Bug Jack Barron! - Norman Spinrad

America cea devoratoare, America tuturor viselor posibile și imposibile.

Pe scurt/lung: 

Undeva în anii nouăzeci, Jack este moderatorul de televiziune cu audienta de 100 milioane per emisiune săptămânala, un fel de Marius Tuca show combinat cu OTV DD în direct.

Cum interacționează massmedia cu politicul și cu economicul și cum rezista sau nu la presiuni, șantaje etc. Spălarea creierelor prin televiziune: realitatea e ceea ce vezi pe ecran, ce ți se arata pe ecran. Puterea pe care o ai când ai ecranul și ii poți manipula pe fraieri sau poți sa spui niște adevăruri care sa reseteze tot (bine, hiperbolizam puțin).

Jack a fost cândva activist social și probabil în mijlocul curentului '68, dar acum, chiar dacă ii rade pe unii și pe alții, nu mai are același avânt revoluționar și e mult mai pragmatic.
Si nu numai el, mai toți foștii revoluționari au îmbătrânit, au familii, copii, au putere dar nu mai au acel ceva, acel avânt al tinereții, acea dorința de a schimba lumea fără a se gândi la avantaje sau consecințe personale.
Eram cândva frumoși și liberi dar trebuie sa mâncam si noi, sa ne plătim ratele, sa ne ținem copii în scoli, poate ca unii dintre noi duc mai departe flacăra asta dar...
Adică atacam pe unii și pe alții și le dam șuturi în gura, dar trebuie sa avem grija cu rechinii mari, sa nu ii zgândărim prea tare.

Idealist transformat în cinic, sa înșfaci realitatea / viata și sa musti din ea.

In jurul subiectului vieții veșnice se tot învârte discuția, combinat cu discriminarea rasiala și cea economica. Obtii nemurirea dacă ai destui bani (chestia aia cu "banii pe/în ochi" numai ca acum nu ai mortului :) ) și lași totul Fundație Pentru Imortalitate Umana deținuta de  Benedict Howards, miliardarul,  care se ocupa mai departe de averea ta și o sa te reînvie din heliu lichid - dacă te mai reînvie, undeva într-un viitor mai  bun

Nostalgia unei povesti de iubire cum n-a mai fost alta, care s-a terminat de mult. Foarte frumos descrisa amintirea iubirii din tinerețe dintre Jack si Sara: "glasul lui ca o sabie și iubirea noastră ca armura". Bolnav-de-Sara,  cam asa s-ar traduce ca Jack încă o mai iubește pe Sara.

Benedict Howards o cumpăra pe Sara cu un contract de congelare, ca sa îl determine pe Jack sa semneze și el un contract de congelare. Astfel îl are pe Jack în buzunar, ca nu mai poate combate Fundația și are asigurata trecerea legii prin parlament. Si o lege de congelare publica va pica (un fel de MediCare pentru veșnicie :) ), el rămâne cu monopolul, și va deține astfel puterea absoluta ca ii va avea pe toți la mana cu contracte de congelare.

Te-ai vinde pentru nemurire? Ce ai sacrifica, ce ai face ca sa fii nemuritor? Dar de unde ai avea siguranța nemuririi ? De unde știu ca odată înghețat o sa fii trezit peste un secol sau un mileniu și atunci o sa fii pururi tânăr învesmântat în pixeli? Care e prețul nemuririi ? Si ce faci cu ea când afli ca se bazează pe crima?

Interacțiunea intre politica și marea finanța/bogătași,  cum cei din urma ii au în buzunar pe cei dintâi. Puterea (politica, mediatica, economica, oricum toate sunt legate intre ele ) ca drog.

Este și despre maturizare, despre trecerea de la idealurile alea mai mult sau mai puțin nebunești la lumea reala, la lumea în care ai putea avea pârghiile sa schimbi ceva, sa joci în liga mare a celor puternici, care au putere (de orice fel o fi ea), iar dragostea/iubirea aia din tinerețe chiar dacă reaprinsă, e posibil sa nu reziste durei realități.

Cam aici se învârte chestiunea, fiecare are prețul lui, doar trebuie făcută oferta corespunzătoare. Chiar?
Etica și coloana vertebrala - cum iți faci emisiunea, tu ca om de televiziune?

