Mai degrabă K. Le Guin decât GoT.
Pe scurt/lung:
Două planete apropiate, surori: Lumea și SupraLumea.
Pe Lume avem caste, seniori, prinți, regi, imperiu, dar fără dragoni, fără vrăjitori, fără GoT.
O societate ierarhica, bazata pe ascendență și pe caste (casta militarilor, casta filozofilor - care se ocupau și de știința, inclusiv de ecologie, etc).
Avem aerostate și telescoape dar și lupte cu săbii și tunuri. Avem ecologie, biologie și astronomie dar și un masacru condus de un print al unei populații băștinașe.
Au probleme cu conservarea mediului vs epuizarea resurselor, epuizare ce impune folosirea unor tehnologii alternative, inovatoare iar cercetarea științifica (apanajul filozofilor - un pic/sau mai multa/ ironie aici) nu e sprijinita îndeajuns (sau e sprijinita dacă servește scopurilor militare).
Bineînțeles ca resurse (copacii brakka, care furnizau lemn asemănător otelului și cristale folosite pentru producerea de energie - numai ca dura sute de ani ca acești copaci să ajungă la maturitate) ar mai fi dar sunt la draq'n praznic și e nevoie de un război pentru a avea acces la ele.
Filosofii prezintă regelui și celorlalte caste ideea de a explora și exploata SupraLumea; adică de ce sa te duci la draq'n praznic peste mai mult de jumate de continent și sa te bați cu alții, când poți sa te duci în spațiu care, teoretic, are resurse nelimitate. Si în prima faza normal că ideea e primită cu ostilitate din motive religioase (preoțimea crede căa sufletul se duce după moarte pe SupraLume si vine inapoi sa se reincarneze) si politice (unul din printi viza tronul si vroia un razboi ca mijloc de a fi mai aproape de el). Dar samanta explorarii spatiului fusese plantata....
Numai ca ptertha, o chestie ciudata, zburătoare ca un balon, cu oarece urme de inteligenta nativa, letala pentru oameni atunci când aceștia inhalează praful rezultat în urma spargerii balonului declanșează o epidemie care devastează imperiul (din 6 mai rămân 2 milioane de locuitori) și asta schimba optica, se revine la spațiu, dar nu pentru explorare ci pentru colonizare.
Ataca continentul vecin pentru a face rost de materii prime pentru colonizare dar ptertha își face și ea treaba și omoară cvasi totalitatea populației băștinașe.
O întrebare foarte buna se găsește în substrat: care e impulsul și cat de puternic trebuie sa fie acesta pentru ca oamenii sa fie determinați sa facă saltul înainte ? Sa treacă la un nivel superior, sa descopere...
Se face o prima expediție de explorare care ajunge dincolo de jumătatea distantei dintre cele doua planete iar descrierea ascensiunii e foarte frumoasa, chiar dacă nu se întâmpla nimic spectaculos.
Dupa care urmează pregătirile pentru colonizare/evacuare dar din cauza ca toată economia fusese concentrata pe construirea flotei care va transborda o parte a populației pe SupraLume, plus molima, plus amenințarea ptertha, situația sociala s-a înrăutățit iar evacuarea în loc sa se facă într-un mod organizat și planificat asa cum se prevăzuse se transforma într-un haos.
Se descoperă și legătura intre copacii brakka și ptertha - primii hrănesc pe cei din urmă în momentul în care are loc polenizarea iar cei din baloanele încearcă protejarea copacilor urmărind și omorând primul și ultimul dușman al copacilor adică omul (iarăși îmi aduce aminte de Le Guin).
Fac trecerea spre noua lor casa, SupraLumea, dar oare vor reuși sa lase în urma problemele ?
Fara chestii complicate, fără prăpastii psihologice, ci o sănătoasă abordare SF a unei lumi din univers locuite de ființe extrem de asemănătoare oamenilor, aflată undeva la intersecția intre feudalismul târziu și începutul revoluției industriale. Stilul este unul așezat, clasic, fără țopăieli.
Așadar:
O poveste frumoasa, poate nu atât de intensa și de profunda ca cele ale K. Le Guin, dar ține aproape. Titlul mi se pare nefericit ales.
Titlu: Astronauții zdrențăroși
Autor: Bob Shaw
Editura: Pygmalion
Links: pe Goodreads
WWE: AZ
SFE: BS
ISFDB: BS
vineri, 23 februarie 2018
duminică, 18 februarie 2018
Destinatia mea: stelele - Alfred Bester
Neașteptat de bun pentru vechimea lui...
