Un BSFA de la mama lui....
Pe scurt/lung:
Începe cumva ca un fantasy la modă în zilele noastre, cu o lume de ghilde, în care copii trăiesc la cămin despărțiți de părinți și apoi intră ucenici în aceste ghilde, cu jurăminte de loialitate, unde se fac căsătorii aranjate, statutul femeii e unul inferior și se ridică prin căsătoria cu un soț aflat la un nivel superior dintr-o ghildă, unde atmosfera e un pic concentraționară, cu sindromul cetății asediate și apoi cel cu dușmanul e celălalt, atât de dragi manipulării în masă...
Acțiunea se petrece în orașul Pământ.
Târziu de tot iți dai seama că tot acest univers concentraționar este un oraș pe șine (motiv care apare și în 2312) care se deplasează continuu pentru atingerea unui misterios Punct de Optim, iar ghildele au ca scop menținerea orașului în mișcare spre acest punct.
Vârsta unui om se măsoară în nr de km cu care orașul s-a deplasat pe parcursul vieții respectivului; avem soldați cu arbalete,vagoane electrice pe baterii, folosesc energia nucleară și cai pentru deplasare în afara orașului, o lume ciudată și deconcertantă.
Topografii Viitorului sunt ghildarii care călătoresc în afara orașului, în sud spre trecut și în nord spre viitor (ca de aia e ciudată și inversată lumea asta), realitatea, distantele, timpul, oamenii se modifică în aceste călătorii sau sunt doar percepții ale oamenilor.
Helward Mann intra ucenic în Ghilda Topografilor Viitorului, este trimis la munca de jos sub îndrumarea unui ghildar din Ghilda Liniilor pentru a coordona o echipa de localnici (care nu fac parte din ghilde si nu sunt rezidenti in oras) apoi face călătorii în nord și în sud și pană la urmă ne da o explicația lui a lumii în care trăiește, explicație găsită într-o lecție de matematică în care au învățat despre hiperbole: un disc cu raza infinită cu doua spire hiperbolice deasupra și dedesubt....
Mi-a plăcut mie matematica, dar explicațiile astea mi-au părut foarte abstracte că-mi venea să pun mana pe cartea de Analiza Matematica din liceu :) și nu le-am putut vizualiza mental (spre deosebire de Lumea Inelara în care chiar autorul o exemplifica la un moment dat: o lumânare și o fășie îngustă de hârtie asezată circular în jurul lumânării)
Apa și natalitatea sunt principalele probleme ale orașului, pentru cea din urmă sunt aduse femei din afara orașului "pentru prăsilă".
Sistemul ghildelor a fost opresiv prin barierele de comunicație și cunoștințe impuse dar ultimele evenimentele (atacurile localnicilor, distrugerea parțiala a unei porți din oraș, faptul ca toată lumea știa mai mult sau mai puțin acum ce se întâmpla în exteriorul orașului, apariția și impunerea pe agenda publica a taberei Terminatorilor care militau pentru oprirea orașului, etc) încep sa schimbe balanta de putere, ghildele pierzând teren în "orașul fanatic".
Si abia spre sfârșit încep să se clarifice lucrurile, când Mann întâlnește o femeie care nu e localnică și care vorbește engleza pentru că vine din Anglia și aflăm că suntem totuși pe planeta Pământ, într-un post apocaliptic cu civilizația prăbușită, fără calculatoare, undeva cu 200 de ani în viitorul anului 1985 când a avut loc Prăbușirea iar orașul a apărut în 1987 ca un fel de oază de civilizație în mijlocul anarhiei generalizate.
Elizabeth, femeia cu care s-a întâlnit Mann le explica celor din oraș și ne explica și noua cititorilor: geniul fizician Destaine a fost un om de știința specializat în fizica particulelor care a descoperit un mod de a produce energie iar orașul era urmașul unei stații mobile creata de omul de știința și adepții sai.
Fizicianul de geniu a inventat generatorul de translaterare care produce energie dar care are efecte secundare asupra oamenilor (distorsionarea realității, probleme genetice - de unde problemele de natalitate ale orașului) iar Punctul de Optim era în interiorul acelei ferestre de translaterare descoperita de fizician, în care se putea produce energie doar cu un generator (produce mai multa energie decât consuma).
Fereastra a fost descoperita în China de unde a început călătoria orașului și se deplasează pe suprafața planetei de unde si necesitatea deplasarii orasului pentru a ramane in interiorul ferestrei de translaterare.
Hard SF dens, scris în stilul sec al autorilor anglo-saxoni, mai ales americani, fără prea multă empatie & căldură față de scriitură/personaje/scris, fără urma de umor englezesc, pentru care trebuie sa fi făcut un pic de analiza matematica sau măcar secția real (în loc de uman :) ) la liceu.
Așadar:
O carte despre percepția realității, despre cum știința poate deforma aceasta percepție, despre fanatism, tehnologia ca scop în sine și nu în slujba oamenilor, falia intre ceea ce își doresc oamenii și ceea ce le pune la dispoziție cunoașterea aka tehnologia & știința, îngustarea orizontului uman în momentul în care cunoașterea/știința este utilizata ca scop în sine și în mod obtuz
E o carte de BSFA mai degrabă decât de Hugo, adica exact asa cum și e....
Titlu: Lumea inversă
Autor: Christopher Priest
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: LI
SFE: CP
ISFDB: CP
joi, 28 decembrie 2017
Poarta - Frederik Pohl
L-am descoperit târziu pe Pohl, asta și pentru că, asa cum spunea Mihai Bădescu în postfață, a fost un celebru necunoscut pentru cititorii romani.
Pe scurt/lung:
Omenirea a ieșit în spațiu și a aflat că o civilizație misterioasă a trecut deja pe la noi prin zonă.
Pământul are probleme cu resursele de hrană și cu poluarea, hrana e sintetică și munca în minele de hrană e grea.
Poarta = asteroid folosit pe post de stație de plecare/sosire pentru sute de nave ale unei civilizații care colonizaseră/amenajaseră și Venus, și care apoi a dispărut fără urmă din universul cunoscut. Poarta este operată de o corporație multinaționala care își trage cota parte din profiturile obținute ca urmare a explorărilor efectuate de prospectori.
E o cursa de a descoperi noi lumi și în special de a găsi artefacte heechee, civilizația care ne-a lăsat Poarta și a dispărut.
Navele hiperluminice (vechi de juma' de milion de ani) sunt funcționale, au fost dotate cu sisteme minimale de menținere a vieții, și pot fi pornite pentru a pleca și se reîntorc la punctul de plecare dar fără a li se putea stabili ruta sau destinația.
S-au făcut teste și se știu care ar fi rutele acceptate de nave (dar nu pot și modificate) și se știe de asemenea la întoarcere care a fost ruta parcursă.
Din cauza capacității limitate de transport a navelor heechee (1 sau 3 sau max 5 per nava) degeaba găsești o planetă locuibilă sau terraformabilă unde ai putea să faci transfer de pe Pământul suprapopulat (ajuns la 25 mld) că nu ai cu ce. Știi că planetele locuibile sunt acolo, știi că Pământul se sufocă dar nu poți coloniza Universul pentru că nu știi (nu poți replica) tehnologia navelor heechee, iar acestea sunt în număr limitat și mai și pierzi din ele. Si te mulțumești cu mizilicuri, ca în Picnic la marginea drumului... cu un bec , cu o bobina, un diamant piezoelectric care poate duce la o industrie de 50mld de dolari, etc, etc ...
Sentimente de frustrare, neputință, zădărnicie plus aventura și goana după aur.
Călătoria cu aceste nave heechee e loterie pură, dacă merge și te întorci e ok, dacă nu, ghinion.
Dacă găsești un artefact heechee, te-ai ajuns; dacă faci vreo descoperire care poate ajuta știința, iarăși e ok. Dar cei mai multi jucători la aceasta loterie ruseasca cu viata și sănătatea lor (inclusiv, sau mai ales, mintală) nu reușesc, dar încearcă și încearcă pentru că nu au nimic de pierdut...
