Scrisa la sfârșitul anilor 50, lăudând fără sa fie explicit realizările marelui popor de la răsărit.
Pe scurt/lung:
O expediție arheologica pe undeva prin Tadjikistan realizează un prim contact cu o inteligenta extraterestră, mai precis cu mesagerii acestora, niște mașini sub forma de păianjeni interesați mai mult de viata biologica și de artefactele umanității decât de interacțiunea cu rasa umana (le iau arheologilor primusul, conservele, mașina de teren - vestitul GAZ, obiectele ceramice descoperite la săpături)
Apar și navele aeriene cu luminile nocturne de rigoare, un fel de elicoptere care aspira o alta mașină de teren al unor geologi, animale și nutreț pentru acestea :).
Stronski, conducătorul echipei de arheologi, pleacă cu nava mesagerilor în ideea de a se întâlni cu constructorii/stăpânii acestor mașini, nu înainte de a lasă și un jurnal cu detalii legate de acest contact.
Mesagerii nu au făcut mare tam-tam, au acționat discret, într-o zona nu foarte dens populata, contactele cu oamenii sunt reduse, nu aveau arme, au venit, au cercetat, au luat probe, dovezi, au fotografiat și înregistrat, simplu și curat.
Are loc și contactul oficial cu extratereștrii având pe Stronski pe post de translator/intermediar; a se observa ca anunțul trimis de către extratereștri prin Stronski către omenire cum ca venim suntem bine, suntem pașnici e în limbile rusă, tadjikă, germană și latină nu și în engleza (cenzura sau autocenzura?). Nici în Tara norilor purpurii nu se pomenește nimic despre americani în spațiu.
Si nu se pot abține la sfârșit sa nu o dea de gard cu a 50-a aniversare a Marelui Octombrie și cu Institutul de teorie a informațiilor al Academiei de științe a U.R.S.S.
Așadar:
Maxim doua stele, CPSF de prin anii 50 și un pic,
vetust și învechit, cu referiri la comunism, am văzut undeva ca ar fi "sovietica pana la măduvă" și cred ca avea dreptate.
Titlu: Extraordinara aventura a lui B. I. Stronski
Autor: Arkadi & Boris Strugatki
Editura: CPSF #87
Links:
WWE:
SFE: AS & BS
ISFDB: AS & BS
duminică, 24 februarie 2019
Harrison Bergeron - Kurt Vonnegut
Scurt și tăios ca un brici.
Pe scurt/lung:
Pe scurt/lung:
In 2081 toți sunt egali, din toate punctele de vedere, pana și în Constituția SUA avem amendamente care statuează aceasta egalitate perfecta intre oameni. Cei care sunt peste medie sunt dotați cu handicapuri care sa ii aducă în rând cu lumea (handica-radio în ureche conectat la un transmițător guvernamental care din 20 în 20 de secunde emite semnale zăpăcește purtătorul și care ii împrăștie gândurile)
Oamenii Handicapatorului General al SUA (guvernul adică) vine și îl ridica pe Harisson, fiul de 14 ani al lui George și Hazel Bergeon .
Hazel avea inteligenta medie adică nu se putea concentra mult timp asupra unui lucru :) iar George, deși era peste medie, avea în ureche acel handicap-radio și cu un săculeț plin cu alice în jurul gatului, săculețul și gadgetul din ureche erau componentele care ii egalizau cu nevasta-sa.
Cu cat erai mai frumos și mai deștept cu atât handicapurile purtate erau mai mari (ca în cazul unei balerinei cu masca cea mai hidoasa și care purta 200 de livre de metal) care a fost pusa sa citească știrile pentru ca, crainicul nu se descurca.
Harrison, fiul lor, purta probabil cele mai multe/ mari handicapuri, ca era un geniu: căști mari, ochelari imenși care îl făceau aproape orb și 300 livre de handicapuri.
Harrison evadează din închisoare, vine în studioul de televiziune unde tocmai se anunța ca a evadat, se eliberează de handicapuri, se declara împărat, își alege o împărăteasă dintre balerine din studio, pune muzicienii (eliberați de handicapuri) sa cânte și el dansează dumnezeiește cu balerina aleasa sa ii fie împărăteasă (ca aproape intra în levitație) moment în care Handicapatorul General, o femeie numită Diana Moon Glampers, intra în studio și ii împușcă cu o pușcă de vânătoare.
Si cu asta basta, George și Hazel rămân ce au fost, uitând rapid ce au văzut la televizor.