Pe scurt/lung:
Cândva în sec 25 s-a descoperit teleportarea cu puterea mintii (jauntarea - după numele celui care s-a teleportat prima data într-un mediu experimental controlat și observat științific, experiment făcut mai întâi sub amenințarea cu moartea a subiectului).
Jauntarea era limitata doar la suprafața planetei și nu se putea face în spațiul cosmic... Destinația trebuia cunoscuta și vizualizata.
Aceasta modalitate de deplasare a schimbat fundamental lumea dpdv social, economic, medical, civilizațional.
Sistemul solar este colonizat, împărțit intre Planetele Interioare plus Luna și Sateliții Exteriori, care sunt în război tocmai din cauza acestor modificări aduse de jauntare (anumite piețe s-au prăbușit, necesarul de resurse s-a modificat, etc), obsedați de religie, obsedați de boala, narcomani care se transforma în animale sub influenta drogurilor, scopiți ale căror terminații nervoase au fost decuplate și care nu mai simt nimic, jaf-jauntorii care jefuiesc prin teleportare, o înalta societate declasata...însăși țesătura societății s-a transformat după apariția jauntarii.
Gulliver Foyle, Omul Banal prin definiție, fără ambiții, fără educație, fără voința (dar cu potential) este singurul supraviețuitor, timp de 5 luni, a unei nave atacate și distruse aproape în întregime undeva intre Venus și Marte. Si când o nava se apropie și pare ca vine sa îl salveze pe el, naufragiatul, Robinsonul cosmic cu insula cat o carcasa de nava și casa cat un dulap, fără nici un Vineri, lansează semnale SOS dar acestea sunt ignorate și nava Vorga trece mai departe ....
Si Omul Banal se transforma în Omul Furios, în Omul Răzbunării.
Este recuperat din spațiu de Poporul Savant, urmașii unei expediții științifice eșuate în centura de asteroizi și care au supraviețuit și au rămas acolo, uitați de omenire, un fel de gunoieri spațiali care își făcuseră religia și folclorul din ce își mai aminteau din cunoștințele științifice ale strămoșilor (o ironie subtila despre cum poate degenera știința).
Folosesc un limbaj care aduce cu un fel de slang, de cartier dar mai analfabet, intersectat cu expresii științifice scoase din context, despre teleportare, nave spatiale și astronomie.
Este savuros, stilul este foarte bun, foarte percutant.
Aceștia tatuează chipul și ii scriu pe frunte numele navei.
Foyle reușește sa scape și pornește o cursa a răzbunării, încercând sa se răzbune pe nava Vorga care l-a ignorat și pe cei care erau la bord și o dețineau. Aceasta furie se pare ca l-a deblocat, potențându-i o neobișnuita capacitate de jauntare.
Este prins, închis la psihiatrie, încarcerat în cea mai neagra și adânca peștera din lume folosita pentru tratarea nebunilor mai mult sau mai puțin falși. Toate astea pentru a afla de la el unde sunt resturile navei.
Se aliază cu Jez, o activista intelectuala care se revoltase împotriva condiției femeii în era jauntiana (și care încearcă sa îl educe, un pic de Pygmalion aici), scapă din Abisul Martel și încearcă sa își șteargă tatuajul (acesta reapare totuși în momentul în care nu își poate stăpâni emoțiile, sub forma unor linii sub piele care combinate dau forma unui tigru - simbolul ferocității, al răzbunării).
In nava Nomad pe care supraviețuise se găseau lingouri de platina în valoarea de 20 milioane (în moneda curenta în sistemul solar) și un recipient cu substanța PirE, substanța termonucleara care poate fi detonata prin forța mentala (acesta este unul din motivele pentru care Serviciile Secrete, spionii Sateliților Exteriori și oamenii multimiliardarului proprietar al navei îl vânează la rândul lor).
Recuperează platina și PirE-ul (abandonând-o Jiz în momentul în care fuge din centura de asteroizi), devine un filfizon proprietar de circ, intra în înalta societate, își transforma corpul într-un fel de cyborg cu implanturi și gadgeturi care țin mai degrabă de cyberpunk, învață prin hipnoinvatare.
Se raliază cu Robin, o telepata unidirecționala care are familia refugiata pe Planetele Interioare prin intermediul navei Vorga.
