovski :)
Titlu: Anihilare
Autor:
Jeff VanderMeer
Editura: Trei
Links: site oficial
WWE: A
SFE: JVM
ISFDB:JVM
Se afișează postările cu eticheta Nebula. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Nebula. Afișați toate postările
duminică, 4 februarie 2018
joi, 28 decembrie 2017
Poarta - Frederik Pohl
L-am descoperit târziu pe Pohl, asta și pentru că, asa cum spunea Mihai Bădescu în postfață, a fost un celebru necunoscut pentru cititorii romani.
Pe scurt/lung:
Omenirea a ieșit în spațiu și a aflat că o civilizație misterioasă a trecut deja pe la noi prin zonă.
Pământul are probleme cu resursele de hrană și cu poluarea, hrana e sintetică și munca în minele de hrană e grea.
Poarta = asteroid folosit pe post de stație de plecare/sosire pentru sute de nave ale unei civilizații care colonizaseră/amenajaseră și Venus, și care apoi a dispărut fără urmă din universul cunoscut. Poarta este operată de o corporație multinaționala care își trage cota parte din profiturile obținute ca urmare a explorărilor efectuate de prospectori.
E o cursa de a descoperi noi lumi și în special de a găsi artefacte heechee, civilizația care ne-a lăsat Poarta și a dispărut.
Navele hiperluminice (vechi de juma' de milion de ani) sunt funcționale, au fost dotate cu sisteme minimale de menținere a vieții, și pot fi pornite pentru a pleca și se reîntorc la punctul de plecare dar fără a li se putea stabili ruta sau destinația.
S-au făcut teste și se știu care ar fi rutele acceptate de nave (dar nu pot și modificate) și se știe de asemenea la întoarcere care a fost ruta parcursă.
Din cauza capacității limitate de transport a navelor heechee (1 sau 3 sau max 5 per nava) degeaba găsești o planetă locuibilă sau terraformabilă unde ai putea să faci transfer de pe Pământul suprapopulat (ajuns la 25 mld) că nu ai cu ce. Știi că planetele locuibile sunt acolo, știi că Pământul se sufocă dar nu poți coloniza Universul pentru că nu știi (nu poți replica) tehnologia navelor heechee, iar acestea sunt în număr limitat și mai și pierzi din ele. Si te mulțumești cu mizilicuri, ca în Picnic la marginea drumului... cu un bec , cu o bobina, un diamant piezoelectric care poate duce la o industrie de 50mld de dolari, etc, etc ...
Sentimente de frustrare, neputință, zădărnicie plus aventura și goana după aur.
Călătoria cu aceste nave heechee e loterie pură, dacă merge și te întorci e ok, dacă nu, ghinion.
Dacă găsești un artefact heechee, te-ai ajuns; dacă faci vreo descoperire care poate ajuta știința, iarăși e ok. Dar cei mai multi jucători la aceasta loterie ruseasca cu viata și sănătatea lor (inclusiv, sau mai ales, mintală) nu reușesc, dar încearcă și încearcă pentru că nu au nimic de pierdut...
Marele pot ar fi găsirea unei nave heechee funcțională, care să poată fi comandată și din care să poți extrage tehnologia de deplasare... ai putea începe colonizarea și ai scoate Pământul din rahat.
Iar ca să ajungi pe Poartă și să trăiești aici ca să prinzi un loc pe navă, iți trebuie bani (obținuți de unii,de exemplu, prin vânzarea de organe a fiului lor cu tumoare cerebrală)
E o întreagă lume aici pe Poartă, cu oameni de toate felurile și de toate caracterele... și totul se învârte în jurul plecărilor și sosirilor
Bob Broadhead a lucrat în minele de hrană de pe Pământ dar a câștigat la Loterie, a plecat pe Poartă să devina Prospector, și-a încercat norocul și a reușit. Asta după ce, mai întâi, îi e frică să plece cu o navă și rămâne pe Poartă să lucreze la spatii verzi.
Își învinge totuși frica și pleacă într-o misiune de 5, împreună și cu iubita lui, Klara (amândoi fiind niște distrugători de fericire) .