Fiecare suntem unici în felul nostru, fiecare ființă umana e unica și uimitoare, iar încercarea de a le egaliza (handicapând/plafonând pe cei sclipitori) duce la monstruozitatea mediilor: suntem medii, suntem la fel, suntem egali, nu e nimeni mai presus de alți și trăim/murim în mediocritatea noastră naturala sau autoimpusa (George nu vrea sa își arunce alicele din săculeț și din cauza amenzilor/ pușcăriei care l-ar paste dar și din cauza ca dacă toate lumea ar face asa s-ar întoarce la vremurile întunecate, cant toți concurau intre ei).
Poate fi văzut și invers: nu cumva cei cu asa zise handicapuri sunt mai umani decât cei normali?
Dar poate e și o alta discuție: cei care ies din medie, se leapădă de handicapuri, se declara împărați și își aleg împărăteasă, elita aroganta și care se crede superioara, nu ar trebui sa încerce sa ii scape și pe ceilalți de acele handicapuri, sa încerce sa le arate ca aceste handicapuri (concepții, mentalități, limite impuse sau auto impuse, etc etc ) trebuie aruncate și, astfel eliberați, sa cream împreună o lume mai buna (metafora dansului) ?
O multitudine de sensuri și de idei ce pot sa rezulte de aici.
Așadar:Eu (un membru onest al celor medii) am luat satira asta ca pe o palma peste ceafa mea de mediu: "bai, aveți grija ce faceți cu cei altfel, cu cei care sunt peste media voastră, nu ii împuscați cu o pușcă de vânătoare".
Titlu: Harrison Bergeron
Autor: Kurt VonnegutFiecare suntem unici în felul nostru, fiecare ființă umana e unica și uimitoare, iar încercarea de a le egaliza (handicapând/plafonând pe cei sclipitori) duce la monstruozitatea mediilor: suntem medii, suntem la fel, suntem egali, nu e nimeni mai presus de alți și trăim/murim în mediocritatea noastră naturala sau autoimpusa (George nu vrea sa își arunce alicele din săculeț și din cauza amenzilor/ pușcăriei care l-ar paste dar și din cauza ca dacă toate lumea ar face asa s-ar întoarce la vremurile întunecate, cant toți concurau intre ei).
Poate fi văzut și invers: nu cumva cei cu asa zise handicapuri sunt mai umani decât cei normali?
Dar poate e și o alta discuție: cei care ies din medie, se leapădă de handicapuri, se declara împărați și își aleg împărăteasă, elita aroganta și care se crede superioara, nu ar trebui sa încerce sa ii scape și pe ceilalți de acele handicapuri, sa încerce sa le arate ca aceste handicapuri (concepții, mentalități, limite impuse sau auto impuse, etc etc ) trebuie aruncate și, astfel eliberați, sa cream împreună o lume mai buna (metafora dansului) ?
O multitudine de sensuri și de idei ce pot sa rezulte de aici.
Așadar:Eu (un membru onest al celor medii) am luat satira asta ca pe o palma peste ceafa mea de mediu: "bai, aveți grija ce faceți cu cei altfel, cu cei care sunt peste media voastră, nu ii împuscați cu o pușcă de vânătoare".
Titlu: Harrison Bergeron
Editura:
Links: site oficial
WWE:
SFE: KV
ISFDB: KV
luni, 18 februarie 2019
Balaurii raiului - Carl Sagan
Mi s-a făcut dor de Patapievici, asa ca am zis sa citesc ceva echivalent :)
Pe scurt/lung:
In acest eseu transformat dintr-o conferință, Sagan scrie despre natura și evoluția inteligenței umane.
Calendarul cosmic începe la Big Bang și se termina la zecimea de secunda care e ultimul secol; și care te face sa înțelegi cat de insignifiant ești tu ca individ și tu ca specie. Ar trebui sa tratam toată chestia asta cu smerenie, dar de ce sa fiu umil ? Omenirea/omul poate sta drept în fata universului și sa îl provoace , de ce sa fie umil ?
Despre creier, cortex, comportament, memorie, inteligenta
Descrie cum e format și cum funcționează creierul: sașiu neural, complex R, sistem limbic și neocortex. O demonstrație frumoasa și logica, cu cifre și cu numere neînchipuit de mari ca doar vorbim despre creier care e infinit și totuși cumva atât de fragil, cu multe exemple din natura care sa explice diferite funcțiuni ale creierului, comparații cu alte viețuitoare
Discuta foarte mult subiectul învățării limbajului pentru cimpanzei și despre modul în care se manifesta inteligenta și limbajul la maimuțe, ajungând pana la probleme etice drepturile maimuțelor etc; cu foarte multe exemple despre experimente cu maimuțe.
Trage concluzia ca maimuțele / cimpanzeii nