Mi-e jena sa ma intoc la unele carti, chiar daca sunt "pe raftul de sus". Mi-e teama ca o sa le gasesc batrane, prafuite si decripte.
Ma gandesc la unele carti de Asimov, la Clarke si la autorii romani de dinainte de 89.
Pe altele le gasesc .. nu mereu proaspete, ci mai degraba puternice, oferindu-ti mereu noi abordari, puncte de vedere, chestii de gandit/discutat. Si ma refer aici de exemplu la Gibson, Dick, chiar Spinrand.
Si Picnicul face parte din categoria asta, ultima.
De data asta am (re)descoperit momentul "Kiril" - cercetatorul mort dupa o incursiune in Zona impreuna cu Calauza; celelate teorii vehiculate in carte despre Vizita (pe langa cea oficiala: au venit, au facut un picnic/chef la marginea drumului, au aruncat niste gunoie, a picurat un pic de ulei de motor, au pierdut o piulita si 2 bujii etc) si anume: au venit, au plecat dar daca se vor intoarce? Si daca au chef sa ramana? ... si respectiv: nu a fost nici o vizita, ne-au aruncat toate artefactele alea sa vada cum ne descurcam.
De asemenea am descoperit magnetismul pentru dezastre, ghinioane si sheet happens ale celor care erau in Zona la momentul vizitei. Si marsul Calauzei spre Globul de Aur, cand constientizeaza ca omenirea trebuie sa se schimbe daca vrea sa stea cot la cot cu ceilalti , in univers, de fapt capata constiinta umanitatii, un proces descris extraordinar; trece de la uman la umanitate, cu o candoare si o inocenta splendida de la unul care toata viata nu a avut parte decat de chestii nasoale
Se afișează postările cu eticheta SF. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SF. Afișați toate postările
marți, 31 decembrie 2019
sâmbătă, 30 noiembrie 2019
Intre doua lumi - Norman Spinrad
„Democraţia este cel mai prost dintre toate sistemele politice – cu excepţia celorlalte!”
Cine a zis asta? Churchill, normal
Iar in situatia asta care pare un pic prea roz, ca prea e bine in lumea asta, apare o nava interstelara: Arkologia Ştiinţei Transcendentale Heisenberg.
Planeta de origine e undeva in Tau Ceti unde un grup de savanti geniali si un pic dusi au infiintat primul Institut de Stiinta Transcedentala si de acolo au inceput sa colonizeze in stanga si in dreapta folosind mici lumi artificiale numite arkologii pentru a-si impune ideologia lor bazata pe stiinta si tehnologie (in detrimentul stiintelor umaniste).
Transcedentalii vin pe planeta de colonizat, infiinteaza institutul corespunzator dupa care planeta inceteaza comertul interplanetar cu stiinta si tehnologie iar accesul pe planetele alea nu mai e permis. Se stie ca au un avans tehnologic : viteze mari de deplasare, apropiate de viteza luminii, acceleratii mari la care sunt supusi fara urmari pe lumile artificiale cu care se deplaseaza si se mai banuieste tot felul de chestii neverificate.
Transcedentalii erau partea Albastra in razboiul nedeclarat si informal dintre Roz si Albastri.
Iar partea roz erau feministele militante de pe Pamant, care preluasera puterea pe planeta de bastina a omenirii si au impus o societate dogmatica, un fel de matriarhat absurd. Colonizau planete in incercarea de a isi impune ideologia care semana mai mult cu o religie.
Si transcedentalii si femocratele vor pe Pacifica. Pare ca si cum o tara nealiniata cu o democratie functionala si cu o economie infloritoare, cu o balanta excedentara, se trezeste prinsa la mijloc intre doua rele; est vs vest sau capitalism vs comunism (nu e foarte clar care e unul si care e celalalt). Nu se zice nimic nicaieri de fortele armate, astea nu exista in peisaj, se poarta altfel de razboaie, pe frontul ideologic
Transcedentalii aveau anabioza (suspendarea vietii in timpul lungilor ani de zbor interplanetar), vroiau sa faca omul nou - Homo Galacticus, puneau accent pe eficienta si eficacitate (nu stiu exact care e diferenta dar mi-a placut cand am citit-o undeva :)) si mai putin pe partea cu sufletul. Se pare ca au si un fel de IA. Erau foarte tari la chestii de psihologie , psihopolitologie, tehnici de negociere, toate astea obtinute prin tehnologie
Vor folosi retelele sociale si internetul (sau ma rog, ceva similar, ca nu stiu cand e scrisa cartea) pentru manipulare si pentru a intoarce opinia majoritara impotriva lor intr-una pro-transcedentalizare.
Vorbim de razboi psi, razboi asimetric, fake news, manipulare prin media; folosesc inclusiv chestii de orientare sexuala sau de gen ca sa dezechilibreze si destabilizeze jocul democratic de pe Pacifica. Vin si lesbienele - sau mai bine spus feministele ca sa fim politically corect - si sa te tii razboi si contrarazboi psi.
Transcedentalii considera ca Femocratia arunca omenirea inapoi iar ei o arunca inainte spre homo galacticus, infruntare de ideologii folosind psi-razboiul adica manipularea. Inspirat din razboiul rece si lupta celor doua superputeri pt a atrage tarile pe orbitele corespunzatoare numai ca nu avem un razboi rece clasic cu muschi nucleari ci unul din viitor(ul cartii adica ceva foarte asemanator prezentului nostru) care nu are in spate arme nucleare sau conventionale ci ceea ce denumesc ei psi-razboi.
Transcedentalii pun placa cu noi avem stiinta si tehnologie avansate dar nu o punem la dispozitia oricui ca poate duce la dezastre daca incape pe mainile cui nu trebuie. Stiinta si tehnologie avansate, genetica, clonare, prelungirea vietii,zbor cu viteze mari si eventual cu viteze luminice sau supra luminice. Daca vreti ce avem noi trebuie sa deveniti mai intai ce suntem noi, si va transformam noi, fie ca vreti fie ca nu. E senzatia aia de Mowgli si Ka, cand esti hipnotizat si ti se invart ochii in cap si incepe sa te stranga si tu ai privirea aia de tamp surazator....si nu se stie daca e vreo Baaghera prin preajma.
Transcedentalii cumpara un canal mass media si dau tot felul de chestii de la sitcomuri de prost gust dar care au niste mesaje subliminale pana la "raspundem in direct telespectatorilor nostri". Binenteles ca transcedentali ii trateaza medical pe localnici si le flutura pe la nas realizarile stiintei, intinerirea etc
Apar si femocratele (lesbiene care pentru inmultire tin barbatii ca masculii reproducatori in tarcuri) dar transcedentalii au un oarece avantaj deja stabilind un cap de pod prin mass media si deja au un curent de opinie favorabil lor. Femocratele sunt mai fanatice si mai obtuze decat transcedentalii, pare mai degraba o religie care trebuie impusa. Au si un mentor care e un fel de comisar al poporului care trebuie sa se asigure ca doctrina nu este incalcata si care are puteri mai mari decat sefa oficiala a misiunii (un fel de secretar de partid pe post de loctiitor de comandant). Au sloganuri de tip "fascho-şovinismul animalic al prăsitorilor, ce a fost pe punctul de a distruge Pământul"
Razboiul sexelor pe fundal politic si cumva ideologic, femocratele versus transcedentali, fiecare dorind sa isi impuna doctrina / ideologia si folosind pentru asta mass media (au libertate totala de access la mass media platind timp de antena) lipsa cenzurii si democratia usor impinsa la extrem pot duce la nasterea unor monstri , nu numai somnul ratiunii (sau a natiunii)
Balanta politico-sociala e intr-un echilibru fragil si e de vazut daca poate fi sparta folosind procedee democratice - accesul neingradit la mass media si democratia electronica cu voturi de incredere ale parlamentului planetar apoi chiar vot de incredere la nivel planetar.
Dacă strigi o minciună suficient de tare şi de des în urechile oamenilor, în cele din urmă ei o vor crede... Minciuna repetata la nesfarsit devine adevar...
Si cum pacificanii erau asi in politica , fac un compromis de ii pun in cap si pe femocrate si pe transcedentali si incearca sa obtina maximum din situatie: un institut transcedental si cu stiinta lui embedded plus rejectarea ambelor tabere
Discutam despre cum constitutia si democratia se transforma intr-o capcana cand ideologia si doctrina folosesc libertatea accesului la mass media pentru propaganda si manipulare. Cam multa politica totusi, cam multa manipulare, cam multa bla bla, ar fi putut comprima un pic toate astea planuri si contraplanuri si raspunsuri la contraplanuri
Spinrad foloseste aici tehnica colajului imbinand in scriitura citate/descrieri ale emisiunilor de tv (publicitate, documentare, sondaje ,etc - toate mai mult manipulatorii bagate in retea de una sau alta din partile aflate in conflict); de asemenea foloseste tehnici din film sau televiziune (decupaj, travelling, stop cadru , etc precizand expres in text acest lucru). Tehnica asta a colajului, a decupajelor din clipuri electorale (chiar daca josnice si vulgare) are totusi un alt efect asupra cititorului decat la Brunner, nu sunt niste decupaje disparate, deseori care par fara legatura, ca acolo, se imbina parca mai bine si mai clar decat la Brunner cel putin mie asa mi se par.
Are un stil degraba exageratoriu, parca vrea sa te forteze cu tot dinadinsul sa intelegi .... cand crezi ca in sfarsit o sa te lase in pace, mai vine cu asupra de masura si iti indeasa pe gat idei, argumente, imagini, sentimente din aceeasi zona: ca si cum ar zice "s-o crezi tu ca am terminat cu asta ……… mai ia de aici si inca si inca". Si ca si in Visul de Fier si Alte Americi Spinrad impinge scriitura pana la limita grotescului si vulgaritatii pentru a sublinia manipularea celor doua tabere in razboiul intersexe.
Cunoasterea si stiinta trebuie sa fie impartasita tuturor si nu tinuta sub cheie in scopuri doctrinare sau ideologice, numai ca trebuie construite mecanisme care sa te asigure ca partea intunecata a fortei nu se foloseste de aceasta cunoastere & stiinta la liber pentru a arunca in aer omenirea la propriu si in cele mai figurate moduri la care ne putem gandi
Ce vrea sa arate Spinrad aici e ca democratia e o chestie fragila care, supusa la presiuni si manipulari, poate ceda. Vorbim de presiuni si manipulari subtile (cel putin la inceput) nu din alea de tip #noaptea_ca_hotii, cand sutul virtual in gura justitie, a libertatii de exprimare, constituirea de catre cei alesi sau numiti a unor GIO etc, pun democratia pe butuci fara discutie.
Așadar:
Titlu: Intre doua lumi
Autor: Norman Spinrad
Editura: RAO
Links: YouTube
WWE: IDL
SFE: NS
ISFDB: NS
duminică, 3 martie 2019
Lumea Pay (Contactul & Confruntarea) - Larry Niven, Jerry Pournelle
S-a bătut cu Deposedații și cu Războiul etern la Hugo și Nebula și a pierdut... Cei de la Nemira au spart-o în doua volume, probabil din motive comerciale.
Pe scurt/lung:
Începe în stilul hard SF a lui Niven cu un calendar de evenimente importante, cu războaiele de rigoare, cu întemeierea imperiilor, intrigi politice, chestii militare, Noul Imperiu (vreo 200 de lumi) se războiește cu rebelii, colonizarea de noi planete încă are loc, imperiul se extinde, e încă atmosfera aia de vestul sălbatic chiar dacă imperiul își exercita dominația și influenta.
Ca sa creeze un pic de introducere prezintă o chestie complicata, cu războiul Imperiului cu rebelii, pe o planeta a celor din urma unde o trădare permite flotei imperiale sa câștige datorita acțiunii riscante a unui locotenent din marea nobilime (Rod Blaine). Acesta e avansat apoi și trimis sa transporte 2 pasageri (fiica unui senator, Sally, salvata din lagăr și un comerciant imperial suspectat de legături cu rebelii ) către planeta capitala imperiala.
Așadar imperiu, rebeli, nave de lupta, fiice de senator, căpitan, viceamiral și amiral, intrigi, trădări, negustori imperiali și nelipsita călătorie prin hiperspatiu .... asa mai vii de casa înțeleg și eu despre ce e vorba
Doua concepte cheie: generatorul Alderson e generatorul de propulsie care permite saltul prin hiperspatiu, permite deplasarea cu viteze supraluminice și câmpul Langston - câmpuri care protejează orașele sau navele spatiale absorbind energie (par o obsesie a lui Niven - în Lumea Inelara era cu câmp de staza)
Cam pana aici ar fi introducerea, punerea în tema, crează un pic de cadru la întreaga poveste ... de moda veche dar totuși modern
Si acum sa începem: apare artefactul făcut de ființe inteligente care trebuie sa fie interceptat de nava flotei imperiului condusa de Rob. Intrusul vine dinspre Pay, dintr-o zona unde nu se cunosc ca ar exista colonii umane. Rob și echipajul lui de pe nava MacArthur încearcă sa intercepteze nava străina ce folosește propulsia cu vele solare, sunt atacați, trec prin vela acesteia și o distrug, apoi o abordează și o interceptează.
Nava payeana a atacat crucișătorul crezând ca e un meteorit, pilotul fiind în stare de hibernare
In capitala Sectorului imperial condus de un vicerege, Noua Scotie, se naște dezbaterea intre tabăra militara cu focul la ei și cea științifică sa studiem, sa contactam. Câștigă cei din urma iar
MacArthur pleacă intr-o expediție către Pay împreună cu o alta nava numita Lenin ;) comandata de amiralul Kutuzov, un rus care crede în tradițiile rusești (ironia este evidenta).
Primul contact are loc cu o payeana inginera (plus alți doi payeni mici și cenușii) care este cumva specializata pe instrumentație și pe ce tine de inginerie și nu pe comunicarea cu alte rase, ba chiar ignora oamenii, concentrându-se pe nava și echipamente.
Coboară pe planeta și începe descoperirea reciproca, problemele de comunicare, de interacțiune intre specii, etc.
Supra specializare - asta au făcut payenii: au caste/rase supra specializate în diferite meserii sau ramuri și ii considera pe oameni amatori , nesupraspecializati în ceva anume.
Foarte eficienți, foarte orientați spre rezultat, dezvoltare specializata pe rase/caste, stapyni ingyneri, muncytori etc
Orice cuvânt cu y e privit dpdv payean și desemnează de regula o casta stapyni, razboynici, ingyneri etc și se pare ca aceste caste sunt foarte specializate pe Pay.
Sunt mai inteligenti, mai perspicaci, dar nu intr-un mod superior afisat ca atare, ci pur și simplu par ca invata mai repede pentru ca au cu ce.
Si mereu în mintea oamenilor (de fapt la militari) planeaza paranoia ca payenii vor afla secretului scutului și cel al propulsiei și și-l vor insusi. Mereu stau cu teama asta, se va dovedi ca va fi indreptatita ? Si dacă payenii vor afla secretele astea ce vor face?
