Unde cândva, suave pasări cântătoare - Kate Wilhelm

Suave pasări cântătoare ... foarte frumos tradus titlul...

Pe scurt/lung: 
Undeva în America, o familie foarte mare, întinsă, sănătoasă și potentă construiește un spital pentru cercetări genetice. Bunicul, cappo di tutti capi, se așteaptă la venirea unei apocalipse de un fel sau un altul... și apocalipsa vine: criza petrolului, epidemie de holeră, foamete galopanta, oceanele și pescuitul sunt praf, etc... 

Totul e pe tobogan, se dozează bine modul în care se instalează acea stare de rău general, când nimic nu mai merge, totul se duce de râpa și se dezintegrează. Se întrevede o apocalipsă și o post apocalipsa perfect reală și posibilă, ba chiar probabilă. Sterilitatea cu cauza necunoscută e marea problemă, din perspectiva hranei și resurselor.

Clinica de cercetări genetice și campusul înconjurător devine o enclavă în mijlocul haosului, asemănătoare cu ce am văzut în Postașul vine după apocalipsa: enclave mai mult sau mai puțin aparate și bande de tălhari mai mult sau mai puțin organizate care hălăduiesc și atacă sau încearcă să jefuiască / sa dijmuiască asemenea comunități care au ceva resurse și încearcă supraviețuirea în mod onorabil

Aici se clonează ființe umane dar au probleme pentru că se nasc prematuri dar și faptul ca clonele nu sunt decât parțial fertile; clone care în scurt timp preiau puterea; e mai mult decât conflictul intre generații, e separarea intre oameni și clone (nu intre bine și rău ci intre ceva și altceva, e vorba de fapt de specii diferite, alta cultura, alta civilizație).    

Amintește pe undeva de 1984: folosesc femeile fertile pentru prăsilă, sub condiționare hipnotica și droguri pentru sedare (numai ca nu exista un Frate mai Mare, acesta este autoasumat de către toate clonele).

O discuție etica și morală: reproducerea pe cale naturală, pe cale sexuală = diversitate, evoluție, individualitatea care împinge societatea înainte vs clonare = uniformitate, egalitate (cam comunist spus). Totuși, clona nu e un android/robot, nu au renunțat la artă. 

Individualitatea e cumva înăbușita, dacă pleci de lângă grupul tău de clone suferi de singurătate, ai probleme psihice, e și ceva asemănător telepatiei, instinct, subconștient. Dar clonele nu au zvac, nu au creativitate, nu au sclipire, fantezie, abstractizare iar educația singură nu rezolva asta, mai ales când e făcuta după canon. 

Clonelor le era frica de individualitate, de singularitate iar fericirea individuala e privită ca forma de nebunie. Ușor, ușor, clonele devin niște "idioți funcționali"

Expediția pe care clonele o fac - pentru a descoperi ce a mai rămas din lume după apocalipsă - arată și mai mult axioma că individualitățile (care pot avea spirit de aventura, apetit de risc, neastâmpăr al descoperirii, își pot gestiona nesiguranța și singurătatea, etc) sunt cele care împing mai departe lumea și nu grupul, uniformitatea. 

Cei care pleacă în expediție se desprind de grupul de clone din care fac parte și are loc o autocunoaștere identitara, autodescoperire obiectiva, o privire oarecum din exterior a ceea ce sunt clonele.

Are loc un proces de transformare a celor care s-au întors din expediție și care au fost departe de grup, eu l-as numi reumanizare prin individualizare.

Schimbare/elementul perturbator vs uniformitatea/conservatorism sau grupul vs individ. 

Si acest element perturbator, vectorul schimbării, singularitatea (dar cu alt sens aici decât cel folosit relativ la IA-uri) apare în persoana lui Ben, cel născut din clona dar trăit și crescut departe de grup, în pădure, în libertate, departe de spiritul de turma.


Ben va ajuta clonele să redevină oameni, umanitatea să o ia de la capăt, cu nesigurantele, singurătățile si singularitățile ei, iar peste câteva mii de ani vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât. :)

Așadar:
Cred ca e cea mai bună carte cu/despre clonare pe care am citit-o ever....  


Foarte bună introducerea lui Ștefan Ghidoveanu,  scurt și la obiect dar totuși iți faci o imagine foarte ok despre operă și autoare; nici nu dezvăluie prea multe dar te pune oarecum în temă; știe moshu cum să scrie o prefață :) ... 

Titlu: Unde cândva, suave pasări cântătoare
Autor: Kate Wilhelm
Editura: Pygmalion
Links: site oficial
WWE: UCSPC
SFE: KW
ISFDB: KW

Poarta - Frederik Pohl

L-am descoperit târziu pe Pohl, asta și pentru că, asa cum spunea Mihai Bădescu în postfață, a fost un celebru necunoscut pentru cititorii romani.


Pe scurt/lung: 

Omenirea a ieșit în spațiu și a aflat că o civilizație misterioasă a trecut deja pe la noi prin zonă. 

Pământul are probleme cu resursele de hrană și cu poluarea, hrana e sintetică și munca în minele de hrană e grea. 

Poarta = asteroid folosit pe post de stație de plecare/sosire pentru sute de nave ale unei civilizații care colonizaseră/amenajaseră și Venus, și care apoi a dispărut fără urmă din universul cunoscut. Poarta este operată de o corporație multinaționala care își trage cota parte din profiturile obținute ca urmare a explorărilor efectuate de prospectori. 

E o cursa de a descoperi noi lumi și în special de a găsi artefacte heechee, civilizația care ne-a lăsat Poarta și a dispărut. 

Navele hiperluminice (vechi de juma' de milion de ani) sunt funcționale, au fost dotate cu sisteme minimale de menținere a vieții, și pot fi pornite pentru a pleca și se reîntorc la punctul de plecare dar fără a li se putea stabili ruta sau destinația.
S-au făcut teste și se știu care ar fi rutele acceptate de nave (dar nu pot și modificate) și se știe de asemenea la întoarcere care a fost ruta parcursă.

Din cauza capacității limitate de transport a navelor heechee (1 sau 3 sau max 5 per nava) degeaba găsești o planetă locuibilă sau terraformabilă unde ai putea să faci transfer de pe Pământul suprapopulat (ajuns la 25 mld) că nu ai cu ce. Știi că planetele locuibile sunt acolo, știi că Pământul se sufocă dar nu poți coloniza Universul pentru că nu știi (nu poți replica) tehnologia navelor heechee, iar acestea sunt în număr limitat și mai și pierzi din ele. Si te mulțumești cu mizilicuri, ca în Picnic la marginea drumului... cu un bec , cu o bobina, un diamant piezoelectric care poate duce la o industrie de 50mld de dolari, etc, etc ... 

Sentimente de frustrare, neputință, zădărnicie plus aventura și goana după aur.  
Călătoria cu aceste nave heechee e loterie pură, dacă merge și te întorci e ok, dacă nu, ghinion. 
Dacă găsești un artefact heechee, te-ai ajuns; dacă faci vreo descoperire care poate ajuta știința, iarăși e ok. Dar cei mai multi jucători la aceasta loterie ruseasca cu viata și sănătatea lor (inclusiv, sau mai ales, mintală) nu reușesc, dar încearcă și încearcă pentru că nu au nimic de pierdut...
Marele pot ar fi găsirea unei nave heechee funcțională, care să poată fi comandată și din care să poți extrage tehnologia de deplasare... ai putea începe colonizarea și ai scoate Pământul din rahat.

Iar ca să ajungi pe Poartă și să trăiești aici ca să prinzi un loc pe navă, iți trebuie bani (obținuți de unii,de exemplu, prin vânzarea de organe a fiului lor cu tumoare cerebrală)  
E o întreagă lume aici pe Poartă, cu oameni de toate felurile și de toate caracterele... și totul se învârte în jurul plecărilor și sosirilor

Bob Broadhead a lucrat în minele de hrană de pe Pământ dar a câștigat la Loterie, a plecat pe Poartă să devina Prospector, și-a încercat norocul și a reușit. Asta după ce, mai întâi, îi e frică să plece cu o navă și rămâne pe Poartă să lucreze la spatii verzi.  

Își învinge totuși frica și pleacă într-o misiune de 5, împreună și cu iubita lui, Klara (amândoi fiind niște distrugători de fericire) .
Descrie simptomele și alienarea încercate în spațiul îngust al unei nave de 5 în așteptarea simptomelor de frânare - ceea ce înseamnă că poți estima cât îți ia pană la întoarcere și dacă îți ajung rezervele de hrană sau trebuie să te gândești cum vei juca loteria "cine își taie primul gâtul ca să scape ceilalți?" 
Si la ultima călătorie ajung în preajma unei găuri negre iar Bob reușește să se întoarcă, singur, făcând o alegere care îl va marca mereu.

Cartea este traversată de ședințele de psihoterapie (cu un robot psihoterapeut)  ale lui Bob

Un hard SF ceva mai special pentru ca elementele tehnologice sunt ale unei rase vechi de 500k ani și nu prea știm nimic despre ele; mai e și un plan al interacțiunii umane în environmentul porții și al navelor de expediție; plus umbra Pământului suprapopulat și suprapoluat. Cu noțiuni de astronomie și astrofizică, plus psihanaliza făcută de robotul Sigfrid.


Așadar: 

Poartă spre necunoscut, spre Univers, spre tine însuți.... O carte despre risc , sacrificiu, suferință. Cât ești dispus să riști? Cu ce sacrificii ? Pentru tine? Dar pentru cei pe care îi iubești? Sau pe cei care îi iubești? 

P.S. O mențiune specială pentru foarte buna postfață a lui Mihai Bădescu


Titlu: Poarta
Autor: Frederik Pohl
Editura: Nemira
Links: site oficial , blog
WWE: P
SFE: FP
ISFDB: FP

Războiul Etern - Joe Haldeman

Legătura între Infanteria stelară a lui Heinlein (citită cândva, la începuturile anilor '90) și Războiul bătrânilor a lui Scalzi, citit de curând. 


Pe scurt/lung: 
In viitorul mediu, omenirea e în război cu tauranii.

Instrucție , veterani și recruți; cu baze de antrenament presupuse a fi cât mai aproape de realitatea frontului, undeva la mama naibii pe lângă Pluto; cu așteptări ca jumătate din cei recrutați să dea colțul până la sfârșitul acestei instrucții.

Direct în subiect, fără să o mai dea cotită, stil cazon, fără floricele. Nu se face discriminare bazată pe sex, femeile fac instrucție cot la cot cu bărbații, iar sexul e privit ca supapă de refulare. Accesul la / consumul de droguri e acceptat tacit.

Diverse misiuni pe diverse planete unde întâlnesc și aborigeni, aplicând câteva principii clare și simple: "dacă putem lua prizonieri, bine; dacă putem evita distrugerea totală a bazei lor, bine; dacă putem evita o baie de sânge, bine; dar mai întâi de toate, noi contăm , că suntem soldați, ce mama draq" :).

Spălarea creierului prin care să se arate cât de rău e dușmanul nu se mai face prin propaganda clasică, se folosește condiționarea hipnotică, care nu se mai încurcă cu îndoielile și semnele tale de întrebare legate de ceea ce ți se prezintă (copii uciși în nave spațiale - ce căutau copii acolo, ca nu puteau rezista accelerațiilor? etc). Condiționare hipnotică la care se renunță la un moment dat că pot să ucidă eficient și fără asta.

Dar apar și mustrările de conștiința, faza cu "am urmat ordinele" nu e suficientă.