Așadar:

Foarte mișto stilul, alert, dur, colocvial, colțuros, foarte verbalizat și bine verbalizat, cu flash-back-uri scurte, cred ca cel mai bun roman de Spinrad citit pana acum. 

Foarte viu, foarte cinematografic, parca am citit ca tot au vrut sa facă un film după asta dar nu au reușit, poate și din cauza renumelui de rebel al lui Spinrad... în Alte Americi face referiri autobiografice la realizarea unui film.

Un virulent pamflet împotriva politicii, politicienilor si împotriva ramificațiilor acestora în economie, mass-media, etc

Titlu: Bug Jack Barron!

Autor: Norman Spinrad

Editura: Adevarul

Links: de ce nu s-a facut filmul

WWE: BJB

SFE: NS

ISFDB: NS

Deus X - Normand Spinrad

Un cyberpunk cu motive religioase,  mai uman și mai amestecat decât cel dark al lui Gibson... 

Pe scurt/lung: 

Într-un post apocaliptic cu Pământul praf, fără ozon și super poluat, Marley Philippe (vine de la Bob Marley ?), fumează iarbă, străbate oceanele pe velierul sau Mellow Yellow cu pânze pe post de baterii solare  și are o  privire asupra lumii de tip gansta.
De fapt nu știu dacă chiar a avut loc o apocalipsă cu cap și coadă, cu un început și un sfârșit, ca să poți sa zici că ești în postapocaliptic.Mai degrabă avem o catastrofă climatică (în siajul căreia au avut loc și alte catastrofe: demografică, economică, etc) 
Nivelul oceanului a crescut, climatul s-a schimbat, ghețarii s-au topit, încălzirea globală, efectul de sera, etc, etc...O lume post-combustibili solizi, post Epoca Spatială, în care mașinile folosind combustibili pe baza de petrol (deci poluante) erau puse la index și doar cei foarte bogați și puternici (vezi papalitatea) le puteau folosi. 
Apocalipsa/catastrofa asta poate să fie și ongoing business.

Marley este detectiv în Partea Cealaltă, lumea virtuală  unde omul pe persoană fizică este clonat, cu tot felul de implicații sociale, legale, economice, filozofice, religioase etc.
E un expert în sisteme experte :) care o iau razna, un fel de shaman al lumii virtuale (Big Board - un fel de Internet mult evoluat, pornit de la Bursa din New York, după care s-au conectat toate bursele, după aia tot restul) pentru că trece de suprafața agreabilă a lumii virtuale și se afundă în abisurile sistemelor expert, ale clonelor care poseda IA, ale IA-urilor rapace.


Părintele De Leone, un preot care e pe moarte și care încearcă să se retragă undeva în Alpii elvețieni, unde mai existau oaze mai puțin poluate, este trimis de către Papesa Mary I (prima femeie Papa) în lumea virtuală... De fapt ii înregistrează holograma conștiinței&personalității și această entitate succesoare este instalată/stocată în rețea. Iar aceasta entitate este furată (sau dispare) din rețeaua super securizată a Vaticanului și Marley este chemat să o găsească.

Preotul e împotriva clonelor și a sistemelor software, dar l-au clonat ca să îl trimită în realitatea virtuală - văzuta ca un purgatoriu - ca să confirme/infirme existenta sufletului - una din dilemele din inima Bisericii.
Adică te duci dincolo, în realitatea virtuală, ca să arați că acest dincolo e un surogat. Dar tocmai acest mers dincolo îl consideri un păcat de moarte care iți poate pierde nemurirea sufletului.
Clona părintelui era o entitate însărcinata sa infirme propria existenta.   

Transferul în realitatea virtuală poate duce la - sau chiar e ? - nemurire? 
Credința în nemurirea sufletului vs clonarea conștiinței în interfața/realitatea virtuală -> dincolo există viata (virtuală) după moartea fizică?

Dacă iți clonezi conștiința / personalitatea  , ce se întâmplă cu sufletul?
Niște dileme etice și religioase de toată frumusețea. 
Daca Dumnezeu există și eu cred, câștig viata veșnică; dacă nu, nu am nimic de pierdut.  
Bineînțeles ca am fugit la wiki să văd ce zicea Pascal.


