Tara norilor purpurii - Arkadi & Boris Strugatki

Glorie eterna cosmonautului sovietic, ca ca el altul nu-i... ca el se ia de gat cu Venus, cu radiațiile, cu exploziile atomice.. Si le învinge pe toate.

Pe scurt/lung: 

Alexei Petrovici Bâkov. Inginer mecanic la o baza expediționară sovieto-chineza din desertul Gobi (adică pe vremea când sovieticii și chinezii mai făceau din astea împreună). Origini sănătoase, fost la internat fiind orfan dar ajuns inginer mecanic, de unde se vede grija statului sovietic. Intrat, normal, în partid, călit de viata din desert, experienta cu motoare atomice, singur, fără familie. Inițiat în linii generale, ca orice inginer de sorginte sovietica, în principiile radiolocației și radiogoniometriei ... ca sa vezi ce carte se făcea la rusi.

Kraiuhin, atotputernicul șef al Comitetului de stat pentru comunicațiile interplanetare, îl cheamă pe specialistul în deserturi, sa ia parte la o expediție pe Venus. Într-o luna și jumătate vor pleca. Ce pregătiri, ce antrenamente cu anii? Ne descurcam noi. Si când te gândești ca americanii aia ii antrenează ani și ani... nu-s deloc eficienți :). Kraiuhin pare ca avea putere politica foarte mare, ca a cerut fonduri enorme și i s-au dat, a cerut sa fie dați afara cei care i se împotriveau și au fost, 
după explozia primei versiuni de nava spatiala a avut mai departe încredere. Probabil ca în realitate a fost tipul ala care l-a convins pe Hrusciov sa treacă la faza echipajului uman și care a fost multa vreme nr 1 în dezvoltarea spatiala rusa, Koroliov. 
Bakov va fi cel care va conduce Băiatul, un modul de transport pe suprafața lui Venus, strămoșul la scara mare a lui Curiosity. 

Așadar, prin 2010, la treizeci de ani după ce au început zborurile interplanetare, sistemul solar (partea din interior) este mai mult sau mai puțin explorat de expediții științifice, după mai multe expediții pe Venus eșuate sau pierdute, sovieticii pun la punct planetonava Hius, mândria industriei aerospațiale sovietice dotata cu un fotoreactor  

Nota: În Siberia, „hius” e numele unui vânt de iarnă care bate dinspre miazănoapte. Siberia? Vânticel ? Bai, nu fa mișto, nu băga șopârle din astea cu Siberia,  nici măcar nevinovate...

Un pic de hard sf în care ne explica într-o maniera didactica ce este și ce face fotoreactorul (scurta explicație a propulsiei fotonice for dummies): transformă combustibilul în cuante de radiație electromagnetică și în felul acesta imprimă motoarelor rachetei o viteză maxima. Plus ca apar și niște antiparticule prin zona.

Apoi cum vor zbura cu patru mii de kilometri pe secundă, și nu vor fi în imponderabilitate ca se vor deplasa cu 10m/s. Ceva nu îmi suna bine dar n-am chef sa sap: într-o navă care se deplasează cu accelerație constantă nu se poate produce fenomenul de imponderabilitate. Asa o fi ? Pai și ăștia de acum de ce nu fac asa?

Superioritatea rachetei fotonice față de racheta atomică cu combustibil lichid este indiscutabilă, 
de unde rezulta și superioritatea sistemului comunist (în frunte cu Uniunea Sovietica) asupra sistemului capitalist în descompunere (condus de americani inexistenți totuși în carte).

Racheta fotonică este Universul cucerit.

Nu e chiar simplu cu fotonii ăștia, dar cercetătorii sovietici sunt perseverenți și - urmând sfaturile înțelepte ale partidului - vor reuși pana la urma. Cei de la Institutul din Novossibirsk sunt cei mai tari. Ce-o fi făcând ei acuma , pe unde o fi lucrând? Si-o fi pus la dispoziție talentele diferitelor corporații mai mult sau mai puțin civile? Sau i-a convins Putin sa rămână în slujba statului rus, care își va recăpăta încet încet măreția de altădată?

Avem și o știință total noua, chimia mezoatomică, tot a oamenilor de știință sovietici. 
Bai tata, la ăștia nu erau savanți din ăia de renume mondial , doctori & academicieni? La ăștia erau chiar pe bune? Probabil ca marea majoritate erau chiar pe bune ca altfel nu ar fi rezistat sa lanseze încă de la Baikonur în timp ce ăștialalți abia încep pe bune cu SpaceX, Falcon etc. Mai țin minte cum făceau ăștia mișto de Mir prin filme / cărți, cu astronauți un pic dusi cu capul și un pic dusi cu votca, care rezolvau problemele cu o bucata de sarma și un ciocan de lipit. 

Ca sa nu zicem ca personagele nu au și ele sentimentele de rigoare, fratii Strugatki amintesc în treacat ca specialistul în deserturi iubeste o invatatoare de undeva de la mama naibii cu care se vede de vreo cinci ani (din an în an) pe care a cerut-o, dar aceasta i-a raspuns ca se mai gandeste, ca prietenul lui cel mai bun din expeditia asta a fost parasit de iubita iar capitanul și-a pierdut sotia pe satelitul artificial (sau natural, ca am uitat) al lui Venus... Mda

Si un pic de știință: 
Desertul ala de pe Venus are vreo 400 grade iar atmosfera e CO2, ploi acide de acid sulfuric, rotatie în jurul axei de 243 de zile terestre, in sens invers celorlalte planete (ea și Uranus) 
Sonda Magellan a cartografiat-o în 90-91, in 94 s-a terminat cu Magelan ca mai avea doar 24 volti, iar pe 13.10.1994 Magellan s-a dus pe Venus. RIP.

Știți la ce sunt bune cartile astea sovietice cu eroii spatiului? Ca ajungi pe siteul celor de la NaSA sau JPL și descoperi tot felul de chestii mișto. Si da, Hubble a văzut-o purpurie. 
De fapt daca citesti despre programul spatial sovietic pe wikipedia vezi ca nu a fost chiar de colea,  chiar daca acum nu mai aminteste nimeni de astea. Poate și pentru ca daca te duci pe siteul NASA și cauti Magellan o sa vezi o droaie de chestii, foto, simulari pe computere etc. Dar la rusi unde sa te duci? Ce sa cauti și ce sa intelegi cu literele alea ale lor chirilice? Totuși ei au avut primul om + animal + femeie în spațiu, prima asolinizare lina, primul rover spatial, prima statie spatiala, primele sonde interplanetare etc

Lasa sa se înțeleagă ca comunismul a cam învins în lupta dintre cele doua lagăre. Ca totul e roz și producțiile sunt record, reactoarele dau energie record, pe luna se construiește un observator anglo-chino-sovietic. E indusa starea aia ca totul e idilic, ca suntem fericiți cu toții în comunism dar trebuie sa muncim din greu, ca viitorul e luminos, ca oamenii sunt în doua dimensiuni și chiar daca mai au ei probleme (în dragoste, de ex ca iubita e la mama naibii în desertul Gobi sau o poate vedea de doua ori pe an din cauza orarului zborurilor) astea nu le afectează avântul spre realizarea înaltelor teluri.

Dar sa revenim, cu partea a doua care e în spațiu, unde pornesc sa învingă Cosmosul, să-i se smulgă toate comorile și tainele. Ca de obicei,  la modul confruntational (și nu colaborativ) specific rușilor (sau specific propagandei sovietice). Omul (în special cel sovietic) e mai inteligent și mai puternic decât natura, se ia de piept cu natura și chiar daca avem pierderi colaterale, trebuie sa învingem.

Cei șase membri ai echipajului alcătuiesc în ansamblu o excelentă „selecţionată”, dar personajele sunt descrise tot la suprafață, nimic profund, nimic legat de resorturile intime ... pentru ca nici nu au asa ceva personajele respective. Sunt afectați de radiații datorate unei explozii solare, dar trec peste asta asa ușor pentru ca astronautul sovietic câștigă lupta cu radiațiile, fiind făcut dintr-un material rezistent la asta. 
Pierd legătura radio cu Pământul după ce au început manevrele de frânare pentru apropierea de Venus, trecând printr-o groapa de semnal, primesc semnale radio de pe Pământ, dar Pământul nu ii auzea pe ei. 
Are loc și un accident spatial, cu niște englezi care au probleme după ce decolează de pe Phobos și nici rusii și nici chinezii aflați prin preajma nu reușesc sa ii salveze. De observat ca americanii nu apar nici o clipa în spațiu, s-o fi afundat în mocirla lor capitalista probabil.
Una din cele mai tari faze este cea în care bravii cosmonauți sovietici sunt tratați cu un pilaf și cu niște pârjoale care țopăie în tigaie. 

De-ar fi avut marțianul nostru de mai an asa ceva ... numai ca el cultiva cartofi în kktul propriu...