Ideea construirii şi distrugerii perpetue pare a fi parte a filozofiei de viata payeane, chestiile temporare și mereu transformabile ,schimbarea pare a fi cuvantul cheie, schimbarea perpetuua, o deosebire fundamentala fata de psihologia umana.
Payenii au unele discontinuitati în cunostintele lor stiintifice de exemplu în ceea ce priveste astronomia ca și cum din cand în cand se rupe filmul, ca și cum ar lua-o mereu de la capat, ciclic. Si dacă din cauza asta nu au ajuns la armata, soldati, expansiune, ostilitate ? Si dacă ei încearcă de fapt sa scape de aceasta ciclicitate? Si dacă scapa de blestemul ciclicitatii, vor mai fi la fel ? - avand schimbarea acceptata și folosita în scopul progresului, fiind mereu aplecati spre eficienta, impartiti în caste supra specializate, foarte deschisi și foarte capabili sa invete și sa foloseasca rapid ceea ce invata, foarte permeabili și absorbanti ca buretele fara a avea scopuri ascunde (aparent).
Ceva nu e în regula cu trecutul payenilor fie el ciclic sau nu de ce ascund / se feresc sa vorbeasca despre arme, razboaie, trecut violent, au o casta cea a medyatorilor, care mediaza si indeparteaza conflictele. Au reusit intotdeauna ? Asa de rau a fost de a fost nevoie de a forma / pregati/ manipula genetic pana la o casta / rasa a medyatorilor?
Payenii din casta ceasornycarilor (o rasa de payeni folositi pe post de sclavi pentru munca și care nu sunt foarte inteligenti dar pot fi instruiti de către ingyneri) au reusit sa ramana pe MacArthur, s-au imultit și au inceput sa remodeleze nava și sa ii preia controlul. Payenii aia mici devin violenti și se lupta cu puscasii marini, sunt sireti, tenaci, sangerosi și adaptabili, sunt cosmarul care pandeste de după orice colt.
MacArthur este evacuata și apoi distrusa extrem de greu de către Lenin (o aluzie ceva la situatia din realitatea anilor '70) ... dar 3 din sublocotenentii marinei care s-au evacuat folosind barci de salvare modificate de payenii ceasornycari au disparut (chipurile arsi cand au patruns în atmosfera planetei).
Ultima parte a volumului 1- asa cum au făcut imparteala cei de la Nemira - cand payenii micuți si cafenii, ceasornycarii, care s-au înmulțit pe nava, au inceput sa o modifice și pana la urma au luat-o în stăpânire, plus evacuarea lui MacArthur și retragerea pe Lenin și apoi distrugerea crucișătorului cucerit de payeni se citește cu sufletul la gura. Si totuși, payenii sunt pașnici ?
Doar ceasornycarii sunt cei care sunt violenti ? Iți dai seama ca ceva nu e în ordine, dar cum poți analiza și aprecia o societate total diferita având alte repere, alta organizare? E vorba de comunicare? De ce payenii mici au devenit violenti? Pentru ca au învățat de la oameni?
Cei trei sublocotenenți se ejectează de pe MacArthur folosind barci de salvare modificate de micii payeni cafenii, ajung pe planeta și descoperă și ne releva încet încet secretul lumii Pay.
Mii de colapsuri, mii și mii de razboaie, cu reveniri la stadiul de primitivism și apoi iar și iar, asta e secretul lumii Pay.
In partea a doua se schimba un pic lucrurile, apar razboynicii, payenii nu mai sunt aia draguți care sunt foarte deschisi și vor sa colaboreze, au stapyni care se lupta intre ei și unii dintre aceștia vor sa ii omoare pe cei trei care au aterizat pe planeta, alții vor sa ii salveze.
Plutește undeva în zona amenințarea razboynicilor, lucrurile nu sunt ce par a fi, dacă pana acum era doar o senzație și doar o așteptare a pericolului, acum acesta se materializează.
Presiunea demografică - asta era problema cea mare, deveneau prea multi și folosesc războiul ca instrument de corecție demografica. Ciclurile alea înseamna sălbăticie apoi civilizație cu tehnologie, din cauza exploziei demografice și a presiunii acesteia.
Dupa aterizare cei trei sunt preluați de doua medyatoare (rasa modificata genetic și sterila care are ca scop evitarea războaielor și care încearcă sa ii scape de razboynici și sa ii ducă la unul din stapyni pentru a putea lua legătura cu Lenin) sunt atacați de razboynici, dar scapa.
Stapynii sunt cei care decid și care se lupta pentru putere și care au la dispoziție detașamente de războynici pe care ii folosesc ca trupe de soc chiar și împotriva celor trei sublocotenenți.
Situația e foarte complexa, sunt în pragul unui nou colaps (prin declanșarea unui război) din cauza presiunii demografice, nu sunt atât de pașnici, draguți și binevoitori precum păreau la inceput, au o mulțime de probleme, cea mai mare fiind cea a faptului ca ca trebuie sa aibă copii în mod constant și periodic altfel mor.
Periodic recad în sălbăticie și au perioade lungi pana revin la civilizație, de aceea acele goluri în știința, de aici acel amalgam suprapus și iarăși suprapus de vestigii, de aici faptul ca dpdv geologic oamenii nu dau de roci la suprafața ci doar de alte și alte vestigii.
Extinderea payenilor în galaxie nu e o soluție, presiunea demografica s-ar exporta în colonii și rezultatul va fi același, razboaie de succesiune, împingerea și spre exterior a colonizării dar și spre Imperiul umanității și, în final, intrarea în conflict cu umanitatea.
Trimit și trei ambasadori care sa fie duși în imperiu ca reprezentanți ai lumii Pay, însoțiți de medyatori. Medyatorii, chiar dacă nu sunt telepați și nu pot citi gândurile, pot citi oamenii și ii pot convinge sa acționeze și sa gândească în termeni care convin payenilor, au o putere de convingere ieșită din comun și o empatie, o recunoaștere a stărilor și un discurs logic (bine, logica care le convine)
Ambasadorii payeni sunt aduși în imperiu, Rob su Sally se căsătoresc (sau el o cere și ea zice da), amândoi vor face parte din inata comisie imperiala de negociere a acordurilor cu Pay. De aici încep jocurile politice, comerciale, economice etc etc
Oamenii realizează ca payenii mint și ca le pot ascunde lucruri și ca e posibil ca acolo, dedesubt, sa ascundă chestii nasoale. E un joc al deducțiilor de ce nu ne-au spus ca ei știu ca noi știm ca ei știu ca payenii au o subspecie prolifica?
Descoperă ca toată evoluția payenilor a fost generata/datorata/din cauza războaielor pe care le-au dus - în scop de control demografic, razboaie care au modelat atât civilizația, rasele payene cat și planeta lor, ba chiar și sistemul solar (vezi mutarea asteroizilor la o distanta sigura)
Actuala civilizație payeana are vârsta civilizației umane deși au mutat asteroizi acum zeci de mii sau sute de mii de ani (ca nu mai sunt urme de radioactivitate acolo deși au folosit arme nucleare pentru mutare)
Gata, oamenii au decis ca focul la ei, au realizat ca payenii au razboynici, o rasa - cum altfel - super specializata în război. Mobilizeaza Flota pentru a intra în sistemul payean și a rade tot ce misca (fie din prima, fie asteptand atacul payenilor). Instituie totuși carantina totala.
Carantina vs exterminarea: ii lasi acolo sa decada sau sa renasca pana nu mai pot? Cum te asiguri insa ca nu își fac o flota cu care sa iasa în spatiu?
Pe ce te bazezi ca nu vor sti sa ajunga la acele tehnologii pe care tu le ai și ei nu și care iți asigura un avantaj tactic și strategic momentan ?
Te bazezi ca vor colapsa și ca vor renaste și nu vor ajunge la nivelul tehnologic care sa le permita sa iasa în spatiu și sa ti-o traga?
Sa privim și din punctul de vedere al celor de pe Pay: stai intr-o inchisoare de un milion de ani și cand gasesti pe cineva cu inteligenta și ratiune, ala vine și mai rasuceste o data cheia în usa celulei ca sa fie sigur ca nu iesi.
Foarte bun ritmul naratiunii, foarte alert și foarte bine alterneaza planurile, unghiurile și punctele de vedere ale oamenilor cu cele al payenilor, cum se privesc unii pe ceilalti și cum sunt perceputi oamenii vs payenii, dar și actiunile și sentimentele lor.
Chiar, cum ar trebui actionat cand intalnesti o civilizație care iți ofera oportunitati tehnologice și comerciale etc foarte mari și care pare ca nu are nimic de ascuns și nu te pune în pericol? Foarte bine și detaliat gandita și redata lumea Pay și complexitatea relatiilor sociale de aici.
Așadar:
Pare mult mai actuala, e mult mai putin prafuita decât Lumea Inelara, poate și din cauza traducerii (Lumea Inelara a fost tradusa de Mihai Badescu, Lumea Pay e tradusa de Mihai Dan Pavelescu)
Space opera + primul contact, actiunea e percutanta, alerta, toate acele descoperiri legate de alienii payeni sunt descrise foarte ok, e ca o cutie cu surprize din care tot scoti alte și alte chestii despre a civilizația descoperita,
Foarte buna, nu e un suspans din ala de dinaintea pericolului ci mai degraba unul al incertitudinii pentru ca nu stii ce se intampla, din cauza modului total diferit de a gandi și percepe realitatea.
Titlu: Lumea Pay
Autor: Larry Niven , Jerry Pournelle
Editura: Teora
Links: site oficial LN, JP
WWE: LP
SFE: LN, JP
ISFDB: LN, JP
Pe scurt/lung:
Începe în stilul hard SF a lui Niven cu un calendar de evenimente importante, cu războaiele de rigoare, cu întemeierea imperiilor, intrigi politice, chestii militare, Noul Imperiu (vreo 200 de lumi) se războiește cu rebelii, colonizarea de noi planete încă are loc, imperiul se extinde, e încă atmosfera aia de vestul sălbatic chiar dacă imperiul își exercita dominația și influenta.
Ca sa creeze un pic de introducere prezintă o chestie complicata, cu războiul Imperiului cu rebelii, pe o planeta a celor din urma unde o trădare permite flotei imperiale sa câștige datorita acțiunii riscante a unui locotenent din marea nobilime (Rod Blaine). Acesta e avansat apoi și trimis sa transporte 2 pasageri (fiica unui senator, Sally, salvata din lagăr și un comerciant imperial suspectat de legături cu rebelii ) către planeta capitala imperiala.
Așadar imperiu, rebeli, nave de lupta, fiice de senator, căpitan, viceamiral și amiral, intrigi, trădări, negustori imperiali și nelipsita călătorie prin hiperspatiu .... asa mai vii de casa înțeleg și eu despre ce e vorba
Doua concepte cheie: generatorul Alderson e generatorul de propulsie care permite saltul prin hiperspatiu, permite deplasarea cu viteze supraluminice și câmpul Langston - câmpuri care protejează orașele sau navele spatiale absorbind energie (par o obsesie a lui Niven - în Lumea Inelara era cu câmp de staza)
Cam pana aici ar fi introducerea, punerea în tema, crează un pic de cadru la întreaga poveste ... de moda veche dar totuși modern
Si acum sa începem: apare artefactul făcut de ființe inteligente care trebuie sa fie interceptat de nava flotei imperiului condusa de Rob. Intrusul vine dinspre Pay, dintr-o zona unde nu se cunosc ca ar exista colonii umane. Rob și echipajul lui de pe nava MacArthur încearcă sa intercepteze nava străina ce folosește propulsia cu vele solare, sunt atacați, trec prin vela acesteia și o distrug, apoi o abordează și o interceptează.
Nava payeana a atacat crucișătorul crezând ca e un meteorit, pilotul fiind în stare de hibernare
In capitala Sectorului imperial condus de un vicerege, Noua Scotie, se naște dezbaterea intre tabăra militara cu focul la ei și cea științifică sa studiem, sa contactam. Câștigă cei din urma iar
MacArthur pleacă intr-o expediție către Pay împreună cu o alta nava numita Lenin ;) comandata de amiralul Kutuzov, un rus care crede în tradițiile rusești (ironia este evidenta).
Primul contact are loc cu o payeana inginera (plus alți doi payeni mici și cenușii) care este cumva specializata pe instrumentație și pe ce tine de inginerie și nu pe comunicarea cu alte rase, ba chiar ignora oamenii, concentrându-se pe nava și echipamente.
Coboară pe planeta și începe descoperirea reciproca, problemele de comunicare, de interacțiune intre specii, etc.
Supra specializare - asta au făcut payenii: au caste/rase supra specializate în diferite meserii sau ramuri și ii considera pe oameni amatori , nesupraspecializati în ceva anume.
Foarte eficienți, foarte orientați spre rezultat, dezvoltare specializata pe rase/caste, stapyni ingyneri, muncytori etc
Orice cuvânt cu y e privit dpdv payean și desemnează de regula o casta stapyni, razboynici, ingyneri etc și se pare ca aceste caste sunt foarte specializate pe Pay.
Sunt mai inteligenti, mai perspicaci, dar nu intr-un mod superior afisat ca atare, ci pur și simplu par ca invata mai repede pentru ca au cu ce.
Si mereu în mintea oamenilor (de fapt la militari) planeaza paranoia ca payenii vor afla secretului scutului și cel al propulsiei și și-l vor insusi. Mereu stau cu teama asta, se va dovedi ca va fi indreptatita ? Si dacă payenii vor afla secretele astea ce vor face?
Ideea construirii şi distrugerii perpetue pare a fi parte a filozofiei de viata payeane, chestiile temporare și mereu transformabile ,schimbarea pare a fi cuvantul cheie, schimbarea perpetuua, o deosebire fundamentala fata de psihologia umana.
Payenii au unele discontinuitati în cunostintele lor stiintifice de exemplu în ceea ce priveste astronomia ca și cum din cand în cand se rupe filmul, ca și cum ar lua-o mereu de la capat, ciclic. Si dacă din cauza asta nu au ajuns la armata, soldati, expansiune, ostilitate ? Si dacă ei încearcă de fapt sa scape de aceasta ciclicitate? Si dacă scapa de blestemul ciclicitatii, vor mai fi la fel ? - avand schimbarea acceptata și folosita în scopul progresului, fiind mereu aplecati spre eficienta, impartiti în caste supra specializate, foarte deschisi și foarte capabili sa invete și sa foloseasca rapid ceea ce invata, foarte permeabili și absorbanti ca buretele fara a avea scopuri ascunde (aparent).
Ceva nu e în regula cu trecutul payenilor fie el ciclic sau nu de ce ascund / se feresc sa vorbeasca despre arme, razboaie, trecut violent, au o casta cea a medyatorilor, care mediaza si indeparteaza conflictele. Au reusit intotdeauna ? Asa de rau a fost de a fost nevoie de a forma / pregati/ manipula genetic pana la o casta / rasa a medyatorilor?