Continua vânătoarea celor care au fost în echipajul de pe Vorga pentru a afla cine a dat comanda sa-i fie ignorate SOS-urile
Se îndrăgostește de Olivia, fiica magnat multimiliardar proprietar al Vorgai, o albinoasa oarba care vede în multe alte spectre decât cel normal, care folosește aceeași moneda a răzbunării împotriva tuturor pentru ca era oarba.
Si afla ca Olivia a fost cea care a dat ordinul de ignorare a semnalelor SOS și Vorga a trecut mai departe pentru a arunca în spațiu cei 600 de refugiați de la bord.
Si un final apoteotic, când Foyle jaunteaza în timp și în spațiu, prin continuumul spatio-temporal și printre stele, într-un pasaj care mie mi-a adus aminte de K. Dick și de Dune (cu supradozele de melanj binecunoscute).
Așadar:
Un roman al căutării în scop de răzbunare, sacrificând orice pentru a o duce la capăt, pe un fond de space-opera împletit cu motivul teleportarii. Mai bun decât m-as fi așteptat și cu un subiect oarecum surprinzător.
Titlu: Destinatia mea: stelele
Autor: Alfred Bester
Editura: Corint
Links: Bibliography
WWE: DMS
SFE: AB
ISFDB: AB
Pe scurt/lung:
Cândva în sec 25 s-a descoperit teleportarea cu puterea mintii (jauntarea - după numele celui care s-a teleportat prima data într-un mediu experimental controlat și observat științific, experiment făcut mai întâi sub amenințarea cu moartea a subiectului).
Jauntarea era limitata doar la suprafața planetei și nu se putea face în spațiul cosmic... Destinația trebuia cunoscuta și vizualizata.
Aceasta modalitate de deplasare a schimbat fundamental lumea dpdv social, economic, medical, civilizațional.
Sistemul solar este colonizat, împărțit intre Planetele Interioare plus Luna și Sateliții Exteriori, care sunt în război tocmai din cauza acestor modificări aduse de jauntare (anumite piețe s-au prăbușit, necesarul de resurse s-a modificat, etc), obsedați de religie, obsedați de boala, narcomani care se transforma în animale sub influenta drogurilor, scopiți ale căror terminații nervoase au fost decuplate și care nu mai simt nimic, jaf-jauntorii care jefuiesc prin teleportare, o înalta societate declasata...însăși țesătura societății s-a transformat după apariția jauntarii.
Gulliver Foyle, Omul Banal prin definiție, fără ambiții, fără educație, fără voința (dar cu potential) este singurul supraviețuitor, timp de 5 luni, a unei nave atacate și distruse aproape în întregime undeva intre Venus și Marte. Si când o nava se apropie și pare ca vine sa îl salveze pe el, naufragiatul, Robinsonul cosmic cu insula cat o carcasa de nava și casa cat un dulap, fără nici un Vineri, lansează semnale SOS dar acestea sunt ignorate și nava Vorga trece mai departe ....
Si Omul Banal se transforma în Omul Furios, în Omul Răzbunării.
Este recuperat din spațiu de Poporul Savant, urmașii unei expediții științifice eșuate în centura de asteroizi și care au supraviețuit și au rămas acolo, uitați de omenire, un fel de gunoieri spațiali care își făcuseră religia și folclorul din ce își mai aminteau din cunoștințele științifice ale strămoșilor (o ironie subtila despre cum poate degenera știința).
Folosesc un limbaj care aduce cu un fel de slang, de cartier dar mai analfabet, intersectat cu expresii științifice scoase din context, despre teleportare, nave spatiale și astronomie.
Este savuros, stilul este foarte bun, foarte percutant.
Aceștia tatuează chipul și ii scriu pe frunte numele navei.
Foyle reușește sa scape și pornește o cursa a răzbunării, încercând sa se răzbune pe nava Vorga care l-a ignorat și pe cei care erau la bord și o dețineau. Aceasta furie se pare ca l-a deblocat, potențându-i o neobișnuita capacitate de jauntare.
Este prins, închis la psihiatrie, încarcerat în cea mai neagra și adânca peștera din lume folosita pentru tratarea nebunilor mai mult sau mai puțin falși. Toate astea pentru a afla de la el unde sunt resturile navei.
Se aliază cu Jez, o activista intelectuala care se revoltase împotriva condiției femeii în era jauntiana (și care încearcă sa îl educe, un pic de Pygmalion aici), scapă din Abisul Martel și încearcă sa își șteargă tatuajul (acesta reapare totuși în momentul în care nu își poate stăpâni emoțiile, sub forma unor linii sub piele care combinate dau forma unui tigru - simbolul ferocității, al răzbunării).