Coboară greu pe Venus, pe un fel de crusta care se topește și s-a transformat într-o mlaștină, poarta Kalasnikoavele și grenadele la ei, nu sunt vigilenți și nu și-au dezinfectat costumele asa ca nava s-a umplut de spori, mucegai și ciuperci. Asa ca spala tot cu dezinfectant, și ca tratament profilactiv fac și ei o frecție (cu votca sau cu spirt?).  Adică nu aveau filtre biologice, nu aveau senzori, nu aveau proceduri? Adică imaginea astronauților rusi un pic beți de la vodca de antigel reparând stația spatiala MIR cu sarma și cu banda izoler e adevărată?

Pornesc în explorare spre Golconda, un crater imens plin cu substanțe de tipul uraniului-toriu-radiu care dădeau acolo o reacție în lanț, o bomba atomica continua de 100milioane tone. Fac cercetări geologice, reușesc sa găsească o zona unde se va construi viitorul rachetodrom, se reîntorc pe Hius dar capitanul moare în transportatorul galvanizat de o lava roșie. Iar trei dintre ei au parte de un drum de întoarcere agonizant,  Marele marș.

Si gata , au cucerit Venus, o strâng de gat cum zice unul din supraviețuitori , și deja își stabilesc următorul target, Jupiter. 
Transportatorul care aproape s-a topit în acea explozie atomica cu capitanul înăuntru, a fost găsit, scos și pus ca monument în mijlocul primului oraș de pe Venus: Celor dintâi. 

Venus zeița frumuseții e respingătoare și periculos de mortala văzută/simțită de aproape. 
Sa fie și o metafora ca frumusețea văzută de departe (a comunismului?) poate fi cu totul altceva când te apropii ? 
Ca aparentele pot fi înșelătoare? 
Nu cred ca s-au gândit la astfel de subtilități autorii.


Așadar: 

Scrisa în stilul ala plat, un pic pompieristic,tezista, fără adâncime, bidimensional , fără profunzime psihologica, al anilor 50 în blocul comunist. 
Nu tu acolo o strângere de inima, o melancolie, un proces de conștiință, un “daca” ... doar un marș continuu spre cucerirea universului, victimele colaterale sunt eroii spatiului, noi mergem mai departe.
Totuși, dialogurile fraților Strugatki au ceva, o chestie de naturalețe, un firesc care mai susțin cat de cat povestea. Sunt plăcute, foarte firești, chiar daca sunt de departe infuzate de ideologie și sunt fără substanță umana. 
Răzbate lupta aia cu sa fim noi primii, sa le arătam celorlalți ca le suntem superiori.  

Probabil erorile și sacrificiile facute de ambele parti ar fi putut fi evitate daca nu erau graba și avântul asta în a-i bate pe cei din tabara opusa.  


Chiar, ce se intampla cu cartile pe care nu le mai citeste nimeni? Unde se duc ele când se duc? Ma gandesc ca e asa ca un munte: în varf stau alea care sunt bestseller forever, clasicele... Apoi de acolo cad spre poale bestsellerele alea de-o vara, ce-o clipa... Pe la mijloc sunt marea masa a cartilor care sunt citite, dar din ce în ce mai rar pana ce jos, la poale e mlaștină infinita de cărți care nu le mai citeste nimeni, doar bolborosind din când în când, cu ocazia unui cititor ocazional.

 Singurul lucru bun cu cartea asta e ca am citit mai multe chestii despre spațiu planete programe spariale etc. 

Si ma mai intreb de ce trebuiau sa bage alea cu preşedintele Sovietului orăşenesc și secretarul comitetului orăşenesc de partid? De ce? Chiar le cerea cineva asta? Chiar nu trecea de cenzura fără sa puna din asta?  Stiau ca daca nu le bagă e posibil sa nu treacă? Le intorceau manuscrisele cei de la Cenzura sau de la Directia de Cultura/propaganga sau cum s-o fi chemând și le ziceau bagă și de partid ceva, tovarășe? Sau erau chiar atat de indoctrinati și chiar credeau în ce scriau? O făceau ca sa dea bine și sa beneficieze de inlesniri? O făceau benevol sau nevoiti?

I-am dat doua stele pentru faza cu Celor dintâi

Titlu: Tara norilor purpurii
Autor: Arkadi & Boris Strugatki 
Editura: Tineretului
Links: 
WWE: 
SFE: AS & BS
ISFDB: AS & BS