Marele pot ar fi găsirea unei nave heechee funcțională, care să poată fi comandată și din care să poți extrage tehnologia de deplasare... ai putea începe colonizarea și ai scoate Pământul din rahat.
Iar ca să ajungi pe Poartă și să trăiești aici ca să prinzi un loc pe navă, iți trebuie bani (obținuți de unii,de exemplu, prin vânzarea de organe a fiului lor cu tumoare cerebrală)
E o întreagă lume aici pe Poartă, cu oameni de toate felurile și de toate caracterele... și totul se învârte în jurul plecărilor și sosirilor
Bob Broadhead a lucrat în minele de hrană de pe Pământ dar a câștigat la Loterie, a plecat pe Poartă să devina Prospector, și-a încercat norocul și a reușit. Asta după ce, mai întâi, îi e frică să plece cu o navă și rămâne pe Poartă să lucreze la spatii verzi.
Își învinge totuși frica și pleacă într-o misiune de 5, împreună și cu iubita lui, Klara (amândoi fiind niște distrugători de fericire) .
Descrie simptomele și alienarea încercate în spațiul îngust al unei nave de 5 în așteptarea simptomelor de frânare - ceea ce înseamnă că poți estima cât îți ia pană la întoarcere și dacă îți ajung rezervele de hrană sau trebuie să te gândești cum vei juca loteria "cine își taie primul gâtul ca să scape ceilalți?"
Si la ultima călătorie ajung în preajma unei găuri negre iar Bob reușește să se întoarcă, singur, făcând o alegere care îl va marca mereu.
Cartea este traversată de ședințele de psihoterapie (cu un robot psihoterapeut) ale lui Bob
Un hard SF ceva mai special pentru ca elementele tehnologice sunt ale unei rase vechi de 500k ani și nu prea știm nimic despre ele; mai e și un plan al interacțiunii umane în environmentul porții și al navelor de expediție; plus umbra Pământului suprapopulat și suprapoluat. Cu noțiuni de astronomie și astrofizică, plus psihanaliza făcută de robotul Sigfrid.
Așadar:
Poartă spre necunoscut, spre Univers, spre tine însuți.... O carte despre risc , sacrificiu, suferință. Cât ești dispus să riști? Cu ce sacrificii ? Pentru tine? Dar pentru cei pe care îi iubești? Sau pe cei care îi iubești?
P.S. O mențiune specială pentru foarte buna postfață a lui Mihai Bădescu
Titlu: Poarta
Autor: Frederik Pohl
Editura: Nemira
Links: site oficial , blog
WWE: P
SFE: FP
ISFDB: FP
Pe scurt/lung:
Omenirea a ieșit în spațiu și a aflat că o civilizație misterioasă a trecut deja pe la noi prin zonă.
Pământul are probleme cu resursele de hrană și cu poluarea, hrana e sintetică și munca în minele de hrană e grea.
Poarta = asteroid folosit pe post de stație de plecare/sosire pentru sute de nave ale unei civilizații care colonizaseră/amenajaseră și Venus, și care apoi a dispărut fără urmă din universul cunoscut. Poarta este operată de o corporație multinaționala care își trage cota parte din profiturile obținute ca urmare a explorărilor efectuate de prospectori.
E o cursa de a descoperi noi lumi și în special de a găsi artefacte heechee, civilizația care ne-a lăsat Poarta și a dispărut.
Navele hiperluminice (vechi de juma' de milion de ani) sunt funcționale, au fost dotate cu sisteme minimale de menținere a vieții, și pot fi pornite pentru a pleca și se reîntorc la punctul de plecare dar fără a li se putea stabili ruta sau destinația.
S-au făcut teste și se știu care ar fi rutele acceptate de nave (dar nu pot și modificate) și se știe de asemenea la întoarcere care a fost ruta parcursă.
Din cauza capacității limitate de transport a navelor heechee (1 sau 3 sau max 5 per nava) degeaba găsești o planetă locuibilă sau terraformabilă unde ai putea să faci transfer de pe Pământul suprapopulat (ajuns la 25 mld) că nu ai cu ce. Știi că planetele locuibile sunt acolo, știi că Pământul se sufocă dar nu poți coloniza Universul pentru că nu știi (nu poți replica) tehnologia navelor heechee, iar acestea sunt în număr limitat și mai și pierzi din ele. Si te mulțumești cu mizilicuri, ca în Picnic la marginea drumului... cu un bec , cu o bobina, un diamant piezoelectric care poate duce la o industrie de 50mld de dolari, etc, etc ...
Sentimente de frustrare, neputință, zădărnicie plus aventura și goana după aur.
Călătoria cu aceste nave heechee e loterie pură, dacă merge și te întorci e ok, dacă nu, ghinion.
Dacă găsești un artefact heechee, te-ai ajuns; dacă faci vreo descoperire care poate ajuta știința, iarăși e ok. Dar cei mai multi jucători la aceasta loterie ruseasca cu viata și sănătatea lor (inclusiv, sau mai ales, mintală) nu reușesc, dar încearcă și încearcă pentru că nu au nimic de pierdut...
Marele pot ar fi găsirea unei nave heechee funcțională, care să poată fi comandată și din care să poți extrage tehnologia de deplasare... ai putea începe colonizarea și ai scoate Pământul din rahat.
Iar ca să ajungi pe Poartă și să trăiești aici ca să prinzi un loc pe navă, iți trebuie bani (obținuți de unii,de exemplu, prin vânzarea de organe a fiului lor cu tumoare cerebrală)
E o întreagă lume aici pe Poartă, cu oameni de toate felurile și de toate caracterele... și totul se învârte în jurul plecărilor și sosirilor
Bob Broadhead a lucrat în minele de hrană de pe Pământ dar a câștigat la Loterie, a plecat pe Poartă să devina Prospector, și-a încercat norocul și a reușit. Asta după ce, mai întâi, îi e frică să plece cu o navă și rămâne pe Poartă să lucreze la spatii verzi.
Își învinge totuși frica și pleacă într-o misiune de 5, împreună și cu iubita lui, Klara (amândoi fiind niște distrugători de fericire) .
Descrie simptomele și alienarea încercate în spațiul îngust al unei nave de 5 în așteptarea simptomelor de frânare - ceea ce înseamnă că poți estima cât îți ia pană la întoarcere și dacă îți ajung rezervele de hrană sau trebuie să te gândești cum vei juca loteria "cine își taie primul gâtul ca să scape ceilalți?"
Si la ultima călătorie ajung în preajma unei găuri negre iar Bob reușește să se întoarcă, singur, făcând o alegere care îl va marca mereu.
Cartea este traversată de ședințele de psihoterapie (cu un robot psihoterapeut) ale lui Bob
Un hard SF ceva mai special pentru ca elementele tehnologice sunt ale unei rase vechi de 500k ani și nu prea știm nimic despre ele; mai e și un plan al interacțiunii umane în environmentul porții și al navelor de expediție; plus umbra Pământului suprapopulat și suprapoluat. Cu noțiuni de astronomie și astrofizică, plus psihanaliza făcută de robotul Sigfrid.
Așadar:
Poartă spre necunoscut, spre Univers, spre tine însuți.... O carte despre risc , sacrificiu, suferință. Cât ești dispus să riști? Cu ce sacrificii ? Pentru tine? Dar pentru cei pe care îi iubești? Sau pe cei care îi iubești?
P.S. O mențiune specială pentru foarte buna postfață a lui Mihai Bădescu
Titlu: Poarta
Autor: Frederik Pohl
Editura: Nemira
Links: site oficial , blog
WWE: P
SFE: FP
ISFDB: FP
Stația orbitală a lumii de jos - C. J. Cherryh
Clasic space opera
Pe scurt/lung:
Începe în stil clasic, știm despre ce vorbim/citim, care e peisajul și actorii: stație orbitală, colonizarea sistemului solar și apoi al spațiului de dincolo de sistem, colonizare realizată prin stații de tranzit, stea după stea, dezvoltare transporturi, comerț, exploatare resurse.