In nava Nomad pe care supraviețuise se găseau lingouri de platina în valoarea de 20 milioane (în moneda curenta în sistemul solar) și un recipient cu substanța PirE, substanța termonucleara care poate fi detonata prin forța mentala (acesta este unul din motivele pentru care Serviciile Secrete, spionii Sateliților Exteriori și oamenii multimiliardarului proprietar al navei îl vânează la rândul lor).
Recuperează platina și PirE-ul (abandonând-o Jiz în momentul în care fuge din centura de asteroizi), devine un filfizon proprietar de circ, intra în înalta societate, își transforma corpul într-un fel de cyborg cu implanturi și gadgeturi care țin mai degrabă de cyberpunk, învață prin hipnoinvatare.
Se raliază cu Robin, o telepata unidirecționala care are familia refugiata pe Planetele Interioare prin intermediul navei Vorga.
Continua vânătoarea celor care au fost în echipajul de pe Vorga pentru a afla cine a dat comanda sa-i fie ignorate SOS-urile
Se îndrăgostește de Olivia, fiica magnat multimiliardar proprietar al Vorgai, o albinoasa oarba care vede în multe alte spectre decât cel normal, care folosește aceeași moneda a răzbunării împotriva tuturor pentru ca era oarba.
Si afla ca Olivia a fost cea care a dat ordinul de ignorare a semnalelor SOS și Vorga a trecut mai departe pentru a arunca în spațiu cei 600 de refugiați de la bord.
Si un final apoteotic, când Foyle jaunteaza în timp și în spațiu, prin continuumul spatio-temporal și printre stele, într-un pasaj care mie mi-a adus aminte de K. Dick și de Dune (cu supradozele de melanj binecunoscute).
Așadar:
Un roman al căutării în scop de răzbunare, sacrificând orice pentru a o duce la capăt, pe un fond de space-opera împletit cu motivul teleportarii. Mai bun decât m-as fi așteptat și cu un subiect oarecum surprinzător.
Titlu: Destinatia mea: stelele
Autor: Alfred Bester
Editura: Corint
Links: Bibliography
WWE: DMS
SFE: AB
ISFDB: AB
Lumina - M. John Harrison
Mda...
Pe scurt/lung:
Niște cercetători care încearcă să creeze un computer cuantic sau așa ceva...
O nava de tip K (?) care stă la pandă într-un (sau după) un roi de pitice albe și care pliază matematicile ca să se deplaseze prin spațiu...
Un tip ciudat care are un vis într-o lume și mai ciudată...
Așadar:
Băi, mă lași?! Scriem și noi ceva inteligibil, cu cap și coadă, pentru cititorul SF cu inteligență medie?
Ințeleg că am scris pentru New Worlds și suntem New Wave, dar totuși...
Dupa vreo 20-30 de pagini am zis Gata! Hai pa!
Titlu: Lumina
Autor: M. John Harrison
Editura: Tritonic
Links: site oficial
WWE: L
SFE: MJH
ISFDB: MJH
Pe scurt/lung:
Niște cercetători care încearcă să creeze un computer cuantic sau așa ceva...
O nava de tip K (?) care stă la pandă într-un (sau după) un roi de pitice albe și care pliază matematicile ca să se deplaseze prin spațiu...
Un tip ciudat care are un vis într-o lume și mai ciudată...
Așadar:
Băi, mă lași?! Scriem și noi ceva inteligibil, cu cap și coadă, pentru cititorul SF cu inteligență medie?
Ințeleg că am scris pentru New Worlds și suntem New Wave, dar totuși...
Dupa vreo 20-30 de pagini am zis Gata! Hai pa!
Titlu: Lumina
Autor: M. John Harrison
Editura: Tritonic
Links: site oficial
WWE: L
SFE: MJH
ISFDB: MJH
duminică, 4 februarie 2018
Sera - Brian Aldiss
Citit cândva î.e.n :), pe la începutul anilor '90, și recitit acum, în semn de la omagiu.
R.I.P, Brian Aldiss!
Pe scurt/lung:
Peste miliarde de ani, când Pământul a încremenit și soarele arde în același punct de pe cer (și se va stinge în decursul următorilor mii de ani), când Luna și Pământul nu se mai rotesc, fiind independente, un trib de urmași ai oamenilor (care din cauza mutațiilor suferite sunt de cinci ori mai mici ca dimensiune decât strămoșii lor) trăiesc într-o jungla imensă care acoperă cea mai mare parte din Pământ, unde totul are dimensiuni gigantice (de la plante carnivore sau otrăvitoare pană la insecte imense).
Dominant este banianul, o specie de smochin care crescuse și acoperise tot continentul; plantele s-au transformat și metamorfozat, căpătat o oarecare urmă de inteligență nativă.
Traversatoarele, enormii astronauți vegetali, fac legătura intre Pământ și Lună, legate acum prin liane vegetale uriașe.
Vegetalul se dezlănțuise pe continent, dar și în oceane și mări era măcel și mutațiile erau uimitoare
E un lung delir vegetal pe care îl descrie Aldiss, uneori obositor: copaci care aruncă nuci explozive, alge cu lame și colți, plante crematoriu, dragoni vegetali zburători, stejari lansatori de cuști-capcane, ulmul sub forma de trunchi prăbușit care e de fapt un abdomen care digeră tot ce intră în el, etc.
Vegetalul a suferit mutații uluitoare, împrumutând din caracteristice regnului animal chiar dacă rămân vegetale.
Din cauza Soarelui muribund oamenii au degenerat și s-au reîntors cumva la stadiul de primitivi, de unde au pornit, cercul închizându-se.
Nu e prea clar cum s-au pregătit oamenii pentru acest colaps al civilizației...
Oamenii traversează distanta Pământ Luna ascunși în Traversatoare (un fel de omizi-păianjeni vegetali) și, probabil din cauza radiațiilor, suferă modificări, le cresc aripi, le creste capacitatea cognitiva dar au și probleme cu fertilitatea și cei de pe Lună apelează la răpirea copiilor și tinerilor de pe Pământ.
Are loc o călătorie inițiatica a grupului de tineri desprins de grupul inițial care se destramă ca urmare a unui atac al plantelor carnivore și al viespilor; impunerea fetei mai în vârstă ca și conducătoare a grupului (vorbim de matriarhat aici, băieții fiind mai puțini trebuiau apărați și protejați).
Oamenii par cei mai plăpânzi și mai puțini adaptați la noul mediu și la noul raport de forțe pe aceasta lume halucinantă unde toată lumea luptă pentru supraviețuire cu o ferocitate maximă.
Vedem cum au degenerat oamenii: oameni-burtică care pescuiesc și care sunt atașați prin niște cozi de arborii mamă (un fel de simbioza om-copac, oamenii pe post de sclavi); oamenii-câine care trăiesc în munții de pe partea întunecată a Pământului; oamenii de pe Lună cu diformitățile de rigoare; creatura vag umanoida care duce pe umeri un delfin inteligent care are ca și servitoare o umanoidă care se poate deplasa în viitorul imediat.
Termitele sunt aliate cu oamenii și au suferit mutații care le permită sa aibă un grad de inteligentă, pot manevra noțiuni abstracte, au animale de companie care seamănă cu o pisică, etc. Animalele aproape au dispărut, doar pe linia țărmului, acolo unde ultimii copaci s-au retras din calea copacului-pădure dominant care a ocupat continentul, mai sunt câțiva urmași ai regnului animal: aligatori, porci, pisici în mușuroaiele termitelor.
O ciupercă mutant inteligentă i se atașează de cap lui Gren - rebelul grupului de tineri desprins din tribul inițial - și începe o ciudată simbioză intre om și ciuperca morela care poate citi memoria ancestrală din creierului lui Gren, aflând astfel ce s-a întâmplat cu civilizația oamenilor și de ce a decăzut (și se avansează ipoteza că inteligența oamenilor preistorici ar proveni tot dintr-o astfel de simbioza om-ciupercă).
Ciuperca preia controlul si asupra sistemului nervos al lui Gren și îl pedepsește atunci când nu asculta.
Descoperă o drona, numita "Frumusețea", care zboară și care difuzează mesaje electorale ... umorul britanic nu se dezminte: după milenii și milenii, timp în care oamenii au redevenit primitivi, artefactul funcțional descoperit împrăștie mesaje electorale: "Votați ... pentru 2 zile de munca pe săptămâna! Luptați pentru drepturile voastre! Luptați pentru democrație!"... Asta da mesaj electoral lansat deasupra a 2 hominizi verzulii și a 4 oameni-burtica pe un pământ aflat în lunga după amiaza a eternității, îndreptându-se spre supernova ce va deveni soarele
La un moment dat, după ce se dezvoltă suficient, ciuperca vrea sa treacă la o alta gazdă (copilul lui Gren) dar în timpul transferului mama copilului reușește să o prindă într-un recipient si astfel îl elibereazăă pe Gren (devenit mult mai inteligent în urma perioadei de comuniune cu ciuperca) și să salveze și copilul.