Dumnezeu și Fiul și software-ul încărcat în matrice (probabil pe post de Sfântul Duh), Amin. Si gata, am închis cartea neputând să ajung la capăt. 

Așadar:

Multa filozofeala pe teme de religie și credință. Si normal că face autoreferire la cyberpunk ca o moda pop de la sfârșitul sec 20. Si bineînțeles că face mișto de realitatea virtuala și de cyberpunk, că e doar rebelul de Spinrad 

Multa teologie combinată cu referiri la cultura pop. Conștiință - existentă - suflet. Programe expert și inteligentă artificială. Eternitatea biților și experților (sistem).

Exacerbare. Împingere dincolo de limite. Si aici ca și în Oameni în Jungla sau Visul de fier prea le exagerează. Ai uneori impresia că nu știe să se oprească. Caută cu tot dinadinsul să treacă liniile roșii (că tot e un termen la modă). Uneori are efectul scontat, uneori nu. Uneori iți vine să urli “gata, las-o asa, am înțeles, nu mai insista“. 

Titlu: Deus X

Autor: Norman Spinrad

Editura: Nemira

Links: YouTube

SFE: NS

ISFDB: NS

Jocul de-a războiul - Philip K. Dick

Pe scurt/lung: 

Într-un laborator de testare pentru jucării primesc niște soldaței de pe Ganimede, asemănători cu ăia de plumb. Numai că ăștia par a fi inteligenți, cel puțin în folosirea tacticilor de luptă și a artei războiului. Jucării care imită foarte bine realitatea sau o creează.

O haină de cowboy care te transportă într-o realitate virtuală care pare foarte reală, înapoi în timp la vârsta la care te jucai de-a asa ceva și într-un loc din copilărie, drag ție. Iarăși subiectul alterării sau creării propriei realități. 

Mai e un joc de tip Monopoly care e aprobat pentru intrarea în piață în timp ce jocul cu soldați și cel cu costumul de cowboy sunt respinse. 
Iar jocul ăsta - care pare cel mai nevinovat dintre toate - ne rezervă câteva surprize, pentru că e pe invers... Câștigă cel care dăruiește acțiuni și proprietăți și bani și nu cel care acumulează.
Te învață sa fii altruist și nu să acumulezi pentru tine și să îți faci un scop din acumularea asta. 

Așadar:

Mi-a plăcut... 

Titlu: Jocul de-a războiul
Autor: Philip K. Dick
Editura: 
Links: site oficial
WWE: 
SFE: PKD
ISFDB: PKD

Navetistul - Philip K. Dick

Realitatea alterată în profunzime.

Pe scurt/lung: 

Un navetist vrea să își reînnoiască abonamentul cfr dar destinația lui nu există. Si el dispare în mijlocul discuției. Trenul oprește unde ar fi trebuit să fie destinația asta, dar doar într-un sens. Localitatea asta suburbană nu a apărut,  nu a fost construită pentru că nu a fost aprobată, votul a fost împotrivă dar foarte strâns ... și acolo nu e decât un fel de nor...

Ce realitate e asta? A cui realitate e cea adevărată?Nu e nimic horror sau nashpa, e doar foarte straniu.

Așadar:

Alterarea realității prin modificarea trecutului care nu a avut loc :)

Dap , realitatea e alterată în toate sensurile.

Nu mă așteptam de la K. Dick să scrie proză scurtă asa mișto.  

Titlu: Navetistul

Autor: Philip K. Dick

Editura: 

Links: site oficial

WWE: 

SFE: PKD

ISFDB: PKD

Telepatul - John Brunner

Cu și despre telepați, normal :)

Pe scurt/lung: 

Gerald se naște  într-un spital nashpa în mijlocul unor evenimente confuze, criză de electricitate, soldați (ONU?) pe străzi, apeluri la calm, haos în spitale, benzina nu se mai distribuie, gunoiul nu se mai ridică, hrana raționalizată, apa distribuită cu cisternele.