Pământul rămâne leagănul omenirii de unde vin bunuri care nu se pot obține pe stații.
Se descoperă planete care puteau furniza biomateriale care pană acum erau monopolul Pământului, acesta își pierde rolul de centru, Compania care administra stațiile nu mai e atotputernică, stațiile din jurul și de dincolo de noile planete descoperite nu se mai supun Companiei și Pământului.
Odată cu saltul superluminic spațiul se micșorează, stațiile devin mai apropiate, cele apropiate de Pământ se depopulează și apar stații din ce în ce mai depărtate, acestea își creează propria organizație, Uniunea (care, paradoxal, nu sunt băieții buni asa cum ne-am fi așteptat, par mai degrabă un model social autoritarist, folosesc spălarea creierelor, manipularea genetică, clonarea,etc)
In peisaj sunt și negustorii independenți (cei cu spirit antreprenorial și de aventură, urmăreau oportunități și își asumau riscuri, mai rebeli și parcă mai libertini) iar orbitalii (rezidenții de pe stație) ar fi partea mai conservatoare, refugiați, carantina, stații distruse, haos și confuzie.
Apare și Flota (spațialii sunt cei de pe navele Flotei) care ar trebui să se supună Companiei dar nu e chiar asa de simplu; nu este o organizație tipic militară cu acea strictețe cazonă și acel fanatism militarist ci mai degrabă cu spirit civil și de explorare în rândurile ei.
Stația Pell este un fel de teritoriu neutru în teatrul de război, cumva la frontieră, și e privită de Uniune ca punct de străpungere către Pământ
Iar stația orbitală Pell (stația orbitală a lumii de jos) e la granița intre aceste două lumi, încearcă să rămână oarecum neutră, unde vin refugiații care consideră Pământul și Compania ( și Flota care teoretic aparțin acestora) ca și casa lor iar Uniunea sunt ceilalți = dușmanul.
Lumea de jos semnifică planeta Pell asemănătoare Pământului în jurul căreia orbita stația și care are și o populație (hisa) vag asemănătoare hominizilor primitivi (dar cu ceva talente neașteptate, care sunt capabili de profunzimi emoționale/sentimentale, sentimente pe care oamenii se pare că le-au pierdut, cu o filozofie de viată foarte diferită, pozitivă, care atunci când e cazul adoptă rezistenta pasivă a la Ghandi, care visează și ei la stele învățând de la oameni și care ii învață pe oameni să viseze visele hisa crezând astfel că pot schimba realitatea).
Pe planeta Pell se vor aduce o parte din refugiați, ca într-un fel de ghetou/tabăra de refugiați (lagăr de muncă?) ceea ce ridica o mulțime de probleme logistice dar și etice.
Flota se luptă cam în nume propriu cu Uniunea, pentru ca negustorii sunt "basculanți" putând trece dintr-o tabără în alta, stațiile exterioare sunt deja de partea Uniunii, cele interioare sunt depopulate ca urmare a expansiunii iar Pământul și Compania nu mai au resursele de alta dată pentru că nu mai au monopolul de alta dată.
Pământul se retrage în carapace și renunță la expansiune, stațiile cedează Uniunii una cate una (cucerite, distruse sau predându-se), Flota pare că nu o mai duce mult, refugiații vin pe Pell cu tot ce înseamna ei: haos, moarte, deznădejde, disperare, lipsa de resurse, vieți sfărâmate, familii distruse.
Se intră în spirala răzbunării, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, bineînțeles că nu pot să lipsească trădările, spionii simpli/dubli/tripli, loviturile de culise, negocierile, manipularea, propaganda, traficanți, speculanți, etc.
E un conflict centru vs periferie, similar cu Anglia - Statele Unite din perioada întemeierii acestora din urma; o lupta intre lumea noua (nu neapărat mai buna și mai dreapta) dar mai aventuroasa, care are resurse, își asuma riscuri și câștiga asumându-și-le și lumea veche (Pământul și Compania).
La un moment dat intervine acel sentiment când știi că nu mai ai cum să câștigi, că mai devreme sau mai târziu vei pierde și că asta poate însemnă moartea sau ceva mai rău, că nu ai unde să te duci/fugi.
E una din puținele cărți citite de mine în care tratează la modul asta războiul, omenire contra omenire în spațiu, fără alte civilizații care fie parte a jocului. Pământul&Compania vs Uniune vs Flota vs spațialii vs orbitalii vs negustorii.... cu multe nuanțe de gri
Subiectul refugiaților e tratat într-un registru foarte actual chiar dacă a fost scrisa la începutul anilor '80.
E vorba de onoare vs dezonoare, despre ce înseamnă și cine e prieten și cine e inamic...
Fără prea multe chestii cyber, nu sunt detalii științifice/tehnice foarte multe, nici considerente filozofico-psihologice; space opera pe bune, hard SF din ăla clasic și bun.
Așadar:
Multe planuri și fire epice care sunt împletite cu o mana de scriitor care știe ce scrie/face, trebuie un pic de răbdare sa înțelegi cine, care și cum e, să se așeze și să se limpezească lucrurile, să înțelegi big picture... Dar merită!
Titlu: Stația orbitală a lumii de jos
Autor: C. J. Cherryh
Editura: Pygmalion;
Links: site-ul oficial
WWE: SOLJ
SFE: CJC
ISFDB: CJC
duminică, 24 decembrie 2017
Anul 2017
Dacă pe plan personal 2017 a fost - în general - un an prost, pe planul cărților a fost unul bun, chiar foarte bun.
- am citit multe cărți, mai multe ca în alți ani, unele din ele chiar foarte bune.
- revelațiile mele pentru 2017 au fost China Mieville și Neil Gaiman. La care as adăuga Terry Pratchett, cu cărțile din Lumea Disc, citite la sfârșitul anului trecut și începutul acestui an.
- la capitolul dezamăgiri as trece consolidarea dezamăgirii numite Kim Stanley Robinson (dacă ar tăia 25-40% din lălăiala aia prezenta în orice carte, poate ca....), Peter F. Hamilton cu care respingerea a fost din prima, fără echivoc (deși sunt fan bătrân al genului space opera) și parca și Neal Stephenson (aici hmm, as mai încerca cu Snow Crash și reluat Era de diamant, măcar din respect fata de Gibson :) )
- la posibile reevaluări viitoare l-as trece pe Paolo Bacigalupi, care nu m-a convins cu Fata modificata, dar mi-a plăcut proza scurta...
- mi-am lansat blogul și am început sa contribui pe Goodreads
- am redescoperit plăcerea de a citi proză scurtă (și mi-am seama și de ce, după ce am terminat Pacea Eternă: în cazul prozei scurte, starea aia de bine și plăcerea de a citi precum și dezamăgirea vin în doze mici, în felii; într-o antologie de tipul Dozois găsești sigur câteva bucăți bune și 1-2-3 bucăți foarte bune care compensează alea mai puțin bune și ieși pe plus; în cazul marii proze, dezamăgirea vine per total, rotund, complet și e mai greu de digerat).
- a fost anul în care am renunțat aproape complet la paper în favoarea electronicului (da, știu! senzația cărții în mană, atingerea și răsfoitul paginilor, chiar mirosul cernelii, toate senzațiile astea sunt unice... și totuși! ebookurile le pot citi oriunde și oricum, pot să ajustez fontul - o problema reală pentru mine o dată cu vârsta :(, am o bibliotecă întreagă online (OneDrive) pe care o pot accesa de oriunde, pot sa-mi fac notițe, să notez impresii, legături cu alte cărți, pot să sar imediat pe Google sau Wiki și să caut informații și linkuri, câteodată aceste căutări și informații adiacente sau legate mă duc în direcții nebănuite și îmi iau destul timp pană mă reîntorc la carte; mi-e mult mai ușor sa citesc mai multe cărți în paralel - romanele pe Kindle , proza scurtă pe telefon, etc). Mi-am cumpărat de la Gaudeamus Nova și Sindicatul polițiștilor idiș.... n-am reușit să trec de primele pagini, le-am pus deoparte pentru la vară... trebuie să am lumină, șezlong, soare, plajă, etc .. ;).