Morela preia controlul unei traversatoare și își îndreaptă acum atenția către stele.
Gren preferă sa aibă liber arbitru și să rămână pe pământ chiar dacă acesta va dispărea nu peste multe generații, în loc sa călătorească în spațiu cu traversatoarea condusă/controlată de morela. Ramane pe pământ unde considera că era casa lui, în loc să participe la popularea altor sisteme solare: "M-am săturat să tot car și să fiu cărat".
Față de prima dată când am citit-o pare că s-a mai prăfuit, doar ideea victoriei absolute și de necontestat a vegetalului pe un Pământ în agonie rămâne de luat în seamă.
E și un fel de călătorie de aventuri, în care dai peste tot felul de situații și întâmplări care de care mai stranii, dar e un scris plat, fără zvâc.
Am găsit legături și conexiuni în Brussolo și în Vegetal-ul lui Ungureanu&Truța (bun cel din urmă, și localizat cu acțiunea în România, recomand)
Așadar:
Lunga după amiază a eternității, o sintagmă foarte frumoasă și foarte tristă, emană un sentiment de inexorabil/ inevitabil.
E și o întrebare despre umanitate: mai pot fi considerați acești urmași de peste milioane/miliarde de ani ca fiind umani? Care e granița intre umanitate si non-umanitate?
Nu e o capodoperă, dar e de reținut această idee a unui Pământ imobil, cu oamenii deveniți o specie bicisnică, supraviețuind cu greu într-o lume care se pregătește să moară împreună cu Soarele care e pe cale să devină novă.
Un lung eseu despre apariția și evoluția vieții dar și despre involuția ei, despre relația vegetal-animal-uman
Titlu: Sera sau Lunga după amiază a Pământului
Autor: Brian Aldiss
Editura: Porto-Franco
Links: site oficial
WWE: S
SFE: BA
ISFDB: BA
R.I.P, Brian Aldiss!
Pe scurt/lung:
Peste miliarde de ani, când Pământul a încremenit și soarele arde în același punct de pe cer (și se va stinge în decursul următorilor mii de ani), când Luna și Pământul nu se mai rotesc, fiind independente, un trib de urmași ai oamenilor (care din cauza mutațiilor suferite sunt de cinci ori mai mici ca dimensiune decât strămoșii lor) trăiesc într-o jungla imensă care acoperă cea mai mare parte din Pământ, unde totul are dimensiuni gigantice (de la plante carnivore sau otrăvitoare pană la insecte imense).
Dominant este banianul, o specie de smochin care crescuse și acoperise tot continentul; plantele s-au transformat și metamorfozat, căpătat o oarecare urmă de inteligență nativă.
Traversatoarele, enormii astronauți vegetali, fac legătura intre Pământ și Lună, legate acum prin liane vegetale uriașe.
Vegetalul se dezlănțuise pe continent, dar și în oceane și mări era măcel și mutațiile erau uimitoare
E un lung delir vegetal pe care îl descrie Aldiss, uneori obositor: copaci care aruncă nuci explozive, alge cu lame și colți, plante crematoriu, dragoni vegetali zburători, stejari lansatori de cuști-capcane, ulmul sub forma de trunchi prăbușit care e de fapt un abdomen care digeră tot ce intră în el, etc.
Vegetalul a suferit mutații uluitoare, împrumutând din caracteristice regnului animal chiar dacă rămân vegetale.
Din cauza Soarelui muribund oamenii au degenerat și s-au reîntors cumva la stadiul de primitivi, de unde au pornit, cercul închizându-se.
Nu e prea clar cum s-au pregătit oamenii pentru acest colaps al civilizației...
Oamenii traversează distanta Pământ Luna ascunși în Traversatoare (un fel de omizi-păianjeni vegetali) și, probabil din cauza radiațiilor, suferă modificări, le cresc aripi, le creste capacitatea cognitiva dar au și probleme cu fertilitatea și cei de pe Lună apelează la răpirea copiilor și tinerilor de pe Pământ.
Are loc o călătorie inițiatica a grupului de tineri desprins de grupul inițial care se destramă ca urmare a unui atac al plantelor carnivore și al viespilor; impunerea fetei mai în vârstă ca și conducătoare a grupului (vorbim de matriarhat aici, băieții fiind mai puțini trebuiau apărați și protejați).
Oamenii par cei mai plăpânzi și mai puțini adaptați la noul mediu și la noul raport de forțe pe aceasta lume halucinantă unde toată lumea luptă pentru supraviețuire cu o ferocitate maximă.
Vedem cum au degenerat oamenii: oameni-burtică care pescuiesc și care sunt atașați prin niște cozi de arborii mamă (un fel de simbioza om-copac, oamenii pe post de sclavi); oamenii-câine care trăiesc în munții de pe partea întunecată a Pământului; oamenii de pe Lună cu diformitățile de rigoare; creatura vag umanoida care duce pe umeri un delfin inteligent care are ca și servitoare o umanoidă care se poate deplasa în viitorul imediat.
Termitele sunt aliate cu oamenii și au suferit mutații care le permită sa aibă un grad de inteligentă, pot manevra noțiuni abstracte, au animale de companie care seamănă cu o pisică, etc. Animalele aproape au dispărut, doar pe linia țărmului, acolo unde ultimii copaci s-au retras din calea copacului-pădure dominant care a ocupat continentul, mai sunt câțiva urmași ai regnului animal: aligatori, porci, pisici în mușuroaiele termitelor.
O ciupercă mutant inteligentă i se atașează de cap lui Gren - rebelul grupului de tineri desprins din tribul inițial - și începe o ciudată simbioză intre om și ciuperca morela care poate citi memoria ancestrală din creierului lui Gren, aflând astfel ce s-a întâmplat cu civilizația oamenilor și de ce a decăzut (și se avansează ipoteza că inteligența oamenilor preistorici ar proveni tot dintr-o astfel de simbioza om-ciupercă).
Ciuperca preia controlul si asupra sistemului nervos al lui Gren și îl pedepsește atunci când nu asculta.
Descoperă o drona, numita "Frumusețea", care zboară și care difuzează mesaje electorale ... umorul britanic nu se dezminte: după milenii și milenii, timp în care oamenii au redevenit primitivi, artefactul funcțional descoperit împrăștie mesaje electorale: "Votați ... pentru 2 zile de munca pe săptămâna! Luptați pentru drepturile voastre! Luptați pentru democrație!"... Asta da mesaj electoral lansat deasupra a 2 hominizi verzulii și a 4 oameni-burtica pe un pământ aflat în lunga după amiaza a eternității, îndreptându-se spre supernova ce va deveni soarele
Morela preia controlul unei traversatoare și își îndreaptă acum atenția către stele.
Gren preferă sa aibă liber arbitru și să rămână pe pământ chiar dacă acesta va dispărea nu peste multe generații, în loc sa călătorească în spațiu cu traversatoarea condusă/controlată de morela. Ramane pe pământ unde considera că era casa lui, în loc să participe la popularea altor sisteme solare: "M-am săturat să tot car și să fiu cărat".
Față de prima dată când am citit-o pare că s-a mai prăfuit, doar ideea victoriei absolute și de necontestat a vegetalului pe un Pământ în agonie rămâne de luat în seamă.
E și un fel de călătorie de aventuri, în care dai peste tot felul de situații și întâmplări care de care mai stranii, dar e un scris plat, fără zvâc.
Am găsit legături și conexiuni în Brussolo și în Vegetal-ul lui Ungureanu&Truța (bun cel din urmă, și localizat cu acțiunea în România, recomand)
Așadar:
Lunga după amiază a eternității, o sintagmă foarte frumoasă și foarte tristă, emană un sentiment de inexorabil/ inevitabil.
E și o întrebare despre umanitate: mai pot fi considerați acești urmași de peste milioane/miliarde de ani ca fiind umani? Care e granița intre umanitate si non-umanitate?
Nu e o capodoperă, dar e de reținut această idee a unui Pământ imobil, cu oamenii deveniți o specie bicisnică, supraviețuind cu greu într-o lume care se pregătește să moară împreună cu Soarele care e pe cale să devină novă.
Un lung eseu despre apariția și evoluția vieții dar și despre involuția ei, despre relația vegetal-animal-uman
Titlu: Sera sau Lunga după amiază a Pământului
Autor: Brian Aldiss
Editura: Porto-Franco
Links: site oficial
WWE: S
SFE: BA
ISFDB: BA
Anihilare - Jeff VanderMeer
Că tot am văzut că apare și filmul :), mă grăbesc să zic și eu ceva despre carte...