Omniprezentul artificiu științific ce permite deplasarea cu viteze egale sau superioare celei a luminii; un pic de teoria războiului (Clausewitz - am citit o carte scrisă de niște ruși care aplicau principiile ăstuia la securitatea IT :) ); apare  câmpul de stază, concept folosit și în Lumea Inelară a lui Niven 


Socul reîntoarcerii pe Pământ, readaptarea (sau mai degrabă neadaptarea) și reînrolarea,  modul în care sunt tratați veteranii (dacă în Născut pe 4 iulie le dădea scaun cu rotile aici le pune la dispoziție o planetă mirifică pe post de rai pentru ciungi, dilii și psihopați), mișcarea pacifistă cu make love not war.

O idee interesantă pe care nu am mai văzut-o în alte părți: pentru controlul populației pe Pământul neîncăpător cu 9 mld de locuitori, este încurajată homosexualitatea.

Pana la urma se lămurește și cum e cu războiul cu tauranii: după 1400 de ani de război, când se reușește stabilirea unui canal de comunicație cu aceștia : "De ce ne-ați atacat?" "Cine, noi? Pai voi ați făcut-o primii...". Si vina o poarta complexul militaro-industrial, economia care avea nevoie de un război, generalii pe care ii mănâncă medaliile și vor să simtă iarăși adrenalina luptei la care nu participa direct, etc.
Si mai e și o poveste de dragoste frumoasă, așa printre picăturile nesfârșitelor lupte...


Așadar: 
Military SF, scris în siajul războiului din Vietnam, cu un stil mai cazon decât la Scalzi, o diferență cumva ca între războaiele din Irak din '90 și cele din Afganistan&Irak din 2000, când tehnologia a mai evoluat, armele au mai evoluat.
De citit.
Titlu: Războiul Etern
Autor: Joe Haldeman 
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: RE
SFE: JH
ISFDB: JH

Fata modificată - Paolo Bacigalupi

Fratele lu' Stephenson... :)

Pe scurt/lung:

Hard-genetic SF asiatico-thailandez (sau mă rog, din Asia de sud-est) cu modificări genetice pe alimente, ale plantelor de cultură și ale dăunătorilor (plante, insecte, animale).

Undeva în Thailanda care a reușit să ridice O(rganisme)M(odificate)G(enetic) la rang de industrie înfloritoare în timp ce vecinii mor de foame. Multinaționalele din domeniu sunt și ele pe undeva pe acolo cu spionaj industrial OMG. Multă culoare locală (cam prea multă după gustul meu), cu descrieri ale aglomerării urbane din Bangkok.
Cei din Malaezia s-au refugiat în Thailanda, cei scăpați de războiul cărbunelui din nord (?) cerșesc, Bangkok-ul a scăpat să fie luat de ocean așa cum s-a întâmplat cu New York sau Mombay.
Computere cu pedală, arcuri cinetice care produc energie...

Ca și Stephenson în Era de diamant, și Bacigalupi le îngrămădește în primele pagini și eu ca cititor trebuie sa le deslușesc. Mă simt înghesuit, băgat la colț, prea vor să-mi bage pe gât pe repede înainte ce vor ei să arate/zică.

Da' stai domnule un pic, nu ma împinge că amețesc... ia-o ușor cu pianul pe scări că nu dau turcii, bate-mă un pic pe spate să nu îmi fie rău, arată-mi un pic peisajul și fă-mi cunoștință cu personajele cu care o să călătoresc (sau nu) până la sfârșitul cărții ... 
 
Așadar:
Hai că m-am enervat :). Renunț ... și voi consuma OMG că oricum n-am încotro :(

Titlu: Fata modificată
Autor: Paolo Bacigalupi
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: FM
SFE: PB
ISFDB: PB

Cartea Judecății de Apoi - Connie Willis

Istorie/istoric = lucrurile care merită memorate să nu se piardă o dată cu timpul.