- am rămas restant cu mai multe (vreo 32) recenzii (nu caut acum alt cuvânt, vezi și aici ) pentru blog a cărților citite, mi-am dat seama că e mult mai ușor să citești cărți decât să scrii despre ele ;)
Cam asta ar fi....
Planuri pentru 2018?
Să citesc, să citesc, să citesc.....
Si să mă apuc de o integrală ... nu, nu din alea de suprafață sau de volum 😀 ci integrala K. Dick sau Brunner sau Spinrad... sau poate Gibson.
Cărțile citite după lansarea blogului (luna mai; considerată era noastră :); ce a fost înainte de blog voi considera ca fiind î.e.n, o istorie de sute, poate mii de cărți):
Stația orbitala a lumii de jos - C. J. Cherryh
Unde cândva, suave pasări cântătoare - Kate Wilhelm
Lumea Inelară - Larry Niven
Poarta - Frederik Pohl
Lumea inversă - Christopher Priest
2312 - Kim Stanley Robinson
Războiul Bătrânilor - John Scalzi
Ghidul autostopistului galactic - Douglas Adams
Războiul Etern - Joe Haldeman
Tărâmurile pustiite. Povesti ale apocalipsei - John Joseph Adams
La început a fost întunericul - R Scott Bakker
Ritual de trecere - Alexei Panshin
Cicatricea - China Mieville
Consiliul de Fier - China Mieville
Fata modificată - Paolo Bacigalupi
Cassandra - C. J. Cherryh
Cele o suta de mii de regate - N. K. Jemisin
Sunetele vorbirii - Octavia E. Butler
Ultima colonie - John Scalzi
Brigăzile Fantomă - John Scalzi
Străin în țară străină - Robert A. Heinlein
Cartea Judecății de Apoi - Connie Willis
Cartea Cimitirului - Neil Gaiman
Mașina timpului - H. G. Wells
Anihilare - Jeff VanderMeer
Pierdut în timp & Corabiile timpului - Stephen Baxter
Era de diamant - Neal Stephenson
Stația Pierzaniei - China Mieville
Orașul închis - J. G. Ballard
Eternitate - Greg Bear
Iubire e planul, planul e moarte - James Tiptree Jr.
Războiul liniștit - Paul J. McAuley
Zei americani - Neil Gaiman
Oceanul de la capătul aleii - Neil Gaiman
Marele joc al timpului - Fritz Leiber
Silozul - Hugh Howey
Foc în adânc - Vernor Vinge
Disfuncția realității - Peter F. Hamilton
Anansi boys - Neil Gaiman
Sera - Brian Aldiss
Jertfa - Holly Black
La capătul curcubeului - Vernor Vinge
Halta - Clifford D. Simak
Imperiul îngerilor - Bernard Werber
Preludiul Dunei - Brian Herbert & Kevin J. Anderson
The Year's Best Science Fiction - Nemira vol. 1,2,3,4,5,8 - Gardner Dozois
Almanahul Magazin Sci-Fi
Regele Sobolan - China Mieville
Omul demolat - Alfred Bester
Replay - Ken Grimwood
Drumul - Cormac Mccarthy
- am citit multe cărți, mai multe ca în alți ani, unele din ele chiar foarte bune.
- revelațiile mele pentru 2017 au fost China Mieville și Neil Gaiman. La care as adăuga Terry Pratchett, cu cărțile din Lumea Disc, citite la sfârșitul anului trecut și începutul acestui an.
- la capitolul dezamăgiri as trece consolidarea dezamăgirii numite Kim Stanley Robinson (dacă ar tăia 25-40% din lălăiala aia prezenta în orice carte, poate ca....), Peter F. Hamilton cu care respingerea a fost din prima, fără echivoc (deși sunt fan bătrân al genului space opera) și parca și Neal Stephenson (aici hmm, as mai încerca cu Snow Crash și reluat Era de diamant, măcar din respect fata de Gibson :) )
- la posibile reevaluări viitoare l-as trece pe Paolo Bacigalupi, care nu m-a convins cu Fata modificata, dar mi-a plăcut proza scurta...
- mi-am lansat blogul și am început sa contribui pe Goodreads
- am redescoperit plăcerea de a citi proză scurtă (și mi-am seama și de ce, după ce am terminat Pacea Eternă: în cazul prozei scurte, starea aia de bine și plăcerea de a citi precum și dezamăgirea vin în doze mici, în felii; într-o antologie de tipul Dozois găsești sigur câteva bucăți bune și 1-2-3 bucăți foarte bune care compensează alea mai puțin bune și ieși pe plus; în cazul marii proze, dezamăgirea vine per total, rotund, complet și e mai greu de digerat).
- a fost anul în care am renunțat aproape complet la paper în favoarea electronicului (da, știu! senzația cărții în mană, atingerea și răsfoitul paginilor, chiar mirosul cernelii, toate senzațiile astea sunt unice... și totuși! ebookurile le pot citi oriunde și oricum, pot să ajustez fontul - o problema reală pentru mine o dată cu vârsta :(, am o bibliotecă întreagă online (OneDrive) pe care o pot accesa de oriunde, pot sa-mi fac notițe, să notez impresii, legături cu alte cărți, pot să sar imediat pe Google sau Wiki și să caut informații și linkuri, câteodată aceste căutări și informații adiacente sau legate mă duc în direcții nebănuite și îmi iau destul timp pană mă reîntorc la carte; mi-e mult mai ușor sa citesc mai multe cărți în paralel - romanele pe Kindle , proza scurtă pe telefon, etc). Mi-am cumpărat de la Gaudeamus Nova și Sindicatul polițiștilor idiș.... n-am reușit să trec de primele pagini, le-am pus deoparte pentru la vară... trebuie să am lumină, șezlong, soare, plajă, etc .. ;).
- am rămas restant cu mai multe (vreo 32) recenzii (nu caut acum alt cuvânt, vezi și aici ) pentru blog a cărților citite, mi-am dat seama că e mult mai ușor să citești cărți decât să scrii despre ele ;)
Cam asta ar fi....
Planuri pentru 2018?
Să citesc, să citesc, să citesc.....
Si să mă apuc de o integrală ... nu, nu din alea de suprafață sau de volum 😀 ci integrala K. Dick sau Brunner sau Spinrad... sau poate Gibson.
Cărțile citite după lansarea blogului (luna mai; considerată era noastră :); ce a fost înainte de blog voi considera ca fiind î.e.n, o istorie de sute, poate mii de cărți):
Stația orbitala a lumii de jos - C. J. Cherryh
Unde cândva, suave pasări cântătoare - Kate Wilhelm
Lumea Inelară - Larry Niven
Poarta - Frederik Pohl
Lumea inversă - Christopher Priest
2312 - Kim Stanley Robinson
Războiul Bătrânilor - John Scalzi
Ghidul autostopistului galactic - Douglas Adams
Războiul Etern - Joe Haldeman
Tărâmurile pustiite. Povesti ale apocalipsei - John Joseph Adams
La început a fost întunericul - R Scott Bakker
Ritual de trecere - Alexei Panshin
Cicatricea - China Mieville
Consiliul de Fier - China Mieville
Fata modificată - Paolo Bacigalupi
Cassandra - C. J. Cherryh
Cele o suta de mii de regate - N. K. Jemisin
Sunetele vorbirii - Octavia E. Butler
Ultima colonie - John Scalzi
Brigăzile Fantomă - John Scalzi
Străin în țară străină - Robert A. Heinlein
Cartea Judecății de Apoi - Connie Willis
Cartea Cimitirului - Neil Gaiman
Mașina timpului - H. G. Wells
Anihilare - Jeff VanderMeer
Pierdut în timp & Corabiile timpului - Stephen Baxter
Era de diamant - Neal Stephenson
Stația Pierzaniei - China Mieville
Orașul închis - J. G. Ballard
Eternitate - Greg Bear
Iubire e planul, planul e moarte - James Tiptree Jr.
