Harrison Bergeron - Kurt Vonnegut

Scurt și tăios ca un brici.

Pe scurt/lung: 

In 2081 toți sunt egali, din toate punctele de vedere, pana și în Constituția SUA avem amendamente care statuează aceasta egalitate perfecta intre oameni. Cei care sunt peste medie sunt dotați cu handicapuri care sa ii aducă în rând cu lumea (handica-radio în ureche conectat la un transmițător guvernamental care din 20 în 20 de secunde emite semnale zăpăcește purtătorul și care ii împrăștie gândurile)

Oamenii Handicapatorului General al SUA (guvernul adică) vine și îl ridica pe Harisson, fiul de 14 ani al lui George și Hazel Bergeon .

Hazel avea inteligenta medie adică nu se putea concentra mult timp asupra unui lucru :) iar George, deși era peste medie, avea în ureche acel handicap-radio și cu un săculeț plin cu alice în jurul gatului, săculețul și gadgetul din ureche erau componentele care ii egalizau cu nevasta-sa.
Cu cat erai mai frumos și mai deștept cu atât handicapurile purtate erau mai mari (ca în cazul unei balerinei cu masca cea mai hidoasa și care purta 200 de livre de metal)  care a fost pusa sa citească știrile pentru ca, crainicul nu se descurca.

Harrison, fiul lor, purta probabil cele mai multe/ mari handicapuri, ca era un geniu: căști mari,  ochelari imenși care îl făceau aproape orb și 300 livre de handicapuri.

Harrison evadează din închisoare, vine în studioul de televiziune unde tocmai se anunța ca a evadat, se eliberează de handicapuri, se declara împărat, își alege o împărăteasă dintre balerine din studio, pune muzicienii (eliberați de handicapuri) sa cânte și el dansează dumnezeiește cu balerina aleasa sa ii fie împărăteasă (ca aproape intra în levitație) moment în care Handicapatorul General, o femeie numită Diana Moon Glampers, intra în studio și ii împușcă cu o pușcă de vânătoare. 

Si cu asta basta, George și Hazel rămân ce au fost, uitând rapid ce au văzut la televizor.

 Fiecare suntem unici în felul nostru, fiecare ființă umana e unica și uimitoare, iar încercarea de a le egaliza (handicapând/plafonând pe cei sclipitori) duce la monstruozitatea mediilor: suntem medii, suntem la fel, suntem egali, nu e nimeni mai presus de alți și trăim/murim în mediocritatea noastră naturala sau autoimpusa (George nu vrea sa își arunce alicele din săculeț și din cauza amenzilor/ pușcăriei care l-ar paste dar și din cauza ca dacă toate lumea ar face asa s-ar întoarce la vremurile întunecate, cant toți concurau intre ei).

Poate fi văzut și invers: nu cumva cei cu asa zise handicapuri sunt mai umani decât cei normali?

Dar poate e și o alta discuție: cei care ies din medie, se leapădă de handicapuri, se declara împărați și își aleg împărăteasă, elita aroganta și care se crede superioara, nu ar trebui sa încerce sa ii scape și pe ceilalți de acele handicapuri, sa încerce sa le arate ca aceste handicapuri (concepții, mentalități, limite impuse sau auto impuse, etc etc ) trebuie aruncate și, astfel eliberați, sa cream împreună o lume mai buna (metafora dansului) ?

O multitudine de sensuri și de idei ce pot sa rezulte de aici.

Așadar:Eu (un membru onest al celor medii) am luat satira asta ca pe o palma peste ceafa mea de mediu: "bai, aveți grija ce faceți cu cei altfel, cu cei care sunt peste media voastră, nu ii împuscați cu o pușcă de vânătoare".

Titlu: Harrison Bergeron

Autor: Kurt Vonnegut
Editura: 
Links: site oficial
WWE: 
SFE: KV
ISFDB: KV