Pe scurt/lung:
Undeva, în viitorul apropiat, celebrii cercetători britanici au posibilitatea de a călători în timp și pregătesc istorici care să facă cercetări on-time și on-site.  Trimit un doctorand în sec 14 cu puțin timp înainte de a izbucni ciuma bubonică dar plasarea are o problemă și doctorandul a ajuns într-un loc și într-un timp neidentificabile imediat și care se dovedește până la urmă a fi chiar în timpul ciumei. In paralel, în prezentul acțiunii de declanșează o epidemie virala de gripa, cu carantina, morți, vaccinuri, OMS, birocrația de rigoare, doctori care cauta disperați o soluție (viralu' asta fiind si motiv de firave manifestari proto-Brexit) .

Firul narativ e spart în doua subfire oarecum paralele: în secolul 21 căutarea sursei virusului și un remediu pentru acesta iar în secolul 14 încercarea Kivrin, istoricul, de  a localiza spațial dar mai ales temporal unde se afla și mai apoi de a încerca sa ajute atât cat se poate oamenii din sec14 în fata ciumei bubonice, fără mari sorti de izbânda.

Cred ca e printre puținele cărți în care trecutul mediu nu e înfățișat ca fiind plin de prințese blonde și diafane, de cavaleri mai mult sau mai puțin curajoși ci e o prezentare realistă a modului de viața, cu lipsa de igienă, ignoranța, obscurantismul de rigoare.

Îți pui întrebarea cum am reușit noi ca specie să supraviețuim la toate nenorocirile de care am avut parte de-a lungul secolelor.

Stilul scriiturii e unul îngrijit și cumva academic, cu umorul englezesc de rigoare - suntem totuși la Oxford (sunt câteva scene delicioase unde acest umor britanic e la el acasă - scena clopotelor bătute în plină epidemie mortală de gripă)

Nu se insistă pe călătoria în timp dpdv tehnic și pe implicațiile temporale ci perspectiva este mai degrabă dpdv al istoricilor care pot studia perioada unde are loc plasarea.


Cumva răspunde la întrebarea de ce trebuie să se ducă istoricul acolo: pentru că trebuie să fie cineva care să consemneze istoria, să scrie istoria, să știm cum am fost și cum am devenit, să nu uităm drumul parcurs.

Așadar: 
O carte foarte bună. Eu zic ca premiile alea primite sunt cât se poate de "pe bune".
Recunosc că a fost un moment în care am vrut să renunț, dar mă bucur că am reușit să trec peste momentul respectiv și să continui. A meritat cu vârf și îndesat.

Titlu: Cartea Judecății de Apoi
Autor: Connie Willis
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: CJDA
SFE: CW
ISFDB: CW

Era de diamant - Neal Stephenson

Am pornit cu stângul în a citi cartea asta. Din cauza unei fotografii a lui Stephenson în care mi s-a părut că afișează o aroganță și o superioritate care nu mi-au plăcut defel.

Pe scurt/lung: 
Implanturi. Îmbunatățiri cu bio & nano tehnologii. Gadget-uri. Pistoale implantate în cap. Bateriile de la sistemul audio din urechi încastrate în osul mastoid. Pompa de testosteron implantată undeva în bicepși. 
Carduri de credit implantate direct în os și dacă nu iți plătești rata, muncești ca sclav pentru bancă (bine, realitatea actuală nu e foarte diferită :)). 
Uzine de tratare/purificare a apei care lucrează la nivel molecular. 
O petrecere pentru o prințesă care primește cadou o insulă de coral care apare din ocean la comandă chiar de ziua ei.
Shanghai-ul (zona metropolitană cât o țară mai mică) devenit un fel de El Dorado pentru emigranții din America și Europa.
Am tot așteptat să se întâmple ceva .... și am renunțat.

Așadar: 
Eu sunt un fan declarat al lui Gibson și al cyberpunk-ului, dar cu băieții ăștia din noul val (vezi și Bacigalupi) nu mă pot înțelege. 

Titlu: Era de diamant
Autor: Neal Stephenson
Editura: Image
Links: site oficial 
WWE: EDD
SFE: NS
ISFDB: NS