Războiul liniștit - Paul J. McAuley
Zei americani - Neil Gaiman
Oceanul de la capătul aleii - Neil Gaiman
Marele joc al timpului - Fritz Leiber
Silozul - Hugh Howey
Foc în adânc - Vernor Vinge
Disfuncția realității - Peter F. Hamilton
Anansi boys - Neil Gaiman
Sera - Brian Aldiss
Jertfa - Holly Black
La capătul curcubeului - Vernor Vinge
Halta - Clifford D. Simak
Imperiul îngerilor - Bernard Werber
Preludiul Dunei - Brian Herbert & Kevin J. Anderson
The Year's Best Science Fiction - Nemira vol. 1,2,3,4,5,8 - Gardner Dozois
Almanahul Magazin Sci-Fi
Regele Sobolan - China Mieville
Omul demolat - Alfred Bester
Replay - Ken Grimwood
Drumul - Cormac Mccarthy
sâmbătă, 9 decembrie 2017
Drumul - Cormac Mccarthy
Printre puținele cărți citite după ce am văzut filmul (de regulă nu fac asta). Iar Viggo Mortensen, actorul din film, mi-a plăcut foarte mult încă de când era Aragon.
Pe scurt/lung:
Într-un viitor post apocaliptic, un tatăl și fiul său încearcă să supraviețuiască și să atingă un obiectiv autoimpus pe post de luminița de la capătul tunelului: ajungerea la ocean.
Un peisaj cenușiu, pustiu, mort, frig și dezolare, cu zile cenușii una după alta, cu senzația care devine certitudine că nu mai ai nici un punct de sprijin, că nu mai e speranță.
Nu mai există altă lume nici măcar în vis, chiar dacă la început visează în culori, ușor-ușor pană și visele devin cenușii. Si nici povesti nu mai sunt.
Ceilalți pe care îi întâlnesc fie sunt într-o stare mult mai proastă decât a lor.... fie sunt canibali. Să îți mănânci propriul copil sau să ții oameni în sclavie pentru a-i manca, cat de mult te poți îndepărta de umanitate, de condiția de om?
Puține dialoguri, flashbackuri în trecut, mai ales de la începutul apocalipsei când discuta cu soția dacă merită să continue sau să renunțe prin sinucidere.
Lucruri pe care le uiți (tatăl) sau nici măcar nu le-ai cunoscut.. pasări, culori , mâncare. In țara ultimelor lucruri ?
Găsesc un buncăr cu provizii și parca luminița mai pâlpâie. Exista Dumnezeu? Dar Moartea, ce va face Moarte după ce vor fi murit toți?
Si totuși, de 2 lei speranță mai e acolo, la sfârșit...
Pană unde reziști în umanitatea ta (și protejând-o pe a celor pe care îi iubești)? Care e momentul în care renunti la a fi uman pentru a supraviețui? Poți trece dincolo de frontiera asta?
"Tati, noi suntem băieții buni, nu-i asa?"
Așadar:
E un post apocaliptic bun, fără prea multe elemente de SF, ba chiar l-as numi "real post apocaliptic".
Atmosfera din carte e mult mai apăsătoare și mai cenușie decât cea din film, în film parcă mai sunt oaze in care lumina e normală, în carte nu.
Cartea și filmul se completează reciproc, trebuie văzute/citite ambele ca să fie ceva rotund.
Titlu: Drumul
Autor: Cormac Mccarthy
Editura: Humanitas
Links: site oficial
WWE: D
SFE: CM
ISFDB: CM
marți, 5 decembrie 2017
2312 - Kim Stanley Robinson
Mai fac o încercare cu Robinson, poate că se produce chimia necesară de data asta...
Pe scurt/lung:
Sistemul solar este colonizat, avem așezări în centura de asteroizi, pe Marte, Venus, Titan, Europa, etc. în timp ce Pământul e devastat de poluare.
Un Mercur ars de Soare :) dar colonizat de oameni care trăiesc într-un oraș ce se deplasează pe șine (motiv prezent și în Lumea inversă a lui Priest) după Soare. Peisaje care par sa-l fi inspirat pe Riddick :)
Intriga se învârte în jurul morții lui Alex, o tipa care se afla în centrul jocurilor de putere din sistemul solar. Swan, nepoata , ca multi din tânăra generație are creierul conectat la un fel de inteligenta artificială (computer cuantic) cu interfață direct la creier.
Capitol interludiu în care se descrie cum anume se poate terraforma un asteroid, asteroizi care sunt folosiți și pe post de taxi prin sistemul solar folosind gravitația planetelor pe lângă care trec. Apoi Heraclit, retorixa, taxometrie, pseudoiterativ (ce draq e asta?), bla bla...
Stilul lui Robinson e prezent încă de la început cu lungi , prea lungi descrieri ale lui Mercur și a soarelui văzut de pe acesta.
Așadar:
Nici de aceasta dată nu m-am putut împăca cu stilul dezlânat, lălâu și degrabă împlutoriu :) de pagini peste pagini peste pagini în care nu se întâmpla nimic a lui Robinson.
O tot întinde și o tot lățește până nu mai poți și arunci cartea, într-un stil mlăștinos sau nisipos, nici nu știu cum să-i spun, la care se adaugă un fel de ieșiri psihedelice în decor.
Iar asta mă va face să nu abordez prea curând trilogia Marte "în culori".
Titlu: 2312
Autor: Kim Stanley Robinson
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: 2312
SFE: KSR
ISFDB: KSR
Pe scurt/lung:
Sistemul solar este colonizat, avem așezări în centura de asteroizi, pe Marte, Venus, Titan, Europa, etc. în timp ce Pământul e devastat de poluare.
Un Mercur ars de Soare :) dar colonizat de oameni care trăiesc într-un oraș ce se deplasează pe șine (motiv prezent și în Lumea inversă a lui Priest) după Soare. Peisaje care par sa-l fi inspirat pe Riddick :)
Intriga se învârte în jurul morții lui Alex, o tipa care se afla în centrul jocurilor de putere din sistemul solar. Swan, nepoata , ca multi din tânăra generație are creierul conectat la un fel de inteligenta artificială (computer cuantic) cu interfață direct la creier.
Capitol interludiu în care se descrie cum anume se poate terraforma un asteroid, asteroizi care sunt folosiți și pe post de taxi prin sistemul solar folosind gravitația planetelor pe lângă care trec. Apoi Heraclit, retorixa, taxometrie, pseudoiterativ (ce draq e asta?), bla bla...
Stilul lui Robinson e prezent încă de la început cu lungi , prea lungi descrieri ale lui Mercur și a soarelui văzut de pe acesta.
Așadar:
Nici de aceasta dată nu m-am putut împăca cu stilul dezlânat, lălâu și degrabă împlutoriu :) de pagini peste pagini peste pagini în care nu se întâmpla nimic a lui Robinson.
O tot întinde și o tot lățește până nu mai poți și arunci cartea, într-un stil mlăștinos sau nisipos, nici nu știu cum să-i spun, la care se adaugă un fel de ieșiri psihedelice în decor.
Iar asta mă va face să nu abordez prea curând trilogia Marte "în culori".