Descrie simptomele și alienarea încercate în spațiul îngust al unei nave de 5 în așteptarea simptomelor de frânare - ceea ce înseamnă că poți estima cât îți ia pană la întoarcere și dacă îți ajung rezervele de hrană sau trebuie să te gândești cum vei juca loteria "cine își taie primul gâtul ca să scape ceilalți?"
Si la ultima călătorie ajung în preajma unei găuri negre iar Bob reușește să se întoarcă, singur, făcând o alegere care îl va marca mereu.
Cartea este traversată de ședințele de psihoterapie (cu un robot psihoterapeut) ale lui Bob
Un hard SF ceva mai special pentru ca elementele tehnologice sunt ale unei rase vechi de 500k ani și nu prea știm nimic despre ele; mai e și un plan al interacțiunii umane în environmentul porții și al navelor de expediție; plus umbra Pământului suprapopulat și suprapoluat. Cu noțiuni de astronomie și astrofizică, plus psihanaliza făcută de robotul Sigfrid.
Așadar:
Poartă spre necunoscut, spre Univers, spre tine însuți.... O carte despre risc , sacrificiu, suferință. Cât ești dispus să riști? Cu ce sacrificii ? Pentru tine? Dar pentru cei pe care îi iubești? Sau pe cei care îi iubești?
P.S. O mențiune specială pentru foarte buna postfață a lui Mihai Bădescu
Titlu: Poarta
Autor: Frederik Pohl
Editura: Nemira
Links: site oficial , blog
WWE: P
SFE: FP
ISFDB: FP
Pe scurt/lung:
Omenirea a ieșit în spațiu și a aflat că o civilizație misterioasă a trecut deja pe la noi prin zonă.
Pământul are probleme cu resursele de hrană și cu poluarea, hrana e sintetică și munca în minele de hrană e grea.
Poarta = asteroid folosit pe post de stație de plecare/sosire pentru sute de nave ale unei civilizații care colonizaseră/amenajaseră și Venus, și care apoi a dispărut fără urmă din universul cunoscut. Poarta este operată de o corporație multinaționala care își trage cota parte din profiturile obținute ca urmare a explorărilor efectuate de prospectori.
E o cursa de a descoperi noi lumi și în special de a găsi artefacte heechee, civilizația care ne-a lăsat Poarta și a dispărut.
Navele hiperluminice (vechi de juma' de milion de ani) sunt funcționale, au fost dotate cu sisteme minimale de menținere a vieții, și pot fi pornite pentru a pleca și se reîntorc la punctul de plecare dar fără a li se putea stabili ruta sau destinația.
S-au făcut teste și se știu care ar fi rutele acceptate de nave (dar nu pot și modificate) și se știe de asemenea la întoarcere care a fost ruta parcursă.
Din cauza capacității limitate de transport a navelor heechee (1 sau 3 sau max 5 per nava) degeaba găsești o planetă locuibilă sau terraformabilă unde ai putea să faci transfer de pe Pământul suprapopulat (ajuns la 25 mld) că nu ai cu ce. Știi că planetele locuibile sunt acolo, știi că Pământul se sufocă dar nu poți coloniza Universul pentru că nu știi (nu poți replica) tehnologia navelor heechee, iar acestea sunt în număr limitat și mai și pierzi din ele. Si te mulțumești cu mizilicuri, ca în Picnic la marginea drumului... cu un bec , cu o bobina, un diamant piezoelectric care poate duce la o industrie de 50mld de dolari, etc, etc ...
Sentimente de frustrare, neputință, zădărnicie plus aventura și goana după aur.
Călătoria cu aceste nave heechee e loterie pură, dacă merge și te întorci e ok, dacă nu, ghinion.
Dacă găsești un artefact heechee, te-ai ajuns; dacă faci vreo descoperire care poate ajuta știința, iarăși e ok. Dar cei mai multi jucători la aceasta loterie ruseasca cu viata și sănătatea lor (inclusiv, sau mai ales, mintală) nu reușesc, dar încearcă și încearcă pentru că nu au nimic de pierdut...
Marele pot ar fi găsirea unei nave heechee funcțională, care să poată fi comandată și din care să poți extrage tehnologia de deplasare... ai putea începe colonizarea și ai scoate Pământul din rahat.
Iar ca să ajungi pe Poartă și să trăiești aici ca să prinzi un loc pe navă, iți trebuie bani (obținuți de unii,de exemplu, prin vânzarea de organe a fiului lor cu tumoare cerebrală)
E o întreagă lume aici pe Poartă, cu oameni de toate felurile și de toate caracterele... și totul se învârte în jurul plecărilor și sosirilor
Bob Broadhead a lucrat în minele de hrană de pe Pământ dar a câștigat la Loterie, a plecat pe Poartă să devina Prospector, și-a încercat norocul și a reușit. Asta după ce, mai întâi, îi e frică să plece cu o navă și rămâne pe Poartă să lucreze la spatii verzi.
Își învinge totuși frica și pleacă într-o misiune de 5, împreună și cu iubita lui, Klara (amândoi fiind niște distrugători de fericire) .
Descrie simptomele și alienarea încercate în spațiul îngust al unei nave de 5 în așteptarea simptomelor de frânare - ceea ce înseamnă că poți estima cât îți ia pană la întoarcere și dacă îți ajung rezervele de hrană sau trebuie să te gândești cum vei juca loteria "cine își taie primul gâtul ca să scape ceilalți?"
Si la ultima călătorie ajung în preajma unei găuri negre iar Bob reușește să se întoarcă, singur, făcând o alegere care îl va marca mereu.
Cartea este traversată de ședințele de psihoterapie (cu un robot psihoterapeut) ale lui Bob
Un hard SF ceva mai special pentru ca elementele tehnologice sunt ale unei rase vechi de 500k ani și nu prea știm nimic despre ele; mai e și un plan al interacțiunii umane în environmentul porții și al navelor de expediție; plus umbra Pământului suprapopulat și suprapoluat. Cu noțiuni de astronomie și astrofizică, plus psihanaliza făcută de robotul Sigfrid.
Așadar:
Poartă spre necunoscut, spre Univers, spre tine însuți.... O carte despre risc , sacrificiu, suferință. Cât ești dispus să riști? Cu ce sacrificii ? Pentru tine? Dar pentru cei pe care îi iubești? Sau pe cei care îi iubești?
P.S. O mențiune specială pentru foarte buna postfață a lui Mihai Bădescu
Titlu: Poarta
Autor: Frederik Pohl
Editura: Nemira
Links: site oficial , blog
WWE: P
SFE: FP
ISFDB: FP
marți, 5 decembrie 2017
2312 - Kim Stanley Robinson
Mai fac o încercare cu Robinson, poate că se produce chimia necesară de data asta...
Pe scurt/lung:
Sistemul solar este colonizat, avem așezări în centura de asteroizi, pe Marte, Venus, Titan, Europa, etc. în timp ce Pământul e devastat de poluare.
Un Mercur ars de Soare :) dar colonizat de oameni care trăiesc într-un oraș ce se deplasează pe șine (motiv prezent și în Lumea inversă a lui Priest) după Soare. Peisaje care par sa-l fi inspirat pe Riddick :)
Intriga se învârte în jurul morții lui Alex, o tipa care se afla în centrul jocurilor de putere din sistemul solar. Swan, nepoata , ca multi din tânăra generație are creierul conectat la un fel de inteligenta artificială (computer cuantic) cu interfață direct la creier.
Capitol interludiu în care se descrie cum anume se poate terraforma un asteroid, asteroizi care sunt folosiți și pe post de taxi prin sistemul solar folosind gravitația planetelor pe lângă care trec. Apoi Heraclit, retorixa, taxometrie, pseudoiterativ (ce draq e asta?), bla bla...
Stilul lui Robinson e prezent încă de la început cu lungi , prea lungi descrieri ale lui Mercur și a soarelui văzut de pe acesta.
Așadar:
Nici de aceasta dată nu m-am putut împăca cu stilul dezlânat, lălâu și degrabă împlutoriu :) de pagini peste pagini peste pagini în care nu se întâmpla nimic a lui Robinson.
O tot întinde și o tot lățește până nu mai poți și arunci cartea, într-un stil mlăștinos sau nisipos, nici nu știu cum să-i spun, la care se adaugă un fel de ieșiri psihedelice în decor.
Iar asta mă va face să nu abordez prea curând trilogia Marte "în culori".
Titlu: 2312
Autor: Kim Stanley Robinson
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: 2312
SFE: KSR
ISFDB: KSR
Pe scurt/lung:
Sistemul solar este colonizat, avem așezări în centura de asteroizi, pe Marte, Venus, Titan, Europa, etc. în timp ce Pământul e devastat de poluare.
Un Mercur ars de Soare :) dar colonizat de oameni care trăiesc într-un oraș ce se deplasează pe șine (motiv prezent și în Lumea inversă a lui Priest) după Soare. Peisaje care par sa-l fi inspirat pe Riddick :)
Intriga se învârte în jurul morții lui Alex, o tipa care se afla în centrul jocurilor de putere din sistemul solar. Swan, nepoata , ca multi din tânăra generație are creierul conectat la un fel de inteligenta artificială (computer cuantic) cu interfață direct la creier.
Capitol interludiu în care se descrie cum anume se poate terraforma un asteroid, asteroizi care sunt folosiți și pe post de taxi prin sistemul solar folosind gravitația planetelor pe lângă care trec. Apoi Heraclit, retorixa, taxometrie, pseudoiterativ (ce draq e asta?), bla bla...
Stilul lui Robinson e prezent încă de la început cu lungi , prea lungi descrieri ale lui Mercur și a soarelui văzut de pe acesta.
Așadar:
Nici de aceasta dată nu m-am putut împăca cu stilul dezlânat, lălâu și degrabă împlutoriu :) de pagini peste pagini peste pagini în care nu se întâmpla nimic a lui Robinson.
O tot întinde și o tot lățește până nu mai poți și arunci cartea, într-un stil mlăștinos sau nisipos, nici nu știu cum să-i spun, la care se adaugă un fel de ieșiri psihedelice în decor.
Iar asta mă va face să nu abordez prea curând trilogia Marte "în culori".
Titlu: 2312
Autor: Kim Stanley Robinson
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: 2312
SFE: KSR
ISFDB: KSR
luni, 4 decembrie 2017
Războiul Etern - Joe Haldeman
Legătura între Infanteria stelară a lui Heinlein (citită cândva, la începuturile anilor '90) și Războiul bătrânilor a lui Scalzi, citit de curând.
Pe scurt/lung:
In viitorul mediu, omenirea e în război cu tauranii.
Instrucție , veterani și recruți; cu baze de antrenament presupuse a fi cât mai aproape de realitatea frontului, undeva la mama naibii pe lângă Pluto; cu așteptări ca jumătate din cei recrutați să dea colțul până la sfârșitul acestei instrucții.
Direct în subiect, fără să o mai dea cotită, stil cazon, fără floricele. Nu se face discriminare bazată pe sex, femeile fac instrucție cot la cot cu bărbații, iar sexul e privit ca supapă de refulare. Accesul la / consumul de droguri e acceptat tacit.
Diverse misiuni pe diverse planete unde întâlnesc și aborigeni, aplicând câteva principii clare și simple: "dacă putem lua prizonieri, bine; dacă putem evita distrugerea totală a bazei lor, bine; dacă putem evita o baie de sânge, bine; dar mai întâi de toate, noi contăm , că suntem soldați, ce mama draq" :).
Spălarea creierului prin care să se arate cât de rău e dușmanul nu se mai face prin propaganda clasică, se folosește condiționarea hipnotică, care nu se mai încurcă cu îndoielile și semnele tale de întrebare legate de ceea ce ți se prezintă (copii uciși în nave spațiale - ce căutau copii acolo, ca nu puteau rezista accelerațiilor? etc). Condiționare hipnotică la care se renunță la un moment dat că pot să ucidă eficient și fără asta.
Dar apar și mustrările de conștiința, faza cu "am urmat ordinele" nu e suficientă.
Omniprezentul artificiu științific ce permite deplasarea cu viteze egale sau superioare celei a luminii; un pic de teoria războiului (Clausewitz - am citit o carte scrisă de niște ruși care aplicau principiile ăstuia la securitatea IT :) ); apare câmpul de stază, concept folosit și în Lumea Inelară a lui Niven
Socul reîntoarcerii pe Pământ, readaptarea (sau mai degrabă neadaptarea) și reînrolarea, modul în care sunt tratați veteranii (dacă în Născut pe 4 iulie le dădea scaun cu rotile aici le pune la dispoziție o planetă mirifică pe post de rai pentru ciungi, dilii și psihopați), mișcarea pacifistă cu make love not war.
O idee interesantă pe care nu am mai văzut-o în alte părți: pentru controlul populației pe Pământul neîncăpător cu 9 mld de locuitori, este încurajată homosexualitatea.
Pana la urma se lămurește și cum e cu războiul cu tauranii: după 1400 de ani de război, când se reușește stabilirea unui canal de comunicație cu aceștia : "De ce ne-ați atacat?" "Cine, noi? Pai voi ați făcut-o primii...". Si vina o poarta complexul militaro-industrial, economia care avea nevoie de un război, generalii pe care ii mănâncă medaliile și vor să simtă iarăși adrenalina luptei la care nu participa direct, etc.
Si mai e și o poveste de dragoste frumoasă, așa printre picăturile nesfârșitelor lupte...
Așadar:
Military SF, scris în siajul războiului din Vietnam, cu un stil mai cazon decât la Scalzi, o diferență cumva ca între războaiele din Irak din '90 și cele din Afganistan&Irak din 2000, când tehnologia a mai evoluat, armele au mai evoluat.
De citit.
Titlu: Războiul Etern
Autor: Joe Haldeman
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: RE
SFE: JH
ISFDB: JH
Pe scurt/lung:
In viitorul mediu, omenirea e în război cu tauranii.
Instrucție , veterani și recruți; cu baze de antrenament presupuse a fi cât mai aproape de realitatea frontului, undeva la mama naibii pe lângă Pluto; cu așteptări ca jumătate din cei recrutați să dea colțul până la sfârșitul acestei instrucții.
Direct în subiect, fără să o mai dea cotită, stil cazon, fără floricele. Nu se face discriminare bazată pe sex, femeile fac instrucție cot la cot cu bărbații, iar sexul e privit ca supapă de refulare. Accesul la / consumul de droguri e acceptat tacit.
Diverse misiuni pe diverse planete unde întâlnesc și aborigeni, aplicând câteva principii clare și simple: "dacă putem lua prizonieri, bine; dacă putem evita distrugerea totală a bazei lor, bine; dacă putem evita o baie de sânge, bine; dar mai întâi de toate, noi contăm , că suntem soldați, ce mama draq" :).
Spălarea creierului prin care să se arate cât de rău e dușmanul nu se mai face prin propaganda clasică, se folosește condiționarea hipnotică, care nu se mai încurcă cu îndoielile și semnele tale de întrebare legate de ceea ce ți se prezintă (copii uciși în nave spațiale - ce căutau copii acolo, ca nu puteau rezista accelerațiilor? etc). Condiționare hipnotică la care se renunță la un moment dat că pot să ucidă eficient și fără asta.
Dar apar și mustrările de conștiința, faza cu "am urmat ordinele" nu e suficientă.
Omniprezentul artificiu științific ce permite deplasarea cu viteze egale sau superioare celei a luminii; un pic de teoria războiului (Clausewitz - am citit o carte scrisă de niște ruși care aplicau principiile ăstuia la securitatea IT :) ); apare câmpul de stază, concept folosit și în Lumea Inelară a lui Niven
Socul reîntoarcerii pe Pământ, readaptarea (sau mai degrabă neadaptarea) și reînrolarea, modul în care sunt tratați veteranii (dacă în Născut pe 4 iulie le dădea scaun cu rotile aici le pune la dispoziție o planetă mirifică pe post de rai pentru ciungi, dilii și psihopați), mișcarea pacifistă cu make love not war.
O idee interesantă pe care nu am mai văzut-o în alte părți: pentru controlul populației pe Pământul neîncăpător cu 9 mld de locuitori, este încurajată homosexualitatea.
Pana la urma se lămurește și cum e cu războiul cu tauranii: după 1400 de ani de război, când se reușește stabilirea unui canal de comunicație cu aceștia : "De ce ne-ați atacat?" "Cine, noi? Pai voi ați făcut-o primii...". Si vina o poarta complexul militaro-industrial, economia care avea nevoie de un război, generalii pe care ii mănâncă medaliile și vor să simtă iarăși adrenalina luptei la care nu participa direct, etc.
Si mai e și o poveste de dragoste frumoasă, așa printre picăturile nesfârșitelor lupte...
Așadar:
Military SF, scris în siajul războiului din Vietnam, cu un stil mai cazon decât la Scalzi, o diferență cumva ca între războaiele din Irak din '90 și cele din Afganistan&Irak din 2000, când tehnologia a mai evoluat, armele au mai evoluat.
De citit.
Titlu: Războiul Etern
Autor: Joe Haldeman
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: RE
SFE: JH
ISFDB: JH
duminică, 15 octombrie 2017
Ritual de trecere - Alexei Panshin
Pe scurt/lung:
Într-un viitor mediu (pentru anii '60) Pământul este distrus de suprapopulare și cu resursele pe terminate, iar omenirea a pornit în colonizarea spațiului.
După terminarea colonizării, cei care au rămas pe navele (asteroizi amenajați pentru transport) cu care s-a făcut colonizarea au un statut privilegiat, cu acces la tehnologie, știință etc. Cei de pe planetele colonizate ("mâncători de praf" cum li se spune cu aerul de superioritate de rigoare de către cei rămași pe nave) încearcă să supraviețuiască și sunt la stadiul în care își exploatează resursele planetelor, fiind preocupați mai mult de supraviețuire și acomodare cu noua casă și mai puțin de știință, cercetare, tehnologie.
Adolescenții de pe aceste nave au un ritual de trecere către maturitate: la 14 ani sunt depuși timp de 30 de zile pe una din lumile colonizate și dacă rezistă pe cont propriu, sunt considerați adulți, asta ajutând la o "selecție naturală" și la evitarea suprapopularii, coșmarul moștenit de pe Pământ.
Descrie procesul de maturizare a unei adolescente de pe o navă care a fost cândva transportor pentru coloniști.
Stilul și limbajul sunt ale unei adolescente între 12 și 14 ani care se pregătește pentru ritual (există un curs de supraviețuire și un mentor, care e oponentul tatălui său în consiliul de conducere al navei).
Cu nesiguranțele, cu descoperirile inclusiv culturale (se face referire la morlocii din Mașina Timpului) , încercările de independență și explorările specifice vârstei, despre cum să ai și să capeți încredere în tine, primul sărut și prima iubire, primele probleme de etică, ce e bine și ce e rău....
Preconcepții, diferențe culturale, neîncredere, ignoranță reciprocă, despre deschidere, etică (să omori un om în legitimă apărare? dar să distrugi o planetă pentru că îți amenință stilul tău de viață pe care îl consideri superior?), etc
Așadar:
Pare un roman cu/despre adolescenți cu decor SF, dar oamenii, caracterele, micile întâmplări și năzbâtii sunt cât se poate de umane, și se simte cumva în profunzime că nu e stilul ăla superficial al romanelor de aventuri pentru adolescenți. O carte reconfortantă, cu o respirație proaspătă, chiar dacă a fost scrisă în anii '60. Mie mi-a plăcut.
Titlu: Ritual de trecere
Autor: Alexei Panshin
Editura: Multistar
Links: site official
WWE: RDT
SFE: AP
ISFDB: AP
vineri, 13 octombrie 2017
Fata modificată - Paolo Bacigalupi
Fratele lu' Stephenson... :)
Pe scurt/lung:
Hard-genetic SF asiatico-thailandez (sau mă rog, din Asia de sud-est) cu modificări genetice pe alimente, ale plantelor de cultură și ale dăunătorilor (plante, insecte, animale).
Undeva în Thailanda care a reușit să ridice O(rganisme)M(odificate)G(enetic) la rang de industrie înfloritoare în timp ce vecinii mor de foame. Multinaționalele din domeniu sunt și ele pe undeva pe acolo cu spionaj industrial OMG. Multă culoare locală (cam prea multă după gustul meu), cu descrieri ale aglomerării urbane din Bangkok.
Cei din Malaezia s-au refugiat în Thailanda, cei scăpați de războiul cărbunelui din nord (?) cerșesc, Bangkok-ul a scăpat să fie luat de ocean așa cum s-a întâmplat cu New York sau Mombay.
Computere cu pedală, arcuri cinetice care produc energie...
Ca și Stephenson în Era de diamant, și Bacigalupi le îngrămădește în primele pagini și eu ca cititor trebuie sa le deslușesc. Mă simt înghesuit, băgat la colț, prea vor să-mi bage pe gât pe repede înainte ce vor ei să arate/zică.
Da' stai domnule un pic, nu ma împinge că amețesc... ia-o ușor cu pianul pe scări că nu dau turcii, bate-mă un pic pe spate să nu îmi fie rău, arată-mi un pic peisajul și fă-mi cunoștință cu personajele cu care o să călătoresc (sau nu) până la sfârșitul cărții ...
Așadar:
Hai că m-am enervat :). Renunț ... și voi consuma OMG că oricum n-am încotro :(
Titlu: Fata modificată
Autor: Paolo Bacigalupi
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: FM
SFE: PB
ISFDB: PB
vineri, 22 septembrie 2017
Cartea Judecății de Apoi - Connie Willis
Istorie/istoric = lucrurile care merită memorate să nu se piardă o dată cu timpul.
Pe scurt/lung:
Undeva, în viitorul apropiat, celebrii cercetători britanici au posibilitatea de a călători în timp și pregătesc istorici care să facă cercetări on-time și on-site. Trimit un doctorand în sec 14 cu puțin timp înainte de a izbucni ciuma bubonică dar plasarea are o problemă și doctorandul a ajuns într-un loc și într-un timp neidentificabile imediat și care se dovedește până la urmă a fi chiar în timpul ciumei. In paralel, în prezentul acțiunii de declanșează o epidemie virala de gripa, cu carantina, morți, vaccinuri, OMS, birocrația de rigoare, doctori care cauta disperați o soluție (viralu' asta fiind si motiv de firave manifestari proto-Brexit) .
Firul narativ e spart în doua subfire oarecum paralele: în secolul 21 căutarea sursei virusului și un remediu pentru acesta iar în secolul 14 încercarea Kivrin, istoricul, de a localiza spațial dar mai ales temporal unde se afla și mai apoi de a încerca sa ajute atât cat se poate oamenii din sec14 în fata ciumei bubonice, fără mari sorti de izbânda.
Cred ca e printre puținele cărți în care trecutul mediu nu e înfățișat ca fiind plin de prințese blonde și diafane, de cavaleri mai mult sau mai puțin curajoși ci e o prezentare realistă a modului de viața, cu lipsa de igienă, ignoranța, obscurantismul de rigoare.
Îți pui întrebarea cum am reușit noi ca specie să supraviețuim la toate nenorocirile de care am avut parte de-a lungul secolelor.
Stilul scriiturii e unul îngrijit și cumva academic, cu umorul englezesc de rigoare - suntem totuși la Oxford (sunt câteva scene delicioase unde acest umor britanic e la el acasă - scena clopotelor bătute în plină epidemie mortală de gripă)
Nu se insistă pe călătoria în timp dpdv tehnic și pe implicațiile temporale ci perspectiva este mai degrabă dpdv al istoricilor care pot studia perioada unde are loc plasarea.
Cumva răspunde la întrebarea de ce trebuie să se ducă istoricul acolo: pentru că trebuie să fie cineva care să consemneze istoria, să scrie istoria, să știm cum am fost și cum am devenit, să nu uităm drumul parcurs.
Așadar:
O carte foarte bună. Eu zic ca premiile alea primite sunt cât se poate de "pe bune".
Recunosc că a fost un moment în care am vrut să renunț, dar mă bucur că am reușit să trec peste momentul respectiv și să continui. A meritat cu vârf și îndesat.
Titlu: Cartea Judecății de Apoi
Autor: Connie Willis
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: CJDA
SFE: CW
ISFDB: CW