Pe scurt/lung:
O expediție in AriaX (o arie protejată - de ce? de cine?), 4 membri (toate femei - biolog, antropolog, topograf, psiholog) continuă explorarea zonei și încearcă să afle ce au pățit celelalte expediții (au mai fost 11 care s-au terminat mai mult sau mai puțin prost, de la sinucidere și crimă pană la apariția membrilor dincolo de granițele ArieiX, în lumea reală, fără o explicație rezonabilă a transferului).
Bioloaga este naratorul, viata ei e pustie, soțul a fost într-una din expedițiile anterioare și a reapărut brusc acasă, dar schimbat, într-un anumit fel ...
Lucrul în grup, autoritate și conducere, dezacord și compromis, cum se vede realitatea înconjurătoare din puncte de vedere diferite.
O construcție ciudată turn/tunel (depinde cum îl privești) în care descoperă o inscripție organică scrisă cu un fel de ciupercă/fungi și care le provoacă tulburări psihice.
Descoperă ca psiholoaga folosește asupra loc tehnici de hipnoză pentru a le induce anumite stări.
Seamănă un pic cu Picnic la marginea drumului, pare la prima vedere că nu e nimic extraordinar acolo, doar la prima vedere. Chiar dacă e sau nu adevărat, mie mi se pare evidentă influența fraților Strugatki.
O stare de neliniște, de ceva nedefinit, de anxietate și de pericol, suspansul e foarte bine construit, simplu, fără sa inflorească prea mult.
Așadar:
Un SF psihologic cu elemente de thriller/horror, mi-a produs o stare confuza, de neliniște, nu știu de unde să iau cartea asta și unde să o pun/duc.
Ca într-o ceată, un drum care nu duce nicăieri, o lume pierdută, unde sunt?
Va fi greu să continui cu celelalte doua romane din serie...
LATER EDIT: am vazut de curand si filmul. Nu e rau, e foarte vizual, foarte cinematografic, dar parca pierde din acea apasare psihologica foarte prezenta in carte... ceea ce la Calauza nu se intampla, dar na, unul e Tarkovski :)
Titlu: Anihilare
Autor: Jeff VanderMeer
Editura: Trei
Links: site oficial
WWE: A
SFE: JVM
ISFDB:JVM
Pe scurt/lung:
O expediție in AriaX (o arie protejată - de ce? de cine?), 4 membri (toate femei - biolog, antropolog, topograf, psiholog) continuă explorarea zonei și încearcă să afle ce au pățit celelalte expediții (au mai fost 11 care s-au terminat mai mult sau mai puțin prost, de la sinucidere și crimă pană la apariția membrilor dincolo de granițele ArieiX, în lumea reală, fără o explicație rezonabilă a transferului).
Bioloaga este naratorul, viata ei e pustie, soțul a fost într-una din expedițiile anterioare și a reapărut brusc acasă, dar schimbat, într-un anumit fel ...
Lucrul în grup, autoritate și conducere, dezacord și compromis, cum se vede realitatea înconjurătoare din puncte de vedere diferite.
O construcție ciudată turn/tunel (depinde cum îl privești) în care descoperă o inscripție organică scrisă cu un fel de ciupercă/fungi și care le provoacă tulburări psihice.
Descoperă ca psiholoaga folosește asupra loc tehnici de hipnoză pentru a le induce anumite stări.
Seamănă un pic cu Picnic la marginea drumului, pare la prima vedere că nu e nimic extraordinar acolo, doar la prima vedere. Chiar dacă e sau nu adevărat, mie mi se pare evidentă influența fraților Strugatki.
O stare de neliniște, de ceva nedefinit, de anxietate și de pericol, suspansul e foarte bine construit, simplu, fără sa inflorească prea mult.
Așadar:
Un SF psihologic cu elemente de thriller/horror, mi-a produs o stare confuza, de neliniște, nu știu de unde să iau cartea asta și unde să o pun/duc.
Ca într-o ceată, un drum care nu duce nicăieri, o lume pierdută, unde sunt?
Va fi greu să continui cu celelalte doua romane din serie...
LATER EDIT: am vazut de curand si filmul. Nu e rau, e foarte vizual, foarte cinematografic, dar parca pierde din acea apasare psihologica foarte prezenta in carte... ceea ce la Calauza nu se intampla, dar na, unul e Tarkovski :)
Titlu: Anihilare
Autor: Jeff VanderMeer
Editura: Trei
Links: site oficial
WWE: A
SFE: JVM
ISFDB:JVM