Payenii din casta ceasornycarilor (o rasa de payeni folositi pe post de sclavi pentru munca și care nu sunt foarte inteligenti dar pot fi instruiti de către ingyneri) au reusit sa ramana pe MacArthur, s-au imultit și au inceput sa remodeleze nava și sa ii preia controlul. Payenii aia mici devin violenti și se lupta cu puscasii marini, sunt sireti, tenaci, sangerosi și adaptabili, sunt cosmarul care pandeste de după orice colt.
MacArthur este evacuata și apoi distrusa extrem de greu de către Lenin (o aluzie ceva la situatia din realitatea anilor '70) ... dar 3 din sublocotenentii marinei care s-au evacuat folosind barci de salvare modificate de payenii ceasornycari au disparut (chipurile arsi cand au patruns în atmosfera planetei).
Ultima parte a volumului 1- asa cum au făcut imparteala cei de la Nemira - cand payenii micuți si cafenii, ceasornycarii, care s-au înmulțit pe nava, au inceput sa o modifice și pana la urma au luat-o în stăpânire, plus evacuarea lui MacArthur și retragerea pe Lenin și apoi distrugerea crucișătorului cucerit de payeni se citește cu sufletul la gura. Si totuși, payenii sunt pașnici ?
Doar ceasornycarii sunt cei care sunt violenti ? Iți dai seama ca ceva nu e în ordine, dar cum poți analiza și aprecia o societate total diferita având alte repere, alta organizare? E vorba de comunicare? De ce payenii mici au devenit violenti? Pentru ca au învățat de la oameni?
Cei trei sublocotenenți se ejectează de pe MacArthur folosind barci de salvare modificate de micii payeni cafenii, ajung pe planeta și descoperă și ne releva încet încet secretul lumii Pay.
Mii de colapsuri, mii și mii de razboaie, cu reveniri la stadiul de primitivism și apoi iar și iar, asta e secretul lumii Pay.
In partea a doua se schimba un pic lucrurile, apar razboynicii, payenii nu mai sunt aia draguți care sunt foarte deschisi și vor sa colaboreze, au stapyni care se lupta intre ei și unii dintre aceștia vor sa ii omoare pe cei trei care au aterizat pe planeta, alții vor sa ii salveze.
Plutește undeva în zona amenințarea razboynicilor, lucrurile nu sunt ce par a fi, dacă pana acum era doar o senzație și doar o așteptare a pericolului, acum acesta se materializează.
Presiunea demografică - asta era problema cea mare, deveneau prea multi și folosesc războiul ca instrument de corecție demografica. Ciclurile alea înseamna sălbăticie apoi civilizație cu tehnologie, din cauza exploziei demografice și a presiunii acesteia.
Dupa aterizare cei trei sunt preluați de doua medyatoare (rasa modificata genetic și sterila care are ca scop evitarea războaielor și care încearcă sa ii scape de razboynici și sa ii ducă la unul din stapyni pentru a putea lua legătura cu Lenin) sunt atacați de razboynici, dar scapa.
Stapynii sunt cei care decid și care se lupta pentru putere și care au la dispoziție detașamente de războynici pe care ii folosesc ca trupe de soc chiar și împotriva celor trei sublocotenenți.
Situația e foarte complexa, sunt în pragul unui nou colaps (prin declanșarea unui război) din cauza presiunii demografice, nu sunt atât de pașnici, draguți și binevoitori precum păreau la inceput, au o mulțime de probleme, cea mai mare fiind cea a faptului ca ca trebuie sa aibă copii în mod constant și periodic altfel mor.
Periodic recad în sălbăticie și au perioade lungi pana revin la civilizație, de aceea acele goluri în știința, de aici acel amalgam suprapus și iarăși suprapus de vestigii, de aici faptul ca dpdv geologic oamenii nu dau de roci la suprafața ci doar de alte și alte vestigii.
Extinderea payenilor în galaxie nu e o soluție, presiunea demografica s-ar exporta în colonii și rezultatul va fi același, razboaie de succesiune, împingerea și spre exterior a colonizării dar și spre Imperiul umanității și, în final, intrarea în conflict cu umanitatea.
Trimit și trei ambasadori care sa fie duși în imperiu ca reprezentanți ai lumii Pay, însoțiți de medyatori. Medyatorii, chiar dacă nu sunt telepați și nu pot citi gândurile, pot citi oamenii și ii pot convinge sa acționeze și sa gândească în termeni care convin payenilor, au o putere de convingere ieșită din comun și o empatie, o recunoaștere a stărilor și un discurs logic (bine, logica care le convine)
Ambasadorii payeni sunt aduși în imperiu, Rob su Sally se căsătoresc (sau el o cere și ea zice da), amândoi vor face parte din inata comisie imperiala de negociere a acordurilor cu Pay. De aici încep jocurile politice, comerciale, economice etc etc
Oamenii realizează ca payenii mint și ca le pot ascunde lucruri și ca e posibil ca acolo, dedesubt, sa ascundă chestii nasoale. E un joc al deducțiilor de ce nu ne-au spus ca ei știu ca noi știm ca ei știu ca payenii au o subspecie prolifica?
Descoperă ca toată evoluția payenilor a fost generata/datorata/din cauza războaielor pe care le-au dus - în scop de control demografic, razboaie care au modelat atât civilizația, rasele payene cat și planeta lor, ba chiar și sistemul solar (vezi mutarea asteroizilor la o distanta sigura)
Actuala civilizație payeana are vârsta civilizației umane deși au mutat asteroizi acum zeci de mii sau sute de mii de ani (ca nu mai sunt urme de radioactivitate acolo deși au folosit arme nucleare pentru mutare)
Gata, oamenii au decis ca focul la ei, au realizat ca payenii au razboynici, o rasa - cum altfel - super specializata în război. Mobilizeaza Flota pentru a intra în sistemul payean și a rade tot ce misca (fie din prima, fie asteptand atacul payenilor). Instituie totuși carantina totala.
Carantina vs exterminarea: ii lasi acolo sa decada sau sa renasca pana nu mai pot? Cum te asiguri insa ca nu își fac o flota cu care sa iasa în spatiu?
Pe ce te bazezi ca nu vor sti sa ajunga la acele tehnologii pe care tu le ai și ei nu și care iți asigura un avantaj tactic și strategic momentan ?
Te bazezi ca vor colapsa și ca vor renaste și nu vor ajunge la nivelul tehnologic care sa le permita sa iasa în spatiu și sa ti-o traga?
Sa privim și din punctul de vedere al celor de pe Pay: stai intr-o inchisoare de un milion de ani și cand gasesti pe cineva cu inteligenta și ratiune, ala vine și mai rasuceste o data cheia în usa celulei ca sa fie sigur ca nu iesi.
Foarte bun ritmul naratiunii, foarte alert și foarte bine alterneaza planurile, unghiurile și punctele de vedere ale oamenilor cu cele al payenilor, cum se privesc unii pe ceilalti și cum sunt perceputi oamenii vs payenii, dar și actiunile și sentimentele lor.
Chiar, cum ar trebui actionat cand intalnesti o civilizație care iți ofera oportunitati tehnologice și comerciale etc foarte mari și care pare ca nu are nimic de ascuns și nu te pune în pericol? Foarte bine și detaliat gandita și redata lumea Pay și complexitatea relatiilor sociale de aici.
Suprapunerea de functii multiple, supraspecializarea pe specii, reutilizarea imediata și completa a echipamentelor, masinarilor, lucrurilor care nu mai au scop /utilitate, modificarea de gen copil>femeie>sarcina>barbat >femeie>sarcina etc, ciclicitatea care rezulta de aici și duce la ciclurile de sălbăticie/primitivism cu supradezvoltare tehnologica, toate astea alcatuiesc o fresca extraordinara.
Poate fi privita și ca o metafora a supraspecialziarii, a nișarii; impartirea asta pe caste (citesc specializiari) a payenilor i-a privat de capacitatea de a privi lumea la modul rotund și complet cum o vedem noi, limitandu-i foarte strict la un anumit domeniu.
Așadar:
Pare mult mai actuala, e mult mai putin prafuita decât Lumea Inelara, poate și din cauza traducerii (Lumea Inelara a fost tradusa de Mihai Badescu, Lumea Pay e tradusa de Mihai Dan Pavelescu)
Space opera + primul contact, actiunea e percutanta, alerta, toate acele descoperiri legate de alienii payeni sunt descrise foarte ok, e ca o cutie cu surprize din care tot scoti alte și alte chestii despre a civilizația descoperita,
Foarte buna, nu e un suspans din ala de dinaintea pericolului ci mai degraba unul al incertitudinii pentru ca nu stii ce se intampla, din cauza modului total diferit de a gandi și percepe realitatea.
Una din cărțile în care mi-am pus o mulțime de întrebări pe măsură ce citeam, încercând sa descopăr ce urmează ... și asta se vede și mai sus :)
Titlu: Lumea Pay
Autor: Larry Niven , Jerry Pournelle
Editura: Teora
Links: site oficial LN, JP
WWE: LP
SFE: LN, JP
ISFDB: LN, JP
duminică, 24 februarie 2019
Tara norilor purpurii - Arkadi & Boris Strugatki
Glorie eterna cosmonautului sovietic, ca ca el altul nu-i... ca el se ia de gat cu Venus, cu radiațiile, cu exploziile atomice.. Si le învinge pe toate.
Pe scurt/lung:
Alexei Petrovici Bâkov. Inginer mecanic la o baza expediționară sovieto-chineza din desertul Gobi (adică pe vremea când sovieticii și chinezii mai făceau din astea împreună). Origini sănătoase, fost la internat fiind orfan dar ajuns inginer mecanic, de unde se vede grija statului sovietic. Intrat, normal, în partid, călit de viata din desert, experienta cu motoare atomice, singur, fără familie. Inițiat în linii generale, ca orice inginer de sorginte sovietica, în principiile radiolocației și radiogoniometriei ... ca sa vezi ce carte se făcea la rusi.
Kraiuhin, atotputernicul șef al Comitetului de stat pentru comunicațiile interplanetare, îl cheamă pe specialistul în deserturi, sa ia parte la o expediție pe Venus. Într-o luna și jumătate vor pleca. Ce pregătiri, ce antrenamente cu anii? Ne descurcam noi. Si când te gândești ca americanii aia ii antrenează ani și ani... nu-s deloc eficienți :). Kraiuhin pare ca avea putere politica foarte mare, ca a cerut fonduri enorme și i s-au dat, a cerut sa fie dați afara cei care i se împotriveau și au fost,
după explozia primei versiuni de nava spatiala a avut mai departe încredere. Probabil ca în realitate a fost tipul ala care l-a convins pe Hrusciov sa treacă la faza echipajului uman și care a fost multa vreme nr 1 în dezvoltarea spatiala rusa, Koroliov.
Bakov va fi cel care va conduce Băiatul, un modul de transport pe suprafața lui Venus, strămoșul la scara mare a lui Curiosity.
Așadar, prin 2010, la treizeci de ani după ce au început zborurile interplanetare, sistemul solar (partea din interior) este mai mult sau mai puțin explorat de expediții științifice, după mai multe expediții pe Venus eșuate sau pierdute, sovieticii pun la punct planetonava Hius, mândria industriei aerospațiale sovietice dotata cu un fotoreactor
Nota: În Siberia, „hius” e numele unui vânt de iarnă care bate dinspre miazănoapte. Siberia? Vânticel ? Bai, nu fa mișto, nu băga șopârle din astea cu Siberia, nici măcar nevinovate...
Un pic de hard sf în care ne explica într-o maniera didactica ce este și ce face fotoreactorul (scurta explicație a propulsiei fotonice for dummies): transformă combustibilul în cuante de radiație electromagnetică și în felul acesta imprimă motoarelor rachetei o viteză maxima. Plus ca apar și niște antiparticule prin zona.
Apoi cum vor zbura cu patru mii de kilometri pe secundă, și nu vor fi în imponderabilitate ca se vor deplasa cu 10m/s. Ceva nu îmi suna bine dar n-am chef sa sap: într-o navă care se deplasează cu accelerație constantă nu se poate produce fenomenul de imponderabilitate. Asa o fi ? Pai și ăștia de acum de ce nu fac asa?
Superioritatea rachetei fotonice față de racheta atomică cu combustibil lichid este indiscutabilă,
de unde rezulta și superioritatea sistemului comunist (în frunte cu Uniunea Sovietica) asupra sistemului capitalist în descompunere (condus de americani inexistenți totuși în carte).
Racheta fotonică este Universul cucerit.
Nu e chiar simplu cu fotonii ăștia, dar cercetătorii sovietici sunt perseverenți și - urmând sfaturile înțelepte ale partidului - vor reuși pana la urma. Cei de la Institutul din Novossibirsk sunt cei mai tari. Ce-o fi făcând ei acuma , pe unde o fi lucrând? Si-o fi pus la dispoziție talentele diferitelor corporații mai mult sau mai puțin civile? Sau i-a convins Putin sa rămână în slujba statului rus, care își va recăpăta încet încet măreția de altădată?
Avem și o știință total noua, chimia mezoatomică, tot a oamenilor de știință sovietici.
Bai tata, la ăștia nu erau savanți din ăia de renume mondial , doctori & academicieni? La ăștia erau chiar pe bune? Probabil ca marea majoritate erau chiar pe bune ca altfel nu ar fi rezistat sa lanseze încă de la Baikonur în timp ce ăștialalți abia încep pe bune cu SpaceX, Falcon etc. Mai țin minte cum făceau ăștia mișto de Mir prin filme / cărți, cu astronauți un pic dusi cu capul și un pic dusi cu votca, care rezolvau problemele cu o bucata de sarma și un ciocan de lipit.
Ca sa nu zicem ca personagele nu au și ele sentimentele de rigoare, fratii Strugatki amintesc în treacat ca specialistul în deserturi iubeste o invatatoare de undeva de la mama naibii cu care se vede de vreo cinci ani (din an în an) pe care a cerut-o, dar aceasta i-a raspuns ca se mai gandeste, ca prietenul lui cel mai bun din expeditia asta a fost parasit de iubita iar capitanul și-a pierdut sotia pe satelitul artificial (sau natural, ca am uitat) al lui Venus... Mda
Si un pic de știință:
Desertul ala de pe Venus are vreo 400 grade iar atmosfera e CO2, ploi acide de acid sulfuric, rotatie în jurul axei de 243 de zile terestre, in sens invers celorlalte planete (ea și Uranus)
Sonda Magellan a cartografiat-o în 90-91, in 94 s-a terminat cu Magelan ca mai avea doar 24 volti, iar pe 13.10.1994 Magellan s-a dus pe Venus. RIP.
Știți la ce sunt bune cartile astea sovietice cu eroii spatiului? Ca ajungi pe siteul celor de la NaSA sau JPL și descoperi tot felul de chestii mișto. Si da, Hubble a văzut-o purpurie.
De fapt daca citesti despre programul spatial sovietic pe wikipedia vezi ca nu a fost chiar de colea, chiar daca acum nu mai aminteste nimeni de astea. Poate și pentru ca daca te duci pe siteul NASA și cauti Magellan o sa vezi o droaie de chestii, foto, simulari pe computere etc. Dar la rusi unde sa te duci? Ce sa cauti și ce sa intelegi cu literele alea ale lor chirilice? Totuși ei au avut primul om + animal + femeie în spațiu, prima asolinizare lina, primul rover spatial, prima statie spatiala, primele sonde interplanetare etc
Lasa sa se înțeleagă ca comunismul a cam învins în lupta dintre cele doua lagăre. Ca totul e roz și producțiile sunt record, reactoarele dau energie record, pe luna se construiește un observator anglo-chino-sovietic. E indusa starea aia ca totul e idilic, ca suntem fericiți cu toții în comunism dar trebuie sa muncim din greu, ca viitorul e luminos, ca oamenii sunt în doua dimensiuni și chiar daca mai au ei probleme (în dragoste, de ex ca iubita e la mama naibii în desertul Gobi sau o poate vedea de doua ori pe an din cauza orarului zborurilor) astea nu le afectează avântul spre realizarea înaltelor teluri.
Dar sa revenim, cu partea a doua care e în spațiu, unde pornesc sa învingă Cosmosul, să-i se smulgă toate comorile și tainele. Ca de obicei, la modul confruntational (și nu colaborativ) specific rușilor (sau specific propagandei sovietice). Omul (în special cel sovietic) e mai inteligent și mai puternic decât natura, se ia de piept cu natura și chiar daca avem pierderi colaterale, trebuie sa învingem.
Cei șase membri ai echipajului alcătuiesc în ansamblu o excelentă „selecţionată”, dar personajele sunt descrise tot la suprafață, nimic profund, nimic legat de resorturile intime ... pentru ca nici nu au asa ceva personajele respective. Sunt afectați de radiații datorate unei explozii solare, dar trec peste asta asa ușor pentru ca astronautul sovietic câștigă lupta cu radiațiile, fiind făcut dintr-un material rezistent la asta.
Pierd legătura radio cu Pământul după ce au început manevrele de frânare pentru apropierea de Venus, trecând printr-o groapa de semnal, primesc semnale radio de pe Pământ, dar Pământul nu ii auzea pe ei.
Are loc și un accident spatial, cu niște englezi care au probleme după ce decolează de pe Phobos și nici rusii și nici chinezii aflați prin preajma nu reușesc sa ii salveze. De observat ca americanii nu apar nici o clipa în spațiu, s-o fi afundat în mocirla lor capitalista probabil.
Una din cele mai tari faze este cea în care bravii cosmonauți sovietici sunt tratați cu un pilaf și cu niște pârjoale care țopăie în tigaie.
De-ar fi avut marțianul nostru de mai an asa ceva ... numai ca el cultiva cartofi în kktul propriu...
Coboară greu pe Venus, pe un fel de crusta care se topește și s-a transformat într-o mlaștină, poarta Kalasnikoavele și grenadele la ei, nu sunt vigilenți și nu și-au dezinfectat costumele asa ca nava s-a umplut de spori, mucegai și ciuperci. Asa ca spala tot cu dezinfectant, și ca tratament profilactiv fac și ei o frecție (cu votca sau cu spirt?). Adică nu aveau filtre biologice, nu aveau senzori, nu aveau proceduri? Adică imaginea astronauților rusi un pic beți de la vodca de antigel reparând stația spatiala MIR cu sarma și cu banda izoler e adevărată?
Pornesc în explorare spre Golconda, un crater imens plin cu substanțe de tipul uraniului-toriu-radiu care dădeau acolo o reacție în lanț, o bomba atomica continua de 100milioane tone. Fac cercetări geologice, reușesc sa găsească o zona unde se va construi viitorul rachetodrom, se reîntorc pe Hius dar capitanul moare în transportatorul galvanizat de o lava roșie. Iar trei dintre ei au parte de un drum de întoarcere agonizant, Marele marș.
Si gata , au cucerit Venus, o strâng de gat cum zice unul din supraviețuitori , și deja își stabilesc următorul target, Jupiter.
Transportatorul care aproape s-a topit în acea explozie atomica cu capitanul înăuntru, a fost găsit, scos și pus ca monument în mijlocul primului oraș de pe Venus: Celor dintâi.
Venus zeița frumuseții e respingătoare și periculos de mortala văzută/simțită de aproape.
Sa fie și o metafora ca frumusețea văzută de departe (a comunismului?) poate fi cu totul altceva când te apropii ?
Ca aparentele pot fi înșelătoare?
Nu cred ca s-au gândit la astfel de subtilități autorii.
Așadar:
Scrisa în stilul ala plat, un pic pompieristic,tezista, fără adâncime, bidimensional , fără profunzime psihologica, al anilor 50 în blocul comunist.
Nu tu acolo o strângere de inima, o melancolie, un proces de conștiință, un “daca” ... doar un marș continuu spre cucerirea universului, victimele colaterale sunt eroii spatiului, noi mergem mai departe.
Totuși, dialogurile fraților Strugatki au ceva, o chestie de naturalețe, un firesc care mai susțin cat de cat povestea. Sunt plăcute, foarte firești, chiar daca sunt de departe infuzate de ideologie și sunt fără substanță umana.
Răzbate lupta aia cu sa fim noi primii, sa le arătam celorlalți ca le suntem superiori.
Probabil erorile și sacrificiile facute de ambele parti ar fi putut fi evitate daca nu erau graba și avântul asta în a-i bate pe cei din tabara opusa.
Chiar, ce se intampla cu cartile pe care nu le mai citeste nimeni? Unde se duc ele când se duc? Ma gandesc ca e asa ca un munte: în varf stau alea care sunt bestseller forever, clasicele... Apoi de acolo cad spre poale bestsellerele alea de-o vara, ce-o clipa... Pe la mijloc sunt marea masa a cartilor care sunt citite, dar din ce în ce mai rar pana ce jos, la poale e mlaștină infinita de cărți care nu le mai citeste nimeni, doar bolborosind din când în când, cu ocazia unui cititor ocazional.
Singurul lucru bun cu cartea asta e ca am citit mai multe chestii despre spațiu planete programe spariale etc.
Si ma mai intreb de ce trebuiau sa bage alea cu preşedintele Sovietului orăşenesc și secretarul comitetului orăşenesc de partid? De ce? Chiar le cerea cineva asta? Chiar nu trecea de cenzura fără sa puna din asta? Stiau ca daca nu le bagă e posibil sa nu treacă? Le intorceau manuscrisele cei de la Cenzura sau de la Directia de Cultura/propaganga sau cum s-o fi chemând și le ziceau bagă și de partid ceva, tovarășe? Sau erau chiar atat de indoctrinati și chiar credeau în ce scriau? O făceau ca sa dea bine și sa beneficieze de inlesniri? O făceau benevol sau nevoiti?
I-am dat doua stele pentru faza cu Celor dintâi
Titlu: Tara norilor purpurii
Autor: Arkadi & Boris Strugatki
Editura: Tineretului
Links:
WWE:
SFE: AS & BS
ISFDB: AS & BS
Pe scurt/lung:
Alexei Petrovici Bâkov. Inginer mecanic la o baza expediționară sovieto-chineza din desertul Gobi (adică pe vremea când sovieticii și chinezii mai făceau din astea împreună). Origini sănătoase, fost la internat fiind orfan dar ajuns inginer mecanic, de unde se vede grija statului sovietic. Intrat, normal, în partid, călit de viata din desert, experienta cu motoare atomice, singur, fără familie. Inițiat în linii generale, ca orice inginer de sorginte sovietica, în principiile radiolocației și radiogoniometriei ... ca sa vezi ce carte se făcea la rusi.
Kraiuhin, atotputernicul șef al Comitetului de stat pentru comunicațiile interplanetare, îl cheamă pe specialistul în deserturi, sa ia parte la o expediție pe Venus. Într-o luna și jumătate vor pleca. Ce pregătiri, ce antrenamente cu anii? Ne descurcam noi. Si când te gândești ca americanii aia ii antrenează ani și ani... nu-s deloc eficienți :). Kraiuhin pare ca avea putere politica foarte mare, ca a cerut fonduri enorme și i s-au dat, a cerut sa fie dați afara cei care i se împotriveau și au fost,
după explozia primei versiuni de nava spatiala a avut mai departe încredere. Probabil ca în realitate a fost tipul ala care l-a convins pe Hrusciov sa treacă la faza echipajului uman și care a fost multa vreme nr 1 în dezvoltarea spatiala rusa, Koroliov.
Bakov va fi cel care va conduce Băiatul, un modul de transport pe suprafața lui Venus, strămoșul la scara mare a lui Curiosity.
Așadar, prin 2010, la treizeci de ani după ce au început zborurile interplanetare, sistemul solar (partea din interior) este mai mult sau mai puțin explorat de expediții științifice, după mai multe expediții pe Venus eșuate sau pierdute, sovieticii pun la punct planetonava Hius, mândria industriei aerospațiale sovietice dotata cu un fotoreactor
Nota: În Siberia, „hius” e numele unui vânt de iarnă care bate dinspre miazănoapte. Siberia? Vânticel ? Bai, nu fa mișto, nu băga șopârle din astea cu Siberia, nici măcar nevinovate...
Un pic de hard sf în care ne explica într-o maniera didactica ce este și ce face fotoreactorul (scurta explicație a propulsiei fotonice for dummies): transformă combustibilul în cuante de radiație electromagnetică și în felul acesta imprimă motoarelor rachetei o viteză maxima. Plus ca apar și niște antiparticule prin zona.
Apoi cum vor zbura cu patru mii de kilometri pe secundă, și nu vor fi în imponderabilitate ca se vor deplasa cu 10m/s. Ceva nu îmi suna bine dar n-am chef sa sap: într-o navă care se deplasează cu accelerație constantă nu se poate produce fenomenul de imponderabilitate. Asa o fi ? Pai și ăștia de acum de ce nu fac asa?
Superioritatea rachetei fotonice față de racheta atomică cu combustibil lichid este indiscutabilă,
de unde rezulta și superioritatea sistemului comunist (în frunte cu Uniunea Sovietica) asupra sistemului capitalist în descompunere (condus de americani inexistenți totuși în carte).
Racheta fotonică este Universul cucerit.
Nu e chiar simplu cu fotonii ăștia, dar cercetătorii sovietici sunt perseverenți și - urmând sfaturile înțelepte ale partidului - vor reuși pana la urma. Cei de la Institutul din Novossibirsk sunt cei mai tari. Ce-o fi făcând ei acuma , pe unde o fi lucrând? Si-o fi pus la dispoziție talentele diferitelor corporații mai mult sau mai puțin civile? Sau i-a convins Putin sa rămână în slujba statului rus, care își va recăpăta încet încet măreția de altădată?
Avem și o știință total noua, chimia mezoatomică, tot a oamenilor de știință sovietici.
Bai tata, la ăștia nu erau savanți din ăia de renume mondial , doctori & academicieni? La ăștia erau chiar pe bune? Probabil ca marea majoritate erau chiar pe bune ca altfel nu ar fi rezistat sa lanseze încă de la Baikonur în timp ce ăștialalți abia încep pe bune cu SpaceX, Falcon etc. Mai țin minte cum făceau ăștia mișto de Mir prin filme / cărți, cu astronauți un pic dusi cu capul și un pic dusi cu votca, care rezolvau problemele cu o bucata de sarma și un ciocan de lipit.
Ca sa nu zicem ca personagele nu au și ele sentimentele de rigoare, fratii Strugatki amintesc în treacat ca specialistul în deserturi iubeste o invatatoare de undeva de la mama naibii cu care se vede de vreo cinci ani (din an în an) pe care a cerut-o, dar aceasta i-a raspuns ca se mai gandeste, ca prietenul lui cel mai bun din expeditia asta a fost parasit de iubita iar capitanul și-a pierdut sotia pe satelitul artificial (sau natural, ca am uitat) al lui Venus... Mda
Si un pic de știință:
Desertul ala de pe Venus are vreo 400 grade iar atmosfera e CO2, ploi acide de acid sulfuric, rotatie în jurul axei de 243 de zile terestre, in sens invers celorlalte planete (ea și Uranus)
Sonda Magellan a cartografiat-o în 90-91, in 94 s-a terminat cu Magelan ca mai avea doar 24 volti, iar pe 13.10.1994 Magellan s-a dus pe Venus. RIP.
Știți la ce sunt bune cartile astea sovietice cu eroii spatiului? Ca ajungi pe siteul celor de la NaSA sau JPL și descoperi tot felul de chestii mișto. Si da, Hubble a văzut-o purpurie.
De fapt daca citesti despre programul spatial sovietic pe wikipedia vezi ca nu a fost chiar de colea, chiar daca acum nu mai aminteste nimeni de astea. Poate și pentru ca daca te duci pe siteul NASA și cauti Magellan o sa vezi o droaie de chestii, foto, simulari pe computere etc. Dar la rusi unde sa te duci? Ce sa cauti și ce sa intelegi cu literele alea ale lor chirilice? Totuși ei au avut primul om + animal + femeie în spațiu, prima asolinizare lina, primul rover spatial, prima statie spatiala, primele sonde interplanetare etc
Lasa sa se înțeleagă ca comunismul a cam învins în lupta dintre cele doua lagăre. Ca totul e roz și producțiile sunt record, reactoarele dau energie record, pe luna se construiește un observator anglo-chino-sovietic. E indusa starea aia ca totul e idilic, ca suntem fericiți cu toții în comunism dar trebuie sa muncim din greu, ca viitorul e luminos, ca oamenii sunt în doua dimensiuni și chiar daca mai au ei probleme (în dragoste, de ex ca iubita e la mama naibii în desertul Gobi sau o poate vedea de doua ori pe an din cauza orarului zborurilor) astea nu le afectează avântul spre realizarea înaltelor teluri.
Dar sa revenim, cu partea a doua care e în spațiu, unde pornesc sa învingă Cosmosul, să-i se smulgă toate comorile și tainele. Ca de obicei, la modul confruntational (și nu colaborativ) specific rușilor (sau specific propagandei sovietice). Omul (în special cel sovietic) e mai inteligent și mai puternic decât natura, se ia de piept cu natura și chiar daca avem pierderi colaterale, trebuie sa învingem.
Cei șase membri ai echipajului alcătuiesc în ansamblu o excelentă „selecţionată”, dar personajele sunt descrise tot la suprafață, nimic profund, nimic legat de resorturile intime ... pentru ca nici nu au asa ceva personajele respective. Sunt afectați de radiații datorate unei explozii solare, dar trec peste asta asa ușor pentru ca astronautul sovietic câștigă lupta cu radiațiile, fiind făcut dintr-un material rezistent la asta.
Pierd legătura radio cu Pământul după ce au început manevrele de frânare pentru apropierea de Venus, trecând printr-o groapa de semnal, primesc semnale radio de pe Pământ, dar Pământul nu ii auzea pe ei.
Are loc și un accident spatial, cu niște englezi care au probleme după ce decolează de pe Phobos și nici rusii și nici chinezii aflați prin preajma nu reușesc sa ii salveze. De observat ca americanii nu apar nici o clipa în spațiu, s-o fi afundat în mocirla lor capitalista probabil.
Una din cele mai tari faze este cea în care bravii cosmonauți sovietici sunt tratați cu un pilaf și cu niște pârjoale care țopăie în tigaie.
De-ar fi avut marțianul nostru de mai an asa ceva ... numai ca el cultiva cartofi în kktul propriu...
Coboară greu pe Venus, pe un fel de crusta care se topește și s-a transformat într-o mlaștină, poarta Kalasnikoavele și grenadele la ei, nu sunt vigilenți și nu și-au dezinfectat costumele asa ca nava s-a umplut de spori, mucegai și ciuperci. Asa ca spala tot cu dezinfectant, și ca tratament profilactiv fac și ei o frecție (cu votca sau cu spirt?). Adică nu aveau filtre biologice, nu aveau senzori, nu aveau proceduri? Adică imaginea astronauților rusi un pic beți de la vodca de antigel reparând stația spatiala MIR cu sarma și cu banda izoler e adevărată?
Pornesc în explorare spre Golconda, un crater imens plin cu substanțe de tipul uraniului-toriu-radiu care dădeau acolo o reacție în lanț, o bomba atomica continua de 100milioane tone. Fac cercetări geologice, reușesc sa găsească o zona unde se va construi viitorul rachetodrom, se reîntorc pe Hius dar capitanul moare în transportatorul galvanizat de o lava roșie. Iar trei dintre ei au parte de un drum de întoarcere agonizant, Marele marș.
Si gata , au cucerit Venus, o strâng de gat cum zice unul din supraviețuitori , și deja își stabilesc următorul target, Jupiter.
Transportatorul care aproape s-a topit în acea explozie atomica cu capitanul înăuntru, a fost găsit, scos și pus ca monument în mijlocul primului oraș de pe Venus: Celor dintâi.
Venus zeița frumuseții e respingătoare și periculos de mortala văzută/simțită de aproape.
Sa fie și o metafora ca frumusețea văzută de departe (a comunismului?) poate fi cu totul altceva când te apropii ?
Ca aparentele pot fi înșelătoare?
Nu cred ca s-au gândit la astfel de subtilități autorii.
Așadar:
Scrisa în stilul ala plat, un pic pompieristic,tezista, fără adâncime, bidimensional , fără profunzime psihologica, al anilor 50 în blocul comunist.
Nu tu acolo o strângere de inima, o melancolie, un proces de conștiință, un “daca” ... doar un marș continuu spre cucerirea universului, victimele colaterale sunt eroii spatiului, noi mergem mai departe.
Totuși, dialogurile fraților Strugatki au ceva, o chestie de naturalețe, un firesc care mai susțin cat de cat povestea. Sunt plăcute, foarte firești, chiar daca sunt de departe infuzate de ideologie și sunt fără substanță umana.
Răzbate lupta aia cu sa fim noi primii, sa le arătam celorlalți ca le suntem superiori.
Probabil erorile și sacrificiile facute de ambele parti ar fi putut fi evitate daca nu erau graba și avântul asta în a-i bate pe cei din tabara opusa.
Chiar, ce se intampla cu cartile pe care nu le mai citeste nimeni? Unde se duc ele când se duc? Ma gandesc ca e asa ca un munte: în varf stau alea care sunt bestseller forever, clasicele... Apoi de acolo cad spre poale bestsellerele alea de-o vara, ce-o clipa... Pe la mijloc sunt marea masa a cartilor care sunt citite, dar din ce în ce mai rar pana ce jos, la poale e mlaștină infinita de cărți care nu le mai citeste nimeni, doar bolborosind din când în când, cu ocazia unui cititor ocazional.
Singurul lucru bun cu cartea asta e ca am citit mai multe chestii despre spațiu planete programe spariale etc.
Si ma mai intreb de ce trebuiau sa bage alea cu preşedintele Sovietului orăşenesc și secretarul comitetului orăşenesc de partid? De ce? Chiar le cerea cineva asta? Chiar nu trecea de cenzura fără sa puna din asta? Stiau ca daca nu le bagă e posibil sa nu treacă? Le intorceau manuscrisele cei de la Cenzura sau de la Directia de Cultura/propaganga sau cum s-o fi chemând și le ziceau bagă și de partid ceva, tovarășe? Sau erau chiar atat de indoctrinati și chiar credeau în ce scriau? O făceau ca sa dea bine și sa beneficieze de inlesniri? O făceau benevol sau nevoiti?
I-am dat doua stele pentru faza cu Celor dintâi
Titlu: Tara norilor purpurii
Autor: Arkadi & Boris Strugatki
Editura: Tineretului
Links:
WWE:
SFE: AS & BS
ISFDB: AS & BS
Harrison Bergeron - Kurt Vonnegut
Scurt și tăios ca un brici.
Pe scurt/lung:
Pe scurt/lung:
In 2081 toți sunt egali, din toate punctele de vedere, pana și în Constituția SUA avem amendamente care statuează aceasta egalitate perfecta intre oameni. Cei care sunt peste medie sunt dotați cu handicapuri care sa ii aducă în rând cu lumea (handica-radio în ureche conectat la un transmițător guvernamental care din 20 în 20 de secunde emite semnale zăpăcește purtătorul și care ii împrăștie gândurile)
Oamenii Handicapatorului General al SUA (guvernul adică) vine și îl ridica pe Harisson, fiul de 14 ani al lui George și Hazel Bergeon .
Hazel avea inteligenta medie adică nu se putea concentra mult timp asupra unui lucru :) iar George, deși era peste medie, avea în ureche acel handicap-radio și cu un săculeț plin cu alice în jurul gatului, săculețul și gadgetul din ureche erau componentele care ii egalizau cu nevasta-sa.
Cu cat erai mai frumos și mai deștept cu atât handicapurile purtate erau mai mari (ca în cazul unei balerinei cu masca cea mai hidoasa și care purta 200 de livre de metal) care a fost pusa sa citească știrile pentru ca, crainicul nu se descurca.
Harrison, fiul lor, purta probabil cele mai multe/ mari handicapuri, ca era un geniu: căști mari, ochelari imenși care îl făceau aproape orb și 300 livre de handicapuri.
Harrison evadează din închisoare, vine în studioul de televiziune unde tocmai se anunța ca a evadat, se eliberează de handicapuri, se declara împărat, își alege o împărăteasă dintre balerine din studio, pune muzicienii (eliberați de handicapuri) sa cânte și el dansează dumnezeiește cu balerina aleasa sa ii fie împărăteasă (ca aproape intra în levitație) moment în care Handicapatorul General, o femeie numită Diana Moon Glampers, intra în studio și ii împușcă cu o pușcă de vânătoare.
Si cu asta basta, George și Hazel rămân ce au fost, uitând rapid ce au văzut la televizor.
Fiecare suntem unici în felul nostru, fiecare ființă umana e unica și uimitoare, iar încercarea de a le egaliza (handicapând/plafonând pe cei sclipitori) duce la monstruozitatea mediilor: suntem medii, suntem la fel, suntem egali, nu e nimeni mai presus de alți și trăim/murim în mediocritatea noastră naturala sau autoimpusa (George nu vrea sa își arunce alicele din săculeț și din cauza amenzilor/ pușcăriei care l-ar paste dar și din cauza ca dacă toate lumea ar face asa s-ar întoarce la vremurile întunecate, cant toți concurau intre ei).
Poate fi văzut și invers: nu cumva cei cu asa zise handicapuri sunt mai umani decât cei normali?
Dar poate e și o alta discuție: cei care ies din medie, se leapădă de handicapuri, se declara împărați și își aleg împărăteasă, elita aroganta și care se crede superioara, nu ar trebui sa încerce sa ii scape și pe ceilalți de acele handicapuri, sa încerce sa le arate ca aceste handicapuri (concepții, mentalități, limite impuse sau auto impuse, etc etc ) trebuie aruncate și, astfel eliberați, sa cream împreună o lume mai buna (metafora dansului) ?
O multitudine de sensuri și de idei ce pot sa rezulte de aici.
Așadar:Eu (un membru onest al celor medii) am luat satira asta ca pe o palma peste ceafa mea de mediu: "bai, aveți grija ce faceți cu cei altfel, cu cei care sunt peste media voastră, nu ii împuscați cu o pușcă de vânătoare".
Titlu: Harrison Bergeron
Autor: Kurt VonnegutFiecare suntem unici în felul nostru, fiecare ființă umana e unica și uimitoare, iar încercarea de a le egaliza (handicapând/plafonând pe cei sclipitori) duce la monstruozitatea mediilor: suntem medii, suntem la fel, suntem egali, nu e nimeni mai presus de alți și trăim/murim în mediocritatea noastră naturala sau autoimpusa (George nu vrea sa își arunce alicele din săculeț și din cauza amenzilor/ pușcăriei care l-ar paste dar și din cauza ca dacă toate lumea ar face asa s-ar întoarce la vremurile întunecate, cant toți concurau intre ei).
Poate fi văzut și invers: nu cumva cei cu asa zise handicapuri sunt mai umani decât cei normali?
Dar poate e și o alta discuție: cei care ies din medie, se leapădă de handicapuri, se declara împărați și își aleg împărăteasă, elita aroganta și care se crede superioara, nu ar trebui sa încerce sa ii scape și pe ceilalți de acele handicapuri, sa încerce sa le arate ca aceste handicapuri (concepții, mentalități, limite impuse sau auto impuse, etc etc ) trebuie aruncate și, astfel eliberați, sa cream împreună o lume mai buna (metafora dansului) ?
O multitudine de sensuri și de idei ce pot sa rezulte de aici.
Așadar:Eu (un membru onest al celor medii) am luat satira asta ca pe o palma peste ceafa mea de mediu: "bai, aveți grija ce faceți cu cei altfel, cu cei care sunt peste media voastră, nu ii împuscați cu o pușcă de vânătoare".
Titlu: Harrison Bergeron
Editura:
Links: site oficial
WWE:
SFE: KV
ISFDB: KV
duminică, 27 ianuarie 2019
Să prinzi o stea căzătoare - John Brunner
O căutare mesianica, hai sa salvam Pământul de ciocnirea cu o stea... Nu știm cum, cu ce, cu cine, dar cautam.
Pe scurt/lung:
Într-un viitor îndepărtat, la 2 milioane de ani după apariția lui homo sapiens, după multe cicluri civilizaționale, omenirea și-a pierdut vigoarea, și-a epuizat forța creatoare, pare ca a ajuns la sfârșit.
Multe modificări genetice pe partea de vegetal (casele sunt un fel de urmase a unor plante, cu oarecare inteligenta, care își apară stăpânul) și animal (pasări fluorescente care plutesc în văzduh, turme de carne, balene cu fata umana). Una din principalele preocupări este studiul istoriei, a trecutului, chiar scufundarea în trecut și imitarea acestuia cu ajutorul unor Case ale Istoriei în care se explorează memoria ancestrala la nivel molecular (asta cu studiul istoriei și cu discuția din jurul acestui studiu mi-a adus aminte un pic de Cartea judecații de apoi).
Un pasionat de stele descoperă o cometa care se îndreaptă spre Pământ iar ciocnirea va avea loc peste 300 de ani.Încearcă sa tragă un semnal de alarma dar nimeni nu e interesat, toți sunt plictisiți, dezabuzați, nu ii interesează.
Întâlnește pe plaja o tipa care tocmai ieșise din ocean, de la prietenii ei de sub ape și împreună (un pasionat de stele și o pasionata de adâncuri) pleacă în căutarea unei soluții pentru salvarea Pământului.
O călătorie cu fel de fel de aventuri: se întâlnesc cu pastorii turmelor de carne - bipede cu o urma de inteligenta, crescute și trimise către orașe ca materie prima pentru hrana (motivul apare și în Oameni în jungla a lui Spinrad). Păstorii ăștia aveau un bazin genetic închis, toți erau frați intre ei (chiar dacă erau de ambe sexe), iar viitorul, copii, nu arata foarte bine. Iar singurul pastor care da semne de inteligenta, neliniștitul, cel care conștientizează rutina și vrea sa o rupă cu ea, cel responsabil cu transmiterea mai departe a poveștilor și învățămintelor înaintașilor, pleacă cu ei mai departe.
Dau peste piticii navigatori, un fel de gnomi cu bărci de mari dimensiuni cu vâsle, frustrați din cauza staturii lor, care explorează țărmurile în căutare de orașe de distrus, pentru ca numai astfel Stăpânul lor - care purta tălpici ca sa para mai înalt - putea deveni Rege. Piticii ăștia mi-au adus aminte de Brussolo, numai ca acolo erau sub bărci nu pe bărci.
Asiatici care încearcă sa pună pe hârtie o istorie amănunțita a umanității folosind Arbori ai Istoriei (o varianta mult mai ordonata și mai clara a Caselor Istoriei din orașul de unde a pornit astronomul) și reușind sa ajungă pana în urma cu 14 mii de ani, propunându-și 100 de mii. Dar ei sunt doar teoreticieni, cercetători, nu vor sa acționeze, noi doar acumulam și împărtășim cunoștințe, când vine vorba sa le punem în aplicare/practica sa o facă alții, ca noi nu ne murdărim mâinile. Cultura rigida, împărțită în caste (casta studioșilor / cercetătorilor și casta muncitorilor, a celor care munceau pentru studioși). E un pic aici din discuția aia despre elite care nu se implica, noi suntem intelectuali subțiri, noi gândim, nu muncim. Poate cam prozaic și din topor zis, dar cam asta e.
Cei trei (astronomul, fata din adâncuri și pastorul neliniștit), ajutați de aripa tânără a cercetătorilor (cei care vor sa se implice în tentativa asta de a salva Pământul) cutreiera prin istorie (utilizând ca vehicule Arborii Istoriei) și încearcă sa găsească popoarele/neamurile/populațiile care ar fi putut avea cunoștințele, știința, tehnologia care sa ii ajute.
In trecut oamenii au colonizat Marte, au ajuns și pe Venus ( doar pentru a o transforma în vederea deportării unor oameni șopârlă apăruți pe Pământ au terra format Luna (pana acolo încât au transformat-o într o chestie organica), dar nimic care într-adevăr sa se pună cu o stea și sa o devieze
Se întrevede și un tipar în evoluția omenirii de-a lungul mileniilor: alternanta tehnica/tehnologie/mașinism/științe exacte - revenirea la natura/biologie/genetica, observându-se și o tendință ca partea tehnico-științifică sa fie mai puțin apreciata/studiata decât partea umanista (și de aia inginerii sunt asa, mai frustrați :) ).
Hoinăresc prin istorie cu ajutorul Arborilor, ajung undeva spre 90mii ani în trecut, dar lucru oarecum clar e ca tot ce ținea de zborul spre stele converge spre un munte înalt.
Pornesc spre muntele ala de care s-ar lega succesul expedițiilor spre stele dar sunt luați prizonieri de niște umanoizi asemănători maimuțelor, sunt salvați de un balon/aeronava al unor oameni care par la începutul revoluției industriale (folosesc forța aburului, ceva asemănător mașinilor care merg pe drumuri pavate, aeronave care funcționează pe principiul zepelinului).. O civilizație înclinata spre științele exacte și tehnologie se înhamă la înfruntarea universului, vor sa treacă la nivelul următor și sa ajungă la zborul cosmic. Cunoștințele adunate doar de dragul cunoștințelor ale asiaticilor versus cunoștințe puse la treaba.
Iar sfârșitul salvează cartea, cometa aia întorcându-se de fapt acasă.
Motivele care ii împing sa meargă mai departe în aceasta călătorie: teama de a nu înțelege lumea, teama de a nu cădea în uitare, teama de singurătate. Flacăra aia care te arde, care te împinge înainte, flacăra descoperirii, a căutării.
Neliniștea și neastâmpărul care nu le da pace, care poate schimba multe, sa iți depășești condiția, sa afli, sa descoperi. Sa înfrunți universul, dar la modul pozitiv al cunoașterii/descoperirii și nu al distrugerii.
E un imn dedicat omenirii iscoditoare și căutătoare sa afle și sa descopere, e povestea omenirii care a pornit spre stele din cauza neastâmpărului de a cunoaște și de a ști.
Căutare, cunoaștere, cunoașterea trecutului prin Casele Istoriei și Arborii Istoriei, căutarea cunoașterii, căutare pentru distrugere din frustrare, noi gândim și nu avem chef sa muncim ca ne murdărim pe mâini, noi muncim dar vrem sa și gândim, degenerarea umanității fără cunoaștere, laitmotivul istoriei și al trecutului văzut ca epoca de aur în comparație cu decăderea prezentului ... multe, multe subiecte/motive care iți dau de gândit.
Așadar:
Mai buna decât m-am așteptat când am început-o. Doar trei stele pentru stilul un pic cam încâlcit, cam dezlânat, în unele locuri chiar căznit.
Titlu: Sa prinzi o stea căzătoare
Autor: John Brunner
Editura: RAO
Links: John Brunner Archive
WWE: SPOSC
SFE: JB
ISFDB: JB
Pe scurt/lung:
Într-un viitor îndepărtat, la 2 milioane de ani după apariția lui homo sapiens, după multe cicluri civilizaționale, omenirea și-a pierdut vigoarea, și-a epuizat forța creatoare, pare ca a ajuns la sfârșit.
Multe modificări genetice pe partea de vegetal (casele sunt un fel de urmase a unor plante, cu oarecare inteligenta, care își apară stăpânul) și animal (pasări fluorescente care plutesc în văzduh, turme de carne, balene cu fata umana). Una din principalele preocupări este studiul istoriei, a trecutului, chiar scufundarea în trecut și imitarea acestuia cu ajutorul unor Case ale Istoriei în care se explorează memoria ancestrala la nivel molecular (asta cu studiul istoriei și cu discuția din jurul acestui studiu mi-a adus aminte un pic de Cartea judecații de apoi).
Un pasionat de stele descoperă o cometa care se îndreaptă spre Pământ iar ciocnirea va avea loc peste 300 de ani.Încearcă sa tragă un semnal de alarma dar nimeni nu e interesat, toți sunt plictisiți, dezabuzați, nu ii interesează.
Întâlnește pe plaja o tipa care tocmai ieșise din ocean, de la prietenii ei de sub ape și împreună (un pasionat de stele și o pasionata de adâncuri) pleacă în căutarea unei soluții pentru salvarea Pământului.
O călătorie cu fel de fel de aventuri: se întâlnesc cu pastorii turmelor de carne - bipede cu o urma de inteligenta, crescute și trimise către orașe ca materie prima pentru hrana (motivul apare și în Oameni în jungla a lui Spinrad). Păstorii ăștia aveau un bazin genetic închis, toți erau frați intre ei (chiar dacă erau de ambe sexe), iar viitorul, copii, nu arata foarte bine. Iar singurul pastor care da semne de inteligenta, neliniștitul, cel care conștientizează rutina și vrea sa o rupă cu ea, cel responsabil cu transmiterea mai departe a poveștilor și învățămintelor înaintașilor, pleacă cu ei mai departe.
Dau peste piticii navigatori, un fel de gnomi cu bărci de mari dimensiuni cu vâsle, frustrați din cauza staturii lor, care explorează țărmurile în căutare de orașe de distrus, pentru ca numai astfel Stăpânul lor - care purta tălpici ca sa para mai înalt - putea deveni Rege. Piticii ăștia mi-au adus aminte de Brussolo, numai ca acolo erau sub bărci nu pe bărci.
Asiatici care încearcă sa pună pe hârtie o istorie amănunțita a umanității folosind Arbori ai Istoriei (o varianta mult mai ordonata și mai clara a Caselor Istoriei din orașul de unde a pornit astronomul) și reușind sa ajungă pana în urma cu 14 mii de ani, propunându-și 100 de mii. Dar ei sunt doar teoreticieni, cercetători, nu vor sa acționeze, noi doar acumulam și împărtășim cunoștințe, când vine vorba sa le punem în aplicare/practica sa o facă alții, ca noi nu ne murdărim mâinile. Cultura rigida, împărțită în caste (casta studioșilor / cercetătorilor și casta muncitorilor, a celor care munceau pentru studioși). E un pic aici din discuția aia despre elite care nu se implica, noi suntem intelectuali subțiri, noi gândim, nu muncim. Poate cam prozaic și din topor zis, dar cam asta e.
Cei trei (astronomul, fata din adâncuri și pastorul neliniștit), ajutați de aripa tânără a cercetătorilor (cei care vor sa se implice în tentativa asta de a salva Pământul) cutreiera prin istorie (utilizând ca vehicule Arborii Istoriei) și încearcă sa găsească popoarele/neamurile/populațiile care ar fi putut avea cunoștințele, știința, tehnologia care sa ii ajute.
In trecut oamenii au colonizat Marte, au ajuns și pe Venus ( doar pentru a o transforma în vederea deportării unor oameni șopârlă apăruți pe Pământ au terra format Luna (pana acolo încât au transformat-o într o chestie organica), dar nimic care într-adevăr sa se pună cu o stea și sa o devieze
Se întrevede și un tipar în evoluția omenirii de-a lungul mileniilor: alternanta tehnica/tehnologie/mașinism/științe exacte - revenirea la natura/biologie/genetica, observându-se și o tendință ca partea tehnico-științifică sa fie mai puțin apreciata/studiata decât partea umanista (și de aia inginerii sunt asa, mai frustrați :) ).
Hoinăresc prin istorie cu ajutorul Arborilor, ajung undeva spre 90mii ani în trecut, dar lucru oarecum clar e ca tot ce ținea de zborul spre stele converge spre un munte înalt.
Pornesc spre muntele ala de care s-ar lega succesul expedițiilor spre stele dar sunt luați prizonieri de niște umanoizi asemănători maimuțelor, sunt salvați de un balon/aeronava al unor oameni care par la începutul revoluției industriale (folosesc forța aburului, ceva asemănător mașinilor care merg pe drumuri pavate, aeronave care funcționează pe principiul zepelinului).. O civilizație înclinata spre științele exacte și tehnologie se înhamă la înfruntarea universului, vor sa treacă la nivelul următor și sa ajungă la zborul cosmic. Cunoștințele adunate doar de dragul cunoștințelor ale asiaticilor versus cunoștințe puse la treaba.
Iar sfârșitul salvează cartea, cometa aia întorcându-se de fapt acasă.
Motivele care ii împing sa meargă mai departe în aceasta călătorie: teama de a nu înțelege lumea, teama de a nu cădea în uitare, teama de singurătate. Flacăra aia care te arde, care te împinge înainte, flacăra descoperirii, a căutării.
Neliniștea și neastâmpărul care nu le da pace, care poate schimba multe, sa iți depășești condiția, sa afli, sa descoperi. Sa înfrunți universul, dar la modul pozitiv al cunoașterii/descoperirii și nu al distrugerii.
E un imn dedicat omenirii iscoditoare și căutătoare sa afle și sa descopere, e povestea omenirii care a pornit spre stele din cauza neastâmpărului de a cunoaște și de a ști.
Căutare, cunoaștere, cunoașterea trecutului prin Casele Istoriei și Arborii Istoriei, căutarea cunoașterii, căutare pentru distrugere din frustrare, noi gândim și nu avem chef sa muncim ca ne murdărim pe mâini, noi muncim dar vrem sa și gândim, degenerarea umanității fără cunoaștere, laitmotivul istoriei și al trecutului văzut ca epoca de aur în comparație cu decăderea prezentului ... multe, multe subiecte/motive care iți dau de gândit.
Așadar:
Mai buna decât m-am așteptat când am început-o. Doar trei stele pentru stilul un pic cam încâlcit, cam dezlânat, în unele locuri chiar căznit.
Titlu: Sa prinzi o stea căzătoare
Autor: John Brunner
Editura: RAO
Links: John Brunner Archive
WWE: SPOSC
SFE: JB
ISFDB: JB
vineri, 25 ianuarie 2019
The Year's Best Science Fiction (vol. 8) - Gardner Dozois #28 part II
Volumul 8 de la Nemira, a doua parte din Dozois #28.
Pe scurt/lung:
Return to Titan - Stephen Baxter
Under the Moons of Venus - Damien Broderick
Seven Years from Home - Naomi Novik
The Peacock Cloak - Chris Beckett
Amaryllis - Carrie Vaughn
Seven Cities of Gold - David Moles
Again and Again and Again - Rachel Swirsky
Elegy for a Young Elk - Hannu Rajaniemi
Libertarian Russia - Michael Swanwick
The Night Train - Lavie Tidhar
My Father's Singularity - Brenda Cooper
The Starship Mechanic - Jay Lake and Ken Scholes
Sleepover - Alastair Reynolds
The Taste of Night - Pat Cadigan
Blind Cat Dance - Alexander Jablokov
The Shipmaker - Aliette de Bodard
In-Fall - Ted Kosmatka
Chimbwi - Jim Hawkins
Dead Man's Run - Robert Reed
Întoarcerea pe Titan - Stephen Baxter
Cândva, când vom avea spatioport și găuri de vierme, o expediție se duce pe Titan ca sa cerceteze dacă exista viata (de fapt sa dovedească ca nu) și sa se apuce de exploatat temeinic și comercial metanul. Descrierea trecerii printr-o gaura de vierme seamăna cu ceea ce se vede în Războiul Stelelor când Han Solo bagă în treapta de viteza superioara de viteza.
Ajung pe Titan, rămân în atmosfera cu ajutorul unui balon cu aer cald dar sunt atacați de niște creaturi ca niște pasări, se prăbușesc pe suprafața unde sunt atacați de niște crabi care le sfâșie naveta în căutare de metal, și tot asa ... adică viata pe alte baze decât carbon.
Probabil ca clasicul grup de oameni de știința britanici și americani au mustăcit îndelung încercând sa caute breșe în construcția logico-științifică a lui Baxter
In final descoperă o gaura de vierme către un alt univers dar distrug totul, toate găurile și dovezile, pentru profit și un viitor luminos. Titan pe post de Rosia Montana.
Un hard sf cat se poate de sec, pur și dur, care pare scris în anii 60, cu multa xenobiologie, chimie, fizica, ca nu degeaba are Baxter diploma în matematica (Cambridge!) și un doctorat în aerospațiale(!).
Sub lunile lui Venus - Damien Broderick
Un câine ii vorbește unui supraviețuitor rămas pe Pământ după ce omenirea s-a mutat pe Venus. Sau e doar un bolnav psihic care își închipuie toate astea? Pacientul/eroul psihanalizat de o bunaciune de doctoriță e de fapt doctorul/psihologul bunaciunii care crede invers.
Nu am înțeles nimic și am renunțat.
Șapte ani departe de casa - Naomi Novik
O birocrata a Confederației (umane) este trimisa pe o planeta scindata intre doua populații :cei noi (al doilea val de colonizare) sunt mai hrăpăreți, mai energici, dornici de dezvoltare, ocupa continentul mai mic, consuma resursele și vor mai mult și cei vechi (primul val de colonizare, cu câteva sute de ani înainte) de pe continentul mai mare, sunt mai eco, mai conservativi & mai integrați cu mediul, mai eco-friendly, cu o alta filozofie de viata, care aveau aripi datorita unui parazit pe care îl cultivau.
Tipa (pe post de instructori americani care ajuta forțele locale sa utilizeze noile tehnologii) ajunge pe continentul mare, la cei vechi, unde este primita cu răceala și este ignorata total de adulți dar nu și de copii care o ajuta și o învață.
Coloniștii noi vin cu tehnici de terra formare care implica raderea bio a tot ce e băștinaș.
Localnicii le-o dau peste bot confederației și coloniștilor veniți mai de curând cu biotehnologii de moda veche, ecologiste, antrenând de exemplu furnici sa caute și sa dezamorseze mine :).
Din seria râul, ramul mi-e prieten numai mie ... și cu astea de partea mea te fac de nu te vezi.
Arata cumva subtil admirația mediului academic fata de acest mod de viata eco și cam hippie, dar care se pare ca nu e chiar asa.
Un pic de aroma din Ursula K. Le Guin, din familia Lumii ii spuneau pădure
Mantia de păun - Chris Beckett
Un fel de Nemuritorul a lui Zelazny. Cu niște zei care își amintesc cum s-au născut bla bla...
Mai bine recitesc originalul decât o pastișă.
Amaryllis - Carrie Vaughn
Un post apocaliptic ("marele declin") cu pescari
care trăiesc într-un fel de kibbutz, în gospodarii cu mai multi membri cu probleme de natalitate.
Cea mai tânără dintre ei vrea un copil și trebuie cerut aprobare etc. Căpităneasa vasului era copilul unei mame care s-a opus regulilor și și-a scos implantul care controla natalitatea pentru a putea avea copii...
Despre reguli și despre încălcarea lor, despre libertatea de a avea copii și de a iți trai viata asa cum crezi de cuviință.
Simpluta și optimista .. suntem în post apocaliptic dar vom face copii și exista speranță.
Șapte orașe de aur - David Moles
Istorie alternativa cu japonezi în Golful Mexic/Antile. Război religios, foamete, refugiați, dezastru umanitar. Un doctor este trimis sa caute o călugărită mesianica care conduce războiul împotriva musulmanilor, iar japonezii erau neutri
ei fiind cu ajutorul umanitar.
Război, ceva religie, dezastru umanitar, epidemii, morți..mda.
Iar și iar și iar - Rachel Swirsky
Un sf cu evrei și numai.Si cu generații după generații, fiecare cu iadul, tatuajele, automutilările, injectările ei.
Slab
Elegie pentru un tânăr elan - Hannu Rajaniemi
Un vânător de elan cu ursul inteligent după el. Vânătorul cu arbaleta ursul cu mirosul. Amândoi cu băutul.
Vânătorul a rămas pe pământ cu alți câțiva în timp ce majoritatea s-au dus în spațiu de unde se întorc ca zei sub forma de ploaie ce se întrupează în femeie de diamant pe care vânătorul asta bărbos (fost poet) o cauta la cerință zeilor.
O societate post umana cu multe chestii biotehnologice sau mutante dar la modul subtil și chestii la care nu te-ai aștepta (de ex case care întineresc ziua și încep sa gândească)... Un oraș mutant și inteligent care este înconjurat de ziduri de protecție. Sa nu intre ? Sau sa nu iasă ?
Un pic de Sa prinzi o stea căzătoare.
Tot nu îmi place Hannu.
Rusia libertara - Michael Swanwick
Într-o Rusie post apocaliptica (sau semi post apocaliptica) iți câștigi libertatea dar ce te faci ca și foștii băieți din OMON/Beretele verzi/GRU și-o câștiga pe a lor?
Trenul de noapte - Lavie Tidhar
Asasini plătiți și care au pachet de beneficii, apar și niște IA-uri, străinii care “calaresc/locuiesc” trupuri umane ca sa experimenteze realitatea fizica. Cineva citește Neuromantul în acest postcyberpunk, un omagiu lui Gibson care a dat de mâncare la atâția de după el.
Un cyberpunk din vremurile bune
Mi-a plăcut
Marea trecere a tatălui meu - Brenda Cooper
Un fel de tinerețe fără bătrânețe și viata fără de moarte (ca tot am fost cu fii-miu la teatru sa vedem): ce folos ca le ai tu (prin implanturi , nano tehnologii, genetica) dacă cei dragi nu le vor sau nu le doresc sau nu au efect, chiar dacă leacurile astea le faci chiar tu , cercetătorul/geneticianul/biotehnologul minune?
Mecanicul navei stelare - Jay Lake and Ken Scholes
Un fel de first contact cu un extraterestru care e de fapt e o unealta a unei inteligente care e total diferita fata de ceea ce ne închipuim moi. Iar băieții din spațiu au venit sa își ia unealta înapoi. De văzut The Man Who Fell to Earth , filmul cu David Bowie.
Sleepover - Alastair Reynolds
Un tip (fost miliardar ce făcuse avere din cercetări în IA) se trezește din hibernare și își da seama ca situația nu e chiar roz, ba chiar e gri/cenușie. La propriu. Pana aici începe bine, dar după aia o ia pe câmp cu inteligente artificiale devenite conștiente care s-au dus în alta dimensiune și care s-au întâlnit cu alte IAuri cu care se bat pentru resursele din Matrice (care ar fi realitatea înconjurătoare). Iar oamenii ar consuma resurse și încetini Matricea pe partea IA de pe Pământ și de aia ne-au băgat la hibernare. Si nu toate IAurile astea sunt de acord cu hibernarea și mai încearcă sa ne prăjească
Si o trântește la sfârșit ca Triunghiul Bermudelor și toate legendele cu monștri marini sunt reflectări ale bătăliei dintre artilecti (acele IA) pentru resursele matricei.
Gustul nopții - Pat Cadigan
Toate simțurile normale sunt înlocuite de un al 6lea. Cum sa percepi glasul cuiva sub forma unui gust ?
Se putea scoate mai mult din ideea asta
Dansul felinei oarbe - Alexander Jablokov
Realitate virtuala pentru animale. Animale au fost modificate pentru a trai în mediul artificial al omului, fără sa îl vadă/audă/simtă. O puma intra într-o cafenea fiind convinsa ca e într-o poiana din pădure, un elan intra într-o parcare de mall pe care o considera pădure, un raton este enervat și irascibil ca oamenii nu mai sunt asa cum ii știa el.
Una dintre cele mai bune din antologia asta
Făuritoarea de nave - Aliette de Bodard
Undeva într-un viitor în care oamenii au colonizat sistemul solar și dincolo de el, creatorii de nave folosesc IAuri cu creiere organice. Proiectantele sunt lesbiene, iar Vietnamul este puterea care conduce Pământul.
Slab
Căderea - Ted Kosmatka
Ceva cu o gaura neagra și un disc... Nu mi-am făcut nici o notiță aici, deci probabil ca nu merita menționată
Chimbwi - Jim Hawkins
Post apocaliptic cu Europa devastata și cu Africa prospera. Oceanul a crescut cu 2metri ca s-a topit calota. Mda
Fuga mortului - Robert Reed
Jogging și avataruri (un fel de agende personale care se pot manifesta ca niște IA și care pot fi încărcate cu info despre original). Originalul moare sau este omorât iar avatarul (IA) rămâne la butoane și încearcă sa reconstituie realitatea , asa cum a fost ea stocata de-a lungul anilor în loguri.
Realitatea virtuala, normal. Avatar care face și el jogging. Se aleargă, se aleargă și iar se aleargă ... gen Murakami de cursa lunga dar sf.
Slab
Așadar:
Si cu bune și cu rele, dar parca per total e destul de slabutza jumătatea asta de antologie
Titlu: The Year's Best Science Fiction (vol. 8)
Autor: Gardner Dozois
Editura: Nemira
Links: SF site
WWE: TYBSF
SFE: GD
ISFDB: GD
Pe scurt/lung:
Return to Titan - Stephen Baxter
Under the Moons of Venus - Damien Broderick
Seven Years from Home - Naomi Novik
The Peacock Cloak - Chris Beckett
Amaryllis - Carrie Vaughn
Seven Cities of Gold - David Moles
Again and Again and Again - Rachel Swirsky
Elegy for a Young Elk - Hannu Rajaniemi
Libertarian Russia - Michael Swanwick
The Night Train - Lavie Tidhar
My Father's Singularity - Brenda Cooper
The Starship Mechanic - Jay Lake and Ken Scholes
Sleepover - Alastair Reynolds
The Taste of Night - Pat Cadigan
Blind Cat Dance - Alexander Jablokov
The Shipmaker - Aliette de Bodard
In-Fall - Ted Kosmatka
Chimbwi - Jim Hawkins
Dead Man's Run - Robert Reed
Întoarcerea pe Titan - Stephen Baxter
Cândva, când vom avea spatioport și găuri de vierme, o expediție se duce pe Titan ca sa cerceteze dacă exista viata (de fapt sa dovedească ca nu) și sa se apuce de exploatat temeinic și comercial metanul. Descrierea trecerii printr-o gaura de vierme seamăna cu ceea ce se vede în Războiul Stelelor când Han Solo bagă în treapta de viteza superioara de viteza.
Ajung pe Titan, rămân în atmosfera cu ajutorul unui balon cu aer cald dar sunt atacați de niște creaturi ca niște pasări, se prăbușesc pe suprafața unde sunt atacați de niște crabi care le sfâșie naveta în căutare de metal, și tot asa ... adică viata pe alte baze decât carbon.
Probabil ca clasicul grup de oameni de știința britanici și americani au mustăcit îndelung încercând sa caute breșe în construcția logico-științifică a lui Baxter
In final descoperă o gaura de vierme către un alt univers dar distrug totul, toate găurile și dovezile, pentru profit și un viitor luminos. Titan pe post de Rosia Montana.
Un hard sf cat se poate de sec, pur și dur, care pare scris în anii 60, cu multa xenobiologie, chimie, fizica, ca nu degeaba are Baxter diploma în matematica (Cambridge!) și un doctorat în aerospațiale(!).
Sub lunile lui Venus - Damien Broderick
Un câine ii vorbește unui supraviețuitor rămas pe Pământ după ce omenirea s-a mutat pe Venus. Sau e doar un bolnav psihic care își închipuie toate astea? Pacientul/eroul psihanalizat de o bunaciune de doctoriță e de fapt doctorul/psihologul bunaciunii care crede invers.
Nu am înțeles nimic și am renunțat.
Șapte ani departe de casa - Naomi Novik
O birocrata a Confederației (umane) este trimisa pe o planeta scindata intre doua populații :cei noi (al doilea val de colonizare) sunt mai hrăpăreți, mai energici, dornici de dezvoltare, ocupa continentul mai mic, consuma resursele și vor mai mult și cei vechi (primul val de colonizare, cu câteva sute de ani înainte) de pe continentul mai mare, sunt mai eco, mai conservativi & mai integrați cu mediul, mai eco-friendly, cu o alta filozofie de viata, care aveau aripi datorita unui parazit pe care îl cultivau.
Tipa (pe post de instructori americani care ajuta forțele locale sa utilizeze noile tehnologii) ajunge pe continentul mare, la cei vechi, unde este primita cu răceala și este ignorata total de adulți dar nu și de copii care o ajuta și o învață.
Coloniștii noi vin cu tehnici de terra formare care implica raderea bio a tot ce e băștinaș.
Localnicii le-o dau peste bot confederației și coloniștilor veniți mai de curând cu biotehnologii de moda veche, ecologiste, antrenând de exemplu furnici sa caute și sa dezamorseze mine :).
Din seria râul, ramul mi-e prieten numai mie ... și cu astea de partea mea te fac de nu te vezi.
Arata cumva subtil admirația mediului academic fata de acest mod de viata eco și cam hippie, dar care se pare ca nu e chiar asa.
Un pic de aroma din Ursula K. Le Guin, din familia Lumii ii spuneau pădure
Mantia de păun - Chris Beckett
Un fel de Nemuritorul a lui Zelazny. Cu niște zei care își amintesc cum s-au născut bla bla...
Mai bine recitesc originalul decât o pastișă.
Amaryllis - Carrie Vaughn
Un post apocaliptic ("marele declin") cu pescari
care trăiesc într-un fel de kibbutz, în gospodarii cu mai multi membri cu probleme de natalitate.
Cea mai tânără dintre ei vrea un copil și trebuie cerut aprobare etc. Căpităneasa vasului era copilul unei mame care s-a opus regulilor și și-a scos implantul care controla natalitatea pentru a putea avea copii...
Despre reguli și despre încălcarea lor, despre libertatea de a avea copii și de a iți trai viata asa cum crezi de cuviință.
Simpluta și optimista .. suntem în post apocaliptic dar vom face copii și exista speranță.
Șapte orașe de aur - David Moles
Istorie alternativa cu japonezi în Golful Mexic/Antile. Război religios, foamete, refugiați, dezastru umanitar. Un doctor este trimis sa caute o călugărită mesianica care conduce războiul împotriva musulmanilor, iar japonezii erau neutri
ei fiind cu ajutorul umanitar.
Război, ceva religie, dezastru umanitar, epidemii, morți..mda.
Iar și iar și iar - Rachel Swirsky
Un sf cu evrei și numai.Si cu generații după generații, fiecare cu iadul, tatuajele, automutilările, injectările ei.
Slab
Elegie pentru un tânăr elan - Hannu Rajaniemi
Un vânător de elan cu ursul inteligent după el. Vânătorul cu arbaleta ursul cu mirosul. Amândoi cu băutul.
Vânătorul a rămas pe pământ cu alți câțiva în timp ce majoritatea s-au dus în spațiu de unde se întorc ca zei sub forma de ploaie ce se întrupează în femeie de diamant pe care vânătorul asta bărbos (fost poet) o cauta la cerință zeilor.
O societate post umana cu multe chestii biotehnologice sau mutante dar la modul subtil și chestii la care nu te-ai aștepta (de ex case care întineresc ziua și încep sa gândească)... Un oraș mutant și inteligent care este înconjurat de ziduri de protecție. Sa nu intre ? Sau sa nu iasă ?
Un pic de Sa prinzi o stea căzătoare.
Tot nu îmi place Hannu.
Rusia libertara - Michael Swanwick
Într-o Rusie post apocaliptica (sau semi post apocaliptica) iți câștigi libertatea dar ce te faci ca și foștii băieți din OMON/Beretele verzi/GRU și-o câștiga pe a lor?
Trenul de noapte - Lavie Tidhar
Asasini plătiți și care au pachet de beneficii, apar și niște IA-uri, străinii care “calaresc/locuiesc” trupuri umane ca sa experimenteze realitatea fizica. Cineva citește Neuromantul în acest postcyberpunk, un omagiu lui Gibson care a dat de mâncare la atâția de după el.
Un cyberpunk din vremurile bune
Mi-a plăcut
Marea trecere a tatălui meu - Brenda Cooper
Un fel de tinerețe fără bătrânețe și viata fără de moarte (ca tot am fost cu fii-miu la teatru sa vedem): ce folos ca le ai tu (prin implanturi , nano tehnologii, genetica) dacă cei dragi nu le vor sau nu le doresc sau nu au efect, chiar dacă leacurile astea le faci chiar tu , cercetătorul/geneticianul/biotehnologul minune?
Mecanicul navei stelare - Jay Lake and Ken Scholes
Un fel de first contact cu un extraterestru care e de fapt e o unealta a unei inteligente care e total diferita fata de ceea ce ne închipuim moi. Iar băieții din spațiu au venit sa își ia unealta înapoi. De văzut The Man Who Fell to Earth , filmul cu David Bowie.
Sleepover - Alastair Reynolds
Un tip (fost miliardar ce făcuse avere din cercetări în IA) se trezește din hibernare și își da seama ca situația nu e chiar roz, ba chiar e gri/cenușie. La propriu. Pana aici începe bine, dar după aia o ia pe câmp cu inteligente artificiale devenite conștiente care s-au dus în alta dimensiune și care s-au întâlnit cu alte IAuri cu care se bat pentru resursele din Matrice (care ar fi realitatea înconjurătoare). Iar oamenii ar consuma resurse și încetini Matricea pe partea IA de pe Pământ și de aia ne-au băgat la hibernare. Si nu toate IAurile astea sunt de acord cu hibernarea și mai încearcă sa ne prăjească
Si o trântește la sfârșit ca Triunghiul Bermudelor și toate legendele cu monștri marini sunt reflectări ale bătăliei dintre artilecti (acele IA) pentru resursele matricei.
Gustul nopții - Pat Cadigan
Toate simțurile normale sunt înlocuite de un al 6lea. Cum sa percepi glasul cuiva sub forma unui gust ?
Se putea scoate mai mult din ideea asta
Dansul felinei oarbe - Alexander Jablokov
Realitate virtuala pentru animale. Animale au fost modificate pentru a trai în mediul artificial al omului, fără sa îl vadă/audă/simtă. O puma intra într-o cafenea fiind convinsa ca e într-o poiana din pădure, un elan intra într-o parcare de mall pe care o considera pădure, un raton este enervat și irascibil ca oamenii nu mai sunt asa cum ii știa el.
Una dintre cele mai bune din antologia asta
Făuritoarea de nave - Aliette de Bodard
Undeva într-un viitor în care oamenii au colonizat sistemul solar și dincolo de el, creatorii de nave folosesc IAuri cu creiere organice. Proiectantele sunt lesbiene, iar Vietnamul este puterea care conduce Pământul.
Slab
Căderea - Ted Kosmatka
Ceva cu o gaura neagra și un disc... Nu mi-am făcut nici o notiță aici, deci probabil ca nu merita menționată
Chimbwi - Jim Hawkins
Post apocaliptic cu Europa devastata și cu Africa prospera. Oceanul a crescut cu 2metri ca s-a topit calota. Mda
Fuga mortului - Robert Reed
Jogging și avataruri (un fel de agende personale care se pot manifesta ca niște IA și care pot fi încărcate cu info despre original). Originalul moare sau este omorât iar avatarul (IA) rămâne la butoane și încearcă sa reconstituie realitatea , asa cum a fost ea stocata de-a lungul anilor în loguri.
Realitatea virtuala, normal. Avatar care face și el jogging. Se aleargă, se aleargă și iar se aleargă ... gen Murakami de cursa lunga dar sf.
Slab
Așadar:
Si cu bune și cu rele, dar parca per total e destul de slabutza jumătatea asta de antologie
Titlu: The Year's Best Science Fiction (vol. 8)
Autor: Gardner Dozois
Editura: Nemira
Links: SF site
WWE: TYBSF
SFE: GD
ISFDB: GD
joi, 24 ianuarie 2019
The Year's Best Science Fiction (Nemira vol. 5) - Gardner Dozois #24 part I
E prima parte din Dozois #24
Pe scurt/lung:
I, Row-Boat - Cory Doctorow
Julian: A Christmas Story - Robert Charles Wilson
Tin Marsh - Michael Swanwick
The Djinn's Wife - novelette by Ian McDonald
The House Beyond Your Sky - Benjamin Rosenbaum
Where the Golden Apples Grow - Kage Baker
Kin - Bruce McAllister
Signal to Noise - Alastair Reynolds
The Big Ice - Jay Lake and Ruth Nestvold
Bow Shock - Gregory Benford
In the River - Justin Stanchfield
Incarnation Day - Walter Jon Williams
Far As You Can Go - Greg van Eekhout
Good Mountain - Robert Reed
Eu, robo-barca - Cory Doctorow
Oamenii nu sunt decat niște entități electronice stocate undeva în spațiu și care preluau temporar cochilii om care erau pe pământ.
Robotii ramași pe pământ după plecarea oamenilor au o religie numita asimovista fondata de a instanta a lui R. Daneel Olivaw (he, he, tatăl nostru Asimov care ești în cerurile SFului cu fiul tău Daneel)
Un recif care devine conștient, un fel de IA, declara război umanității. Iar robo-barca este un IA asimovist care încearcă sa apere omenirea.
Un fel de postcyberpunk + legile lui Asimov.
Buna, în stilul ala șugubăț și un pic sarcastic, dar totuși placut, al lui Doctorow.
Julian: O poveste de Crăciun - Robert Charles Wilson
Un post apocaliptic în 2172, cand USA a devenit Uniune Armata Californiana. Falsa Năpăstuire, asa s-a numit apocalipsa cand civilizația s-a prăbușit iar America a revenit la era preindustriala, cum era undeva la mijlocul sec 19. Domeniul este forma de guvernământ, e cam autocratic (cărțile de citit trebuie sa poarte stampila Domeniului) iar oamenii pe Luna e un basm. Locuri în care se face un fel de arheologie după chestii vechi și printre acestea sunt și cărțile.
Nu foarte, dar bun.
Mlaștina de cositor - Michael Swanwick
Pe Venus doi prospectori o iau razna și se urmăresc de-a șoarecele și pisica
Soția Djinului - Ian McDonald
Dacă în Mica zeița McDonald se ocupa de mărirea și decăderea unei adolescente care a devenit zeița apoi a fost descalificata ca s-a tăiat la un deget, aici se ocupa de o iubire imposibila intre o femeie și un IA (ca era un el, un djin). In aceeași viitoare Indie (sparta in mai multe state) super tehnologizata dar cu tradiția încă prezenta, de discuta despre aprobarea legilor lui Hamilton privind clasificarea și controlarea IAurilor. Iar baietii din servicii încearcă sa o transforme pe ea într-o Mata Hari care sa spioneze pentru ei. Pana unde poate merge interacțiunea om- IA? Poate conviețui un om cu un IA? Gelozia e pur omeneasca , asta o face pe femeie sa trădeze pentru ca IAul nu e doar al ei, nici chiar în momentele intime, pentru ca este o conștiința distribuita, asa cum ii sade bine unui IA care se respecta. Iar IAul înnebunește și el din dragoste și gelozie. Dar mergem mai departe pentru ca dragostea nu moare.
Nu e rea
Casa de dincolo de cerul vostru - Benjamin Rosenbaum
The Infinite Matrix....Nu am inteles nimic
Acolo unde cresc merele aurii - Kage Baker
Marte parțial colonizat unde viata nu e chiar asa ușoara. Un adolescent cu tatăl camionagiu și care trăiește în camion. Iar altul de la țară, din zona Cooperativei Agricole Marțiene, care visează la camioane și aventuri. Spre deosebire de băiatul camionagiu care visează sa trăiască la țară.
Cooperativa asta și taranii ei sunt cam marxisti sau cel putin anticapitalisti vazand orasul ca pe un loc al pierzaniei.
Conflict intre generații, conflict (mocnit) sau macar dispret intre categorii sociale (cei din oras fata de tarani, camionagii fata de cei din oras). Marte nu arata atat de bine pe cat ar trebui.
Cei doi adolescenti se intalnesc și vor trebui sa conlucreze ca sa strabata jumate din planeta pentru a reveni la baza.
Unde cresc merele aurii de pe Marte?.... candva vor creste.
Un sf despre colonizare foarte bun.
Înrudire - Bruce McAllister
Un baiat și un extraterestru asasin. Si umanitatea descoperita de baiat dincolo de exoscheletul și armele și psihicul de asasin al alienului.
Zgomot de fond - Alastair Reynolds
Realitati paralele și legatura/comunicarea intre ele. Într-una din realitatile astea sotia unui cercetator moare lovita de masina, în cealalta nu.
Cercetătorul se duce în cea în care nu a murit, folosind o legatura neurala.
Un subiect interesant tratat dpdv al unei povesti de dragoste care s-ar parea ca s-a sfarsit ... sau nu. Mi-a adus aminte un pic, asa....pe undeva, de Replay
Abisul de gheata - Jay Lake & Ruth Nestvold
Undeva pe o planeta oameni de stiinta studiaza semne neobisnuite de viata din craterul apărut ca urmare a impactului unui asteroid.Plus intrigi și comploturi politice interplanetare.
Slab
Front de soc - Gregory Benford
Mancatoria din mediile academice. N-am avut rabdare sa ajung la ce descoperire au facut cercetatorii aia care erau în competitie. Poate ca ar fi fost ceva interesant dar ..... am trecut mai departe.
În râu - Justin Stanchfield
Contact intre oameni și o civilizație care stie sa obtina energia de punct zero (ce o fi aia? bine ca nu era de punct g :)) și care pare a trai în ocean (de energie ?) sau în Rau (?).
Contactul cu respectivul popor/civilizație a fost realizat de o cercetatoare doctor în matematica care are dificultati sa se re-adapteze cand se intoarce. Odata ce a intrat în contact cu ceilalti nu mai poate reveni printre ai sai. Comunicare, intelegerea celuilalt, acceptarea celuilalt.
Buna
Ziua întrupării - Walter Jon Williams
Oamenii sunt creati intai ca software și apoi la majorat sunt incarcati într-un corp fizic, în hardware. Pana atunci nu sunt considerați legal umani. Copii/adolescentii ăștia traiesc într-o lume virtuala cu regulile ei (nu tocmai bine privite de adolescenti, ca orice adolescenti vs reguli) in asteptarea intruparii și a trecerii în lumea fizica.
Mi-a adus aminte de Ritual de trecere.
Buna, chiar foarte buna
Cât de departe poţi merge - Greg van Eekhout
O calatorie initiatica a unui adolescent și a unui robot plecati printr-un peisaj post apocaliptic (sau cel putin post industrial plin de gunoaie /reziduri) sa găsească marea :).
Simpla și buna
Muntele cel bun - Robert Reed
O lume dintr-un viitor neimaginabil de indepartat cu continente și insule vegetale, cu viermi uriasi pe post de trenuri. Aduce a Sfera lui Aldriss și ceva din Brussolo. Si pământul asta se îndreaptă spre extincție ca și la Aldriss.
Bun
Așadar:
O prima parte buna a Dozoisului #24
Titlu: The Year's Best Science Fiction (vol. 5)
Autor: Gardner Dozois
Editura: Nemira
Links: SF site
WWE: TYBSF
SFE: GD
ISFDB: GD
Pe scurt/lung:
I, Row-Boat - Cory Doctorow
Julian: A Christmas Story - Robert Charles Wilson
Tin Marsh - Michael Swanwick
The Djinn's Wife - novelette by Ian McDonald
The House Beyond Your Sky - Benjamin Rosenbaum
Where the Golden Apples Grow - Kage Baker
Kin - Bruce McAllister
Signal to Noise - Alastair Reynolds
The Big Ice - Jay Lake and Ruth Nestvold
Bow Shock - Gregory Benford
In the River - Justin Stanchfield
Incarnation Day - Walter Jon Williams
Far As You Can Go - Greg van Eekhout
Good Mountain - Robert Reed
Eu, robo-barca - Cory Doctorow
Oamenii nu sunt decat niște entități electronice stocate undeva în spațiu și care preluau temporar cochilii om care erau pe pământ.
Robotii ramași pe pământ după plecarea oamenilor au o religie numita asimovista fondata de a instanta a lui R. Daneel Olivaw (he, he, tatăl nostru Asimov care ești în cerurile SFului cu fiul tău Daneel)
Un recif care devine conștient, un fel de IA, declara război umanității. Iar robo-barca este un IA asimovist care încearcă sa apere omenirea.
Un fel de postcyberpunk + legile lui Asimov.
Buna, în stilul ala șugubăț și un pic sarcastic, dar totuși placut, al lui Doctorow.
Julian: O poveste de Crăciun - Robert Charles Wilson
Un post apocaliptic în 2172, cand USA a devenit Uniune Armata Californiana. Falsa Năpăstuire, asa s-a numit apocalipsa cand civilizația s-a prăbușit iar America a revenit la era preindustriala, cum era undeva la mijlocul sec 19. Domeniul este forma de guvernământ, e cam autocratic (cărțile de citit trebuie sa poarte stampila Domeniului) iar oamenii pe Luna e un basm. Locuri în care se face un fel de arheologie după chestii vechi și printre acestea sunt și cărțile.
Nu foarte, dar bun.
Mlaștina de cositor - Michael Swanwick
Pe Venus doi prospectori o iau razna și se urmăresc de-a șoarecele și pisica
Soția Djinului - Ian McDonald
Dacă în Mica zeița McDonald se ocupa de mărirea și decăderea unei adolescente care a devenit zeița apoi a fost descalificata ca s-a tăiat la un deget, aici se ocupa de o iubire imposibila intre o femeie și un IA (ca era un el, un djin). In aceeași viitoare Indie (sparta in mai multe state) super tehnologizata dar cu tradiția încă prezenta, de discuta despre aprobarea legilor lui Hamilton privind clasificarea și controlarea IAurilor. Iar baietii din servicii încearcă sa o transforme pe ea într-o Mata Hari care sa spioneze pentru ei. Pana unde poate merge interacțiunea om- IA? Poate conviețui un om cu un IA? Gelozia e pur omeneasca , asta o face pe femeie sa trădeze pentru ca IAul nu e doar al ei, nici chiar în momentele intime, pentru ca este o conștiința distribuita, asa cum ii sade bine unui IA care se respecta. Iar IAul înnebunește și el din dragoste și gelozie. Dar mergem mai departe pentru ca dragostea nu moare.
Nu e rea
Casa de dincolo de cerul vostru - Benjamin Rosenbaum
The Infinite Matrix....Nu am inteles nimic
Acolo unde cresc merele aurii - Kage Baker
Marte parțial colonizat unde viata nu e chiar asa ușoara. Un adolescent cu tatăl camionagiu și care trăiește în camion. Iar altul de la țară, din zona Cooperativei Agricole Marțiene, care visează la camioane și aventuri. Spre deosebire de băiatul camionagiu care visează sa trăiască la țară.
Cooperativa asta și taranii ei sunt cam marxisti sau cel putin anticapitalisti vazand orasul ca pe un loc al pierzaniei.
Conflict intre generații, conflict (mocnit) sau macar dispret intre categorii sociale (cei din oras fata de tarani, camionagii fata de cei din oras). Marte nu arata atat de bine pe cat ar trebui.
Cei doi adolescenti se intalnesc și vor trebui sa conlucreze ca sa strabata jumate din planeta pentru a reveni la baza.
Unde cresc merele aurii de pe Marte?.... candva vor creste.
Un sf despre colonizare foarte bun.
Înrudire - Bruce McAllister
Un baiat și un extraterestru asasin. Si umanitatea descoperita de baiat dincolo de exoscheletul și armele și psihicul de asasin al alienului.
Zgomot de fond - Alastair Reynolds
Realitati paralele și legatura/comunicarea intre ele. Într-una din realitatile astea sotia unui cercetator moare lovita de masina, în cealalta nu.
Cercetătorul se duce în cea în care nu a murit, folosind o legatura neurala.
Un subiect interesant tratat dpdv al unei povesti de dragoste care s-ar parea ca s-a sfarsit ... sau nu. Mi-a adus aminte un pic, asa....pe undeva, de Replay
Abisul de gheata - Jay Lake & Ruth Nestvold
Undeva pe o planeta oameni de stiinta studiaza semne neobisnuite de viata din craterul apărut ca urmare a impactului unui asteroid.Plus intrigi și comploturi politice interplanetare.
Slab
Front de soc - Gregory Benford
Mancatoria din mediile academice. N-am avut rabdare sa ajung la ce descoperire au facut cercetatorii aia care erau în competitie. Poate ca ar fi fost ceva interesant dar ..... am trecut mai departe.
În râu - Justin Stanchfield
Contact intre oameni și o civilizație care stie sa obtina energia de punct zero (ce o fi aia? bine ca nu era de punct g :)) și care pare a trai în ocean (de energie ?) sau în Rau (?).
Contactul cu respectivul popor/civilizație a fost realizat de o cercetatoare doctor în matematica care are dificultati sa se re-adapteze cand se intoarce. Odata ce a intrat în contact cu ceilalti nu mai poate reveni printre ai sai. Comunicare, intelegerea celuilalt, acceptarea celuilalt.
Buna
Ziua întrupării - Walter Jon Williams
Oamenii sunt creati intai ca software și apoi la majorat sunt incarcati într-un corp fizic, în hardware. Pana atunci nu sunt considerați legal umani. Copii/adolescentii ăștia traiesc într-o lume virtuala cu regulile ei (nu tocmai bine privite de adolescenti, ca orice adolescenti vs reguli) in asteptarea intruparii și a trecerii în lumea fizica.
Mi-a adus aminte de Ritual de trecere.
Buna, chiar foarte buna
Cât de departe poţi merge - Greg van Eekhout
O calatorie initiatica a unui adolescent și a unui robot plecati printr-un peisaj post apocaliptic (sau cel putin post industrial plin de gunoaie /reziduri) sa găsească marea :).
Simpla și buna
Muntele cel bun - Robert Reed
O lume dintr-un viitor neimaginabil de indepartat cu continente și insule vegetale, cu viermi uriasi pe post de trenuri. Aduce a Sfera lui Aldriss și ceva din Brussolo. Si pământul asta se îndreaptă spre extincție ca și la Aldriss.
Bun
Așadar:
O prima parte buna a Dozoisului #24
Titlu: The Year's Best Science Fiction (vol. 5)
Autor: Gardner Dozois
Editura: Nemira
Links: SF site
WWE: TYBSF
SFE: GD
ISFDB: GD