Titlu: 2312
Autor: Kim Stanley Robinson
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: 2312
SFE: KSR
ISFDB: KSR
Războiul Bătrânilor - John Scalzi
După primul volum din Lumea inelară care m-a dezamăgit un pic (poate și din cauza traducerii care nu mi s-a părut foarte fericită) dar și pentru că venea după revelația - de tipul wow! ce tare! - numită Stația Pierzaniei a lui China Mieville) am zis să încerc un Scalzi că demult l-am văzut prin librării și recenzii... să vedem dacă Infanteria stelară a lui Heinlein a mai evoluat de pe timpul lui Reagan și dacă am ajuns la ver 2.0 a Războiului etern.
Pe scurt/lung:
Într-un viitor oarecare (după oarece lovituri nucleare în care americanii au câștigat războiul dar au pierdut spațiul) omenirea a ieșit în spațiu, a colonizat cate ceva și se tot bate (mai pe față, mai pe dos) cu alte rase din partea asta de galaxie cu care trebuie să-și împartă resursele.
De colonizare se ocupă Uniunea Colonială cu brațul său înarmat reprezentat de Forțele Coloniale de Apărare (care face cam ce vrea mușchii ei în spațiu fără să dea prea multă socoteală civililor - am făcut legătura aici cu Școala de Luptă a lui Scott Card dar pentru persoane în vârstă) care angajează bătrâni peste 75 de ani care speră într-o a doua tinerețe prin tratamente geriatrice. Nu e a doua tinerețe ci e transfer direct de conștiință din trupul bătrân într-unul tânăr, realizat pe baza ADN-ului original dar cu toate îmbunătățirile necesare unei variante 2.0 pentru uz militar (SmartBlood (tm), CatsEyes (tm), HardArm (tm), etc - toate mărci înregistrate și patentate militar). Iar cireașa de pe tort este Brainpal (tm si asta, normal :) ) un fel de extensie/interfață direct în creier
Recrutarea e voluntară (nu te obligă nimeni să faci așa ceva ... decât ficatul, prostata, tensiunea...) și se face cu renunțarea la tot ce înseamnă legătura cu Pământul (ai semnat pactul cu diavolul, ura și la gară!, dpdv legal ești decedat/mort/răposat pentru Pământ). Nu pune placa aia cu patriotismul, make America great again, visul american, democrație exportată, pur și simplu nu sunt gata sa moară...
Contextul e un pic mai complicat, recruții (bătrânii care se înrolează) vin din tările industrializate unde speranța de viața e mai ridicată, coloniștii - cei care fac munca de jos în coloniile apărate de FCA - sunt din țările lumii a 3a, ordinea mondială așa cum o știm a fost exportată și în spațiu.
Bătrânețea e tratată cu ironie, autoironie dar și cu un pic de tandrețe și înțelegere, fără prea multe referiri anatomice sau psihologice la decrepitudine, boli, suferințe, etc.
Încep antrenamentele (o secvență antologică care trebuie savurată pe îndelete cu discursul sergentului major care se ocupă de antrenamentul lor) și apoi luptele: te bați mereu cu altceva și altcineva, mereu se schimbă adversarul (că și rasele doritoare de resurse din partea asta de galaxie sunt destule), nu ai o experiență și o istorie din care să înveți , de multe ori e aici și acum... de unde și o rată mare a mortalității deși ai supercorpuri și superarme.
Apar și Forțele Speciale (Brigăzile Fantomă, tipii care fac treburile murdare) - sunt soldații clonați din ADNurile morților (nu are loc un transfer de conștiința între corpul bătrân și supercorpul tânăr, ci supercorpurile sunt create din ADNurile oamenilor care și-au dat consimțământul pentru prelevare dar au murit între timp) în care se pompează cunoștințe & experiențe legate în special de luptă - foarte interesant conceptul și relaționarea între militarii normali și cei din BF.
E și o poveste de dragoste, sunt și concepte de hard SF: multiversuri, teoria și practica hipersaltului, contactul cu o rasă superioară, etc...
Așadar:
Un military SF bun și cinstit, un pic mai comercial decat Războiul Etern a lui Haldeman, pe care l-am citit cu plăcere.
Titlu: Războiul Bătrânilor
Autor: John Scalzi
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: RB
SFE: JS
ISFDB: JS
Pe scurt/lung:
Într-un viitor oarecare (după oarece lovituri nucleare în care americanii au câștigat războiul dar au pierdut spațiul) omenirea a ieșit în spațiu, a colonizat cate ceva și se tot bate (mai pe față, mai pe dos) cu alte rase din partea asta de galaxie cu care trebuie să-și împartă resursele.
De colonizare se ocupă Uniunea Colonială cu brațul său înarmat reprezentat de Forțele Coloniale de Apărare (care face cam ce vrea mușchii ei în spațiu fără să dea prea multă socoteală civililor - am făcut legătura aici cu Școala de Luptă a lui Scott Card dar pentru persoane în vârstă) care angajează bătrâni peste 75 de ani care speră într-o a doua tinerețe prin tratamente geriatrice. Nu e a doua tinerețe ci e transfer direct de conștiință din trupul bătrân într-unul tânăr, realizat pe baza ADN-ului original dar cu toate îmbunătățirile necesare unei variante 2.0 pentru uz militar (SmartBlood (tm), CatsEyes (tm), HardArm (tm), etc - toate mărci înregistrate și patentate militar). Iar cireașa de pe tort este Brainpal (tm si asta, normal :) ) un fel de extensie/interfață direct în creier
Recrutarea e voluntară (nu te obligă nimeni să faci așa ceva ... decât ficatul, prostata, tensiunea...) și se face cu renunțarea la tot ce înseamnă legătura cu Pământul (ai semnat pactul cu diavolul, ura și la gară!, dpdv legal ești decedat/mort/răposat pentru Pământ). Nu pune placa aia cu patriotismul, make America great again, visul american, democrație exportată, pur și simplu nu sunt gata sa moară...
Contextul e un pic mai complicat, recruții (bătrânii care se înrolează) vin din tările industrializate unde speranța de viața e mai ridicată, coloniștii - cei care fac munca de jos în coloniile apărate de FCA - sunt din țările lumii a 3a, ordinea mondială așa cum o știm a fost exportată și în spațiu.
Încep antrenamentele (o secvență antologică care trebuie savurată pe îndelete cu discursul sergentului major care se ocupă de antrenamentul lor) și apoi luptele: te bați mereu cu altceva și altcineva, mereu se schimbă adversarul (că și rasele doritoare de resurse din partea asta de galaxie sunt destule), nu ai o experiență și o istorie din care să înveți , de multe ori e aici și acum... de unde și o rată mare a mortalității deși ai supercorpuri și superarme.
Apar și Forțele Speciale (Brigăzile Fantomă, tipii care fac treburile murdare) - sunt soldații clonați din ADNurile morților (nu are loc un transfer de conștiința între corpul bătrân și supercorpul tânăr, ci supercorpurile sunt create din ADNurile oamenilor care și-au dat consimțământul pentru prelevare dar au murit între timp) în care se pompează cunoștințe & experiențe legate în special de luptă - foarte interesant conceptul și relaționarea între militarii normali și cei din BF.
E și o poveste de dragoste, sunt și concepte de hard SF: multiversuri, teoria și practica hipersaltului, contactul cu o rasă superioară, etc...
Așadar:
Un military SF bun și cinstit, un pic mai comercial decat Războiul Etern a lui Haldeman, pe care l-am citit cu plăcere.
Titlu: Războiul Bătrânilor
Autor: John Scalzi
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: RB
SFE: JS
ISFDB: JS
luni, 4 decembrie 2017
Ghidul autostopistului galactic - Douglas Adams
După atâtea războaie, care liniștite, care eterne, care ale bătrânilor, după space opera peste space opera, călătorii temporale sau spațiale, am zis sa încerc și ceva mai puțin serios.
Pe scurt/lung:
Arthur Dent (căruia tocmai i se dărâmă casa de către Consiliul Local pentru a construi o scurtătura) este salvat de extraterestrul Ford Perfect (care a luat înfățișare umană și de 15 ani se documentează pe Pământ pentru un articol în Ghidul Autostopistului Galactic) de la distrugerea Pământului efectuată de către flota constructorilor spațiali numiți vogoni, pentru a se construi un highspeed hiperspatial în partea asta a galaxiei.
Se teleporteaza pe nava vogonă, sunt prinși, torturați prin supunerea la ascultarea unui poem vogon și apoi sunt expulzați în vid de unde sunt culeși de nava hiper/para/super/extraluminică a Președintelui Galaxiei care tocmai o furase de la inaugurarea acesteia .... și tot asa ...
Roboti deprimați că au un creier prea mare (ca posibilitate de procesare date) față de muncile pe care sunt puși să le facă și care se plâng de dureri la diodele de pe partea stângă (Mo și Foca? :)), tortura prin poezie, planeta mitică a constructorilor de planete unde aflam ca Pământul e un experiment a unei superrase cu o inteligența hipervasta și anume cea a șoarecilor de laborator (da, da, nu noi facem experimente pe ei ci ei, șoarecii ăia mici si albi, pe noi), delfinii care nu se jucau cu/pentru noi ci încercau să ne avertizeze despre ceea ce ne așteptă, greva națională a filozofilor - apropo de neimplicarea elitelor în viața social-politică a cetății, ascensoare care prevăd viitorul, o nava a companiei TransStelar care are întârziere 900 de ani (deci CFRul poate să stea liniștit)....
Atinge multe motive ale domeniului SF:
călătoria în timp și paradoxul temporal, universuri paralele, criogenia, xenofobia, nava stelara a cărui computer se sinucide după discuția cu robotul deprimat mai sus amintit, teleportarea, roboți construiți pentru război dar care sunt demoralizați și nu le mai place războiul, arme individuale de asalt de ultima tehnologie numite Omoară-și-Anihilează, apariția vieții pe Pământ (chiar vreți sa știți? :) ), una dintre cele mai frumoase descrieri a răsăritului de soare (pe Squomshellous Zeta, să ne înțelegem :) ) pe care le-am citit vreodată, o și mai cool descriere a dorului de Pământ, căutarea răspunsului la întrebarea fundamentală a Universului, răspuns care este 42, salvarea galaxiei/universului în bătălia între bine și rău, hipercomputerul care încearcă să distrugă universul (vă mai amintiți de HAL?), Elvis care nu, nu a fost răpit de extratereștri ci a plecat de bunăvoie, cantă undeva într-un bar din universul cunoscut și are o navetă spațială cu mult crom și mult roz, ....
Nu ai cum sa povestești/sintetizezi așa ceva, e o colecție întreaga de sketch-uri, de mișto-uri, de fraze memorabile, de motive, teme, credințe, obiceiuri luate la mișto, de aluzii la realitatea imediata sau mai îndepărtată a Angliei și a lumii, toate prin lentila deformată de umor a SFului (sau invers? lentila deformată de SF a umorului?).
Descrie personajele într-un mod haios și comic, fără a fi vulgar, mi-a adus aminte de Vlad Mușatescu și de Strugatki (e alt registru acolo, dar totuși).
Umor din ala fin, britanic, un pic negru, un pic de sarcasm, multa ironie și un pic de autoironie. Uneori, mistocareala situațiilor e un pic în exces, plotul mai are uneori burți care puteau să nu fie, dar umorul salvează mai întotdeauna.
Si ca fan Dire Straits & Mark Knopfler, nu mă pot abține sa nu citez: "Mark Knopfler dispune de abilitatea extraordinară de a face o chitară Schecter Custom Stratocaster să cânte şi să se tânguie ca un cor de îngeri într-o seară de sâmbătă, obosiţi de atâtea binefaceri toată săptămâna şi dornici de o bere tare"
Așadar:
Nu e o operă extraparafragilistică, nu are personaje și fir narativ extraordinare, dar merită citită... Am râs, am zâmbit, m-am amuzat, am zis "aha", "ia uite", "he, he..."
Mi-a plăcut...
P.S. Si încă una: "principiul solid ca o stânca pe care se fundamentează întreg imensul succes al Corporației: erorile lor fundamentale de proiectare sunt perfect acoperite de erorile lor superficiale de proiectare":)
Titlu: Ghidul autostopistului galactic (& all)
Autor: Douglas Adams
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: GAG
SFE: DA
ISFDB: DA
Pe scurt/lung:
Arthur Dent (căruia tocmai i se dărâmă casa de către Consiliul Local pentru a construi o scurtătura) este salvat de extraterestrul Ford Perfect (care a luat înfățișare umană și de 15 ani se documentează pe Pământ pentru un articol în Ghidul Autostopistului Galactic) de la distrugerea Pământului efectuată de către flota constructorilor spațiali numiți vogoni, pentru a se construi un highspeed hiperspatial în partea asta a galaxiei.
Se teleporteaza pe nava vogonă, sunt prinși, torturați prin supunerea la ascultarea unui poem vogon și apoi sunt expulzați în vid de unde sunt culeși de nava hiper/para/super/extraluminică a Președintelui Galaxiei care tocmai o furase de la inaugurarea acesteia .... și tot asa ...
Roboti deprimați că au un creier prea mare (ca posibilitate de procesare date) față de muncile pe care sunt puși să le facă și care se plâng de dureri la diodele de pe partea stângă (Mo și Foca? :)), tortura prin poezie, planeta mitică a constructorilor de planete unde aflam ca Pământul e un experiment a unei superrase cu o inteligența hipervasta și anume cea a șoarecilor de laborator (da, da, nu noi facem experimente pe ei ci ei, șoarecii ăia mici si albi, pe noi), delfinii care nu se jucau cu/pentru noi ci încercau să ne avertizeze despre ceea ce ne așteptă, greva națională a filozofilor - apropo de neimplicarea elitelor în viața social-politică a cetății, ascensoare care prevăd viitorul, o nava a companiei TransStelar care are întârziere 900 de ani (deci CFRul poate să stea liniștit)....
Atinge multe motive ale domeniului SF:
călătoria în timp și paradoxul temporal, universuri paralele, criogenia, xenofobia, nava stelara a cărui computer se sinucide după discuția cu robotul deprimat mai sus amintit, teleportarea, roboți construiți pentru război dar care sunt demoralizați și nu le mai place războiul, arme individuale de asalt de ultima tehnologie numite Omoară-și-Anihilează, apariția vieții pe Pământ (chiar vreți sa știți? :) ), una dintre cele mai frumoase descrieri a răsăritului de soare (pe Squomshellous Zeta, să ne înțelegem :) ) pe care le-am citit vreodată, o și mai cool descriere a dorului de Pământ, căutarea răspunsului la întrebarea fundamentală a Universului, răspuns care este 42, salvarea galaxiei/universului în bătălia între bine și rău, hipercomputerul care încearcă să distrugă universul (vă mai amintiți de HAL?), Elvis care nu, nu a fost răpit de extratereștri ci a plecat de bunăvoie, cantă undeva într-un bar din universul cunoscut și are o navetă spațială cu mult crom și mult roz, ....
Nu ai cum sa povestești/sintetizezi așa ceva, e o colecție întreaga de sketch-uri, de mișto-uri, de fraze memorabile, de motive, teme, credințe, obiceiuri luate la mișto, de aluzii la realitatea imediata sau mai îndepărtată a Angliei și a lumii, toate prin lentila deformată de umor a SFului (sau invers? lentila deformată de SF a umorului?).
Descrie personajele într-un mod haios și comic, fără a fi vulgar, mi-a adus aminte de Vlad Mușatescu și de Strugatki (e alt registru acolo, dar totuși).
Umor din ala fin, britanic, un pic negru, un pic de sarcasm, multa ironie și un pic de autoironie. Uneori, mistocareala situațiilor e un pic în exces, plotul mai are uneori burți care puteau să nu fie, dar umorul salvează mai întotdeauna.
Si ca fan Dire Straits & Mark Knopfler, nu mă pot abține sa nu citez: "Mark Knopfler dispune de abilitatea extraordinară de a face o chitară Schecter Custom Stratocaster să cânte şi să se tânguie ca un cor de îngeri într-o seară de sâmbătă, obosiţi de atâtea binefaceri toată săptămâna şi dornici de o bere tare"
Așadar:
Nu e o operă extraparafragilistică, nu are personaje și fir narativ extraordinare, dar merită citită... Am râs, am zâmbit, m-am amuzat, am zis "aha", "ia uite", "he, he..."
Mi-a plăcut...
P.S. Si încă una: "principiul solid ca o stânca pe care se fundamentează întreg imensul succes al Corporației: erorile lor fundamentale de proiectare sunt perfect acoperite de erorile lor superficiale de proiectare":)
Titlu: Ghidul autostopistului galactic (& all)
Autor: Douglas Adams
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: GAG
SFE: DA
ISFDB: DA
Războiul Etern - Joe Haldeman
Legătura între Infanteria stelară a lui Heinlein (citită cândva, la începuturile anilor '90) și Războiul bătrânilor a lui Scalzi, citit de curând.
Pe scurt/lung:
In viitorul mediu, omenirea e în război cu tauranii.
Instrucție , veterani și recruți; cu baze de antrenament presupuse a fi cât mai aproape de realitatea frontului, undeva la mama naibii pe lângă Pluto; cu așteptări ca jumătate din cei recrutați să dea colțul până la sfârșitul acestei instrucții.
Direct în subiect, fără să o mai dea cotită, stil cazon, fără floricele. Nu se face discriminare bazată pe sex, femeile fac instrucție cot la cot cu bărbații, iar sexul e privit ca supapă de refulare. Accesul la / consumul de droguri e acceptat tacit.
Diverse misiuni pe diverse planete unde întâlnesc și aborigeni, aplicând câteva principii clare și simple: "dacă putem lua prizonieri, bine; dacă putem evita distrugerea totală a bazei lor, bine; dacă putem evita o baie de sânge, bine; dar mai întâi de toate, noi contăm , că suntem soldați, ce mama draq" :).
Spălarea creierului prin care să se arate cât de rău e dușmanul nu se mai face prin propaganda clasică, se folosește condiționarea hipnotică, care nu se mai încurcă cu îndoielile și semnele tale de întrebare legate de ceea ce ți se prezintă (copii uciși în nave spațiale - ce căutau copii acolo, ca nu puteau rezista accelerațiilor? etc). Condiționare hipnotică la care se renunță la un moment dat că pot să ucidă eficient și fără asta.
Dar apar și mustrările de conștiința, faza cu "am urmat ordinele" nu e suficientă.
Omniprezentul artificiu științific ce permite deplasarea cu viteze egale sau superioare celei a luminii; un pic de teoria războiului (Clausewitz - am citit o carte scrisă de niște ruși care aplicau principiile ăstuia la securitatea IT :) ); apare câmpul de stază, concept folosit și în Lumea Inelară a lui Niven
Socul reîntoarcerii pe Pământ, readaptarea (sau mai degrabă neadaptarea) și reînrolarea, modul în care sunt tratați veteranii (dacă în Născut pe 4 iulie le dădea scaun cu rotile aici le pune la dispoziție o planetă mirifică pe post de rai pentru ciungi, dilii și psihopați), mișcarea pacifistă cu make love not war.
O idee interesantă pe care nu am mai văzut-o în alte părți: pentru controlul populației pe Pământul neîncăpător cu 9 mld de locuitori, este încurajată homosexualitatea.
Pana la urma se lămurește și cum e cu războiul cu tauranii: după 1400 de ani de război, când se reușește stabilirea unui canal de comunicație cu aceștia : "De ce ne-ați atacat?" "Cine, noi? Pai voi ați făcut-o primii...". Si vina o poarta complexul militaro-industrial, economia care avea nevoie de un război, generalii pe care ii mănâncă medaliile și vor să simtă iarăși adrenalina luptei la care nu participa direct, etc.
Si mai e și o poveste de dragoste frumoasă, așa printre picăturile nesfârșitelor lupte...
Așadar:
Military SF, scris în siajul războiului din Vietnam, cu un stil mai cazon decât la Scalzi, o diferență cumva ca între războaiele din Irak din '90 și cele din Afganistan&Irak din 2000, când tehnologia a mai evoluat, armele au mai evoluat.
De citit.
Titlu: Războiul Etern
Autor: Joe Haldeman
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: RE
SFE: JH
ISFDB: JH
Pe scurt/lung:
In viitorul mediu, omenirea e în război cu tauranii.
Instrucție , veterani și recruți; cu baze de antrenament presupuse a fi cât mai aproape de realitatea frontului, undeva la mama naibii pe lângă Pluto; cu așteptări ca jumătate din cei recrutați să dea colțul până la sfârșitul acestei instrucții.
Direct în subiect, fără să o mai dea cotită, stil cazon, fără floricele. Nu se face discriminare bazată pe sex, femeile fac instrucție cot la cot cu bărbații, iar sexul e privit ca supapă de refulare. Accesul la / consumul de droguri e acceptat tacit.
Diverse misiuni pe diverse planete unde întâlnesc și aborigeni, aplicând câteva principii clare și simple: "dacă putem lua prizonieri, bine; dacă putem evita distrugerea totală a bazei lor, bine; dacă putem evita o baie de sânge, bine; dar mai întâi de toate, noi contăm , că suntem soldați, ce mama draq" :).
Spălarea creierului prin care să se arate cât de rău e dușmanul nu se mai face prin propaganda clasică, se folosește condiționarea hipnotică, care nu se mai încurcă cu îndoielile și semnele tale de întrebare legate de ceea ce ți se prezintă (copii uciși în nave spațiale - ce căutau copii acolo, ca nu puteau rezista accelerațiilor? etc). Condiționare hipnotică la care se renunță la un moment dat că pot să ucidă eficient și fără asta.
Dar apar și mustrările de conștiința, faza cu "am urmat ordinele" nu e suficientă.
Omniprezentul artificiu științific ce permite deplasarea cu viteze egale sau superioare celei a luminii; un pic de teoria războiului (Clausewitz - am citit o carte scrisă de niște ruși care aplicau principiile ăstuia la securitatea IT :) ); apare câmpul de stază, concept folosit și în Lumea Inelară a lui Niven
Socul reîntoarcerii pe Pământ, readaptarea (sau mai degrabă neadaptarea) și reînrolarea, modul în care sunt tratați veteranii (dacă în Născut pe 4 iulie le dădea scaun cu rotile aici le pune la dispoziție o planetă mirifică pe post de rai pentru ciungi, dilii și psihopați), mișcarea pacifistă cu make love not war.
O idee interesantă pe care nu am mai văzut-o în alte părți: pentru controlul populației pe Pământul neîncăpător cu 9 mld de locuitori, este încurajată homosexualitatea.
Pana la urma se lămurește și cum e cu războiul cu tauranii: după 1400 de ani de război, când se reușește stabilirea unui canal de comunicație cu aceștia : "De ce ne-ați atacat?" "Cine, noi? Pai voi ați făcut-o primii...". Si vina o poarta complexul militaro-industrial, economia care avea nevoie de un război, generalii pe care ii mănâncă medaliile și vor să simtă iarăși adrenalina luptei la care nu participa direct, etc.
Si mai e și o poveste de dragoste frumoasă, așa printre picăturile nesfârșitelor lupte...
Așadar:
Military SF, scris în siajul războiului din Vietnam, cu un stil mai cazon decât la Scalzi, o diferență cumva ca între războaiele din Irak din '90 și cele din Afganistan&Irak din 2000, când tehnologia a mai evoluat, armele au mai evoluat.
De citit.
Titlu: Războiul Etern
Autor: Joe Haldeman
Editura: Nemira
Links: site oficial
WWE: RE
SFE: JH
ISFDB: JH