Gerald este un pic altfel ... ca să fim cruzi, era diform, cu un umăr mai sus, un picior mai scurt, cu o ereditate fizică înspăimântătoare dar o ereditate intelectuală care ar trebui sa fie excelentă. 
Taica-su luptător în rezistență, mort în timp ce sabota niște rezervoare, maică-sa (care pare ca l-a șantajat pe revoluționar în chestiunea copilului) îl va trata cu indiferență.
Se descurca oarecum singur, învață să meargă singur, va vorbi târziu, dar face progrese rapide, va deveni un geniu dar în același timp va fi ținta bătăii de joc și a glumelor copiilor și colegilor.
La 17 ani maică-sa moare de cancer și îl lasă singur, diform, neîndemânatic, inutil… fără un viitor cert, fără orizont. Si realitatea lui paralelă în care fuge este cea a filmului în care se scufundă pentru a uita de aia imediată.

Implicat într-o delațiune între niște traficanți de droguri, primește o grămadă de bani că i-a dat în gat pe unii la ceilalți, începe să fie hăituit din cauza asta, întâlnește o fata surdo-mută cu care poate comunica mental și .... își să seama că este telepat.
Nu se predă autorităților deși știa că acestea apreciază, încurajează și folosesc telepați. Învață cumva empiric tehnici de sondare telepatică și chiar control mental.

Forta telepatică pe care o are este atât de puternică încât interferează cu transmisiunile telepatice ale Pamatului cu navele care zboară spre Marte sau spre alte planete, astfel oamenii află că este un fel de Superman telepatic.
Este capturat (greu, după ce prăbușește un elicopter) de autorități, adversarul - tot un telepat - fiind mai educat decât el și nu neapărat mai puternic îl imobilizează cu șocuri telepatice.

E dus în Ulan Bator ?! :) pentru tratamente și training, va deveni ușor ușor cel mai bun, ajunge telepatul șef al ONU, va fi trimis în misiuni în care își va folosi capacitățile telepatice enorme ... în special în recuperarea telepaților care o iau razna. Acestia intră într-un fel de transă (catalepsie?) cu un grup catapatic pe care îl domină și care i se supune, într-un univers virtual, construit telepatic. Sunt mai multe episoade de acest fel, unul cu decoruri grecești, unul cu elemente chinezești, etc.

Se reîntoarce în orașul natal pentru a își (re)descoperi și reconfirma umanitatea, ajuta un tânăr artist cu tendințe suicidare să treacă peste episod și să se dezvolte în arta sa (asocierea senzațiilor între ele, la scara mare, ca nouă metodă de exprimare artistică foarte complexă).


Își regăsește umanitatea, găsește motivația și puterea să refuze închiderea în grup catapatic ci dimpotrivă se întoarce către oameni și vrea să dăruiască.

Așadar:
Plat, tern, doar 2 stele

Titlu: Telepatul
Autor: John Brunner
Editura: Baricada
Links: John Brunner Archive
WWE: T
SFE: JB
ISFDB: JB

Orbită periculoasă - John Brunner

Puzzle țopăit

Pe scurt/lung:

Matthew Flamen este demascator, cel care află detalii despre diverse lucruri/afaceri mai mult sau mai puțin curate ale persoanelor publice. Un fel de Silviu Mănăstire cu Dosar de politician sau genul ală. Are contract de demascator cu un post important de știri și trebuie să vină periodic cu o știre, cu o demascare. Un ziarist de investigații care folosește computerele, propria intuiție și calculul probabilistic pentru a face conexiuni și a descoperi chestii mai mult sau mai puțin ilegale. 

Un cuplu: Lyla si Dan. Femeia - poartă basma și are asigurare care stipulează acest lucru - se duce la un interviu de angajare pentru postul de pitoneasă (!?!).. da, ați citit bine.

Un fel de consumerism dus la extrem, cărti care expiră, haine care expiră, pliante publicitare cu boxe incorporate care se descompun după ce ajung la destinatar, după ce sunt deschise sau după un număr de ore.

