Picnic la marginea drumului - Arkadi & Boris Strugatki

Mi-e jena sa ma intoc la unele carti, chiar daca sunt "pe raftul de sus". Mi-e teama ca o sa le gasesc batrane, prafuite si decripte.
Ma gandesc la unele carti de Asimov, la Clarke si la autorii romani de dinainte de 89.
Pe altele le gasesc .. nu mereu proaspete, ci mai degraba puternice, oferindu-ti mereu noi abordari, puncte de vedere, chestii de gandit/discutat. Si ma refer aici de exemplu la Gibson, Dick, chiar Spinrand.
Si Picnicul face parte din categoria asta, ultima.
De data asta am (re)descoperit momentul "Kiril" - cercetatorul mort dupa o incursiune in Zona impreuna cu Calauza; celelate teorii vehiculate in carte despre Vizita (pe langa cea oficiala: au venit, au facut un picnic/chef la marginea drumului, au aruncat niste gunoie, a picurat un pic de ulei de motor, au pierdut o piulita si 2 bujii etc) si anume: au venit, au plecat dar daca se vor intoarce? Si daca au chef sa ramana? ... si respectiv: nu a fost nici o vizita, ne-au aruncat toate artefactele alea sa vada cum ne descurcam.
De asemenea am descoperit magnetismul pentru dezastre, ghinioane si sheet happens ale celor care erau in Zona la momentul vizitei. Si marsul Calauzei spre Globul de Aur, cand constientizeaza ca omenirea trebuie sa se schimbe daca vrea sa stea cot la cot cu ceilalti , in univers, de fapt capata constiinta umanitatii, un proces descris extraordinar; trece de la uman la umanitate, cu o candoare si o inocenta splendida de la unul care toata viata nu a avut parte decat de chestii nasoale