Harry Madison este singurul pacient negru din spitalul de psihiatrie; nu se putea externa deși ar fi trebuit (dpdv medical era posibil dar nu și administrativ). In spitalul ăsta erau o mulțime de limitări; pe lângă cele de natură medicală avem și cele bazate pe rasă, religie, sex. Iar sa fii singurul pacient negru e nasol; să fii abandonat de armată aici și să nu fii externat pentru că acum ești în grija statului și există nu știu ce regulament obscur etc

Gata!
Ok, înțeleg: nevrozele societății umane din viitorul apropiat, cu problemele ei rasiale, cu consumerismul exacerbat (pană și practicarea religiei e văzută dpdv consumerist ... nu că acum ar fi mult diferit :) ), cu publicitatea galopantă, cu relațiile interumane care se rarefiază.
Ok, dar puteai face toate astea luând două, trei fire narative împletite sau nu, și să le duci cap coadă.

Tot făcând colaje din astea, tot aruncând pastile și manipulând bucăți de puzzle, care se îmbină sau nu unele cu altele, e obositor

Îmi pare rău, o fi o carte bună, modern scrisă, nu zic nu, dar nu mă prinde, nu mă ține legat în nici un fel.

Așadar:

Cu tot respectul și cu mea culpa: poate cândva as fi fost atras de felul ăsta de lectură, puzzle țopăit, dar acu nu mai pot.

Titlu: Orbită periculoasă
Autor: John Brunner
Editura: Lucman
Links: John Brunner Archive
WWE: OP
SFE: JB
ISFDB: JB

Solarienii - Norman Spinrad

Cred că singura space-opera a lui Spinrad pe care am citit-o... și pentru că e Spinrad, nici asta nu e una ortodoxă :)

Pe scurt/lung: 

Începem cu o bătălie spatială intre flota umană și cea a Doogilor (rasa duglaari) și te face sa crezi ca vom avea un hard SF în toată regula. Războiul este controlat de computere, iar comandanții militari nu au nici permisiunea și nici curajul (hai că poate curaj ar avea) de a efectua acțiuni îndrăznețe și riscante. Omenirea pierde încet-încet războiul, sistemele colonizate de oameni (vreo două sute de planete) cad pe rând în mâinile Doogilor care le colonizează în stilul duglaari (închiderea oamenilor în rezervații total izolate și ... descurcați-va singuri). 

Duglaari, o rasă mai veche, mai numeroasă, și cu un semnificativ avans față de noi, cu care nu se poate negocia. Mai multi, mai rapizi, mai dotați, stăpâniți de un impuls paranoic de a-și distruge adversarul adică, rasa umană. Doogii sunt fundamental logici; oamenii sunt ilogici sau, mai curând, alogici.

Dar există o legenda străveche, Făgăduința (Spinrad, nu? :).

Fortăreața Sol, cum e denumit sistemul solar (aflat undeva la marginea universului cunoscut, departe de ostilități), nu a mai dat nici un semn de viată de mai bine de 300 de ani după ce s-a retras din război iar legenda spune că cei din sistemul solar s-au retras pentru a construi o fortăreață inexpugnabilă și, la momentul potrivit, vor reveni și vor distruge inamicul.

Si da, apare o navă a solarienilor, adică din Fortăreața Sol, și la sediul Comandamentului Militar Unificat ( societatea umană era cvasi militarizată) ajung sase solarieni cat se poate de obișnuiți, dar care aveau totuși ceva special (telepatie).

Jay Palmer, comandantul flotei umane din bătălia de la începutul cărții este invitat la Adunarea Generală a Comandanților (tot felul de generali care mai de care mai înstelați) la insistentele lui Lingo, comandantul delegației solariene care vroia un ofițer de front. 

Solarienii, care puteau exercita si control mental, vin cu propunere de a aplica o stratagemă prin care ei împreună cu Palmer să se facă că predau umanitatea necondiționat Doogilor ca să ajungă în inima imperiului inamic.


Ajung în inima dementei care se numeste Imperiul Duglaari, cel intemeiat în urma cu mai bine de un mileniu de un dictator absolut, care a construit un computer care guverneaza tot si care este programat / setat la nivel de obiective de Kor, un Doog care este ales de computer. Computerul e Imperiul, imperiul e un computer, computerul alege Korul si acesta programeaza computerul. Dementa maxima...
Imperiul Duglaari nu se afla de partea vieţii; era un agent al neantului, al morţii care vrea sa distruga orice inseamna viata, orice inseamna altceva. E o forma de nebunie maxima a ceea ce inseamna viata inteligenta/rationala. 

Câteva concepte foarte interesante pe care le pune în discuție Spinrad aici: 
- mintea omenească e cel mai bun computer - pare că trage aici un semnal de alarmă privind prea marea încredere în computere care ar rigidiza/ anchiloza gândirea umană și riscul folosirii lor ar fi mai mare decât cel al folosirii mintii umane pe post de computer. In Fortăreața Sol asta au făcut în ultimii 300 de ani, au explorat și dezvoltat capabilitățile mintii umane.

- modul în care se vor transforma relațiile sociale în viitor; solarienii au transformat într-un mod foarte special aceste relații fată de ceea ce știm noi, iar dacă as fi un susținător habotnic al familiei tradiționale (că tot e referendumul azi :) ) as zice că sunt promiscue, ceva de genul swing  - hedonisti degenerați, ăsta e termenul folosit.
In Sol unitatea de bază nu mai e familia ( cu extensiile ei, statul național sau rasa) ci Grupul Organic (cum sunt cei sase) adică un grup de oameni diferiți cu talente diferite (telepați, computer uman de navigație, computer uman pentru strategie, enciclopedie ambulantă umană, liant empatic uman). Si astfel nu mai avem familii în sensul tradițional, grupuri bazate pe diverse similarități, stat, rase etc ci ceva dus la un nivel superior. Civilizaţie e întemeiată pe o bază total diferită de a noastră - asta au făcut în Fortăreața Sol în ultimii 300 ani : au schimbat bazele civilizației

- Palmer mai are si sindromul ăla cu "Noi aici la porțile galaxiei am stat cu pieptul dezvelit împotriva dușmanului. Si voi acolo în Fortăreața Sol ce ați făcut ? V-ați construit catedrale (ale mintii si sufletului)? Ca noi ne-am sacrificat..." Sună cunoscut? Turci vs catedrale, pârjolim holdele, otrăvim fântânile, ne ascundem în păduri? :)

- Palmer este ridicat la gradul de general, numit Ambasador extraordinar pe lângă misiunea solarienilor si trimis împreuna cu aceștia într-o misiune nebuneasca către Doogi, simulând predarea umanitatii si astfel să pătrundă în inima societății Duglaari si să .... încheie războiul, nu prea e clar cum. Increderea în ceilalti, în Solarieni, care i se cer lui Palmer, e ca pariul ăla al lui Pascal: "trebui să crezi:  că dacă există,  ai de castigat totul; dacă nu există, nu ai de pierdut nimic"

Solarienii fac un targ cu Doogii în care pretind ca predau Confederatia în schimbul Fortăretei Sol (Palmer se simte trădat maxim), dar totul nu e decât o stratagemă care să pară cat mai credibilă pentru doogi astfel incat aceștia să atace cu forte covarsitoare Fortăreața Sol. 

Se intorc în Fortăreața Sol si Palmer are sentimentul de intoarcere acasă... fac un tur al sistemului solar ca să isi ia ramas bun.
Prilej de a face o descriere extrem de frumoasă a ceea ce inseamnă acesta: Saturn - doar 3 planete din galaxia cunoscută au inele; Titan - unul din putinii sateliti cu atmosferă; Marte si canalele lui; imensitatea lui Jupiter; Pământul, căminul ancestral, acasă ... cred ca cea mai frumoasă descriere a Pămantului citită de mine într-o carte SF.

Omul e mai important decât orice planetă, chiar decât această planeta albastra.  Sa salvezi omenirea sacrificand Pămantul, să salvezi omul dand la schimb un oarecare mic punct albastru de undeva de pe lângă o mică stea galbenă de pe undeva de la marginea galaxiei. Oarecare?

Apar Doogii si operațiunea lor chirurgicala de distrugere sistematică a tot ce inseamnă planetă, satelit, asteroid posibil a fi locuit/locuibil. O simfonie a distrugerii. Este moartea însăși. O moarte logică, 100% eficientă. Asa cum am avut cea mai frumoasă descriere a sistemului solar si a Pămantului, tot asa acum avem parte de cea mai oribila si inexorabilă distrugere a acestuia

Si Sol se transformă în nova si înghite tot, inclusiv flota Doogilor care concentraseră in aceasta operatiune cvasi totalitatea fortelor lor.

E o moarte care înghite tot dar care lasă omenirea - acolo departe în galaxie, departe de acel acasă care a fost Pămantul - să meargă mai departe si să aibă șansa de a renaște.

Acum acasă e pretutindeni.
Acum rădăcinile au fost tăiate, nimic nu ne mai tine, ne putem înălța. 
Copilăria s-a terminat prin spulberarea mitului salvatorului care era Fortăreața Sol, care ar veni să ne salveze sau să ne aducă cadoul salvării. 
Acum Mos Crăciun nu mai există si trebuie să ne apucam de treaba ca niște oameni mari si responsabili ce suntem. Să trecem la etapa următoare pentru ca suntem o rasă matură.
E un alt fel de Sfârșitul Copilăriei, nu printr-o chestie transcendentală, ci prin mitul Pasării Phoenix: leagănul omenirii, sistemul Sol, făcut scum pentru ca omenirea să renască.

Una dintre cele mai emoționante cărți despre Pământ si despre moartea lui care inseamnă renaștere.

Așadar:

De patru stele prin emoțiile pe care le transmite. Pline de regrete dar si de speranță. Mitul Pasării Phoenix la scară galactică. 

Titlu: Solarieni

Autor: Norman Spinrad

Editura: Nemira

Links: YouTube

WWE: S

SFE: NS

ISFDB: NS

Zanzibar - John Brunner

Spinrand zicea ca e un non-roman.

Pe scurt/lung: 

Tăieturi din ziare, reclame, mottouri, logo-uri, fraze disparate cu personaje la care revin peste câteva pagini sau paragrafe...

Suprapopulare, epuizarea resurselor, săracie, eugenie, controlul nașterilor, controlul genotipului pentru a preveni nașterea copiilor cu probleme, supercomputere care dau primele semne de conștiință de sine și care sunt atacate de fanatici, megacorporații cu jocuri de putere, lobby, corupție, etc

Marijuana ca fenomen social inclusiv în tari islamice :), comerț sexual cu un fel de soții de împrumut, care trece dincolo de fenomenul escortelor de lux, sunt pe post de pseudo-soții

Problema familiei în noul context al eugeniei, sterilizarea celor care au probleme genetice, copiii cu handicap sunt eutanasiați, emanciparea negrilor și discriminarea pozitiva a fost dusa la extrem

Un fel de puzzle cam dement, ai senzația că are un sens, că puse cap la cap duc undeva sau vor sa zică ceva sau să semnifice ceva. Dar de cele mai multe ori e o impresie care se volatilizează....

Tehnica colajului dusă la extrem: pasaje mai întinse care pot fi citite și înțelese dar peste/printre care sunt aruncate (ca o mană de făina peste aluat :)) pasaje puzzle formate din reclame, declarații, citate, definiții dintr-un fel de dicționar, articole etc 

La prima vedere / citire iți vine să dai cu puzzle-ul de pereți, poate că un pic de răbdare nu ar strica dar pare-se că eu unul nu mai am acea răbdare.
Oile privesc în sus e altfel, parca nu asa de fragmentată, pe aia am dus-o pană la capăt, dar asta nu....

Așadar:

E mult prea mult puzzle, e prea fragmentată, ca și cum cineva a băgat foarfeca într-o carte, ba nu, într-o bibliotecă!, a făcut-o bucăți și acum te chinui să o faci la loc, citind bucățile alea.

In timpul ăsta am citit 3 cărți de Spinrand (Visul de fier, Alte Americi și Oameni în junglă). 

Tot respectul pentru premiul Hugo, cred că l-a meritat, dar nu mai pot să continui.


Titlu: Zanzibar
Autor: John Brunner
Editura: Nemira
Links: John Brunner Archive
WWE: Z
SFE: JB
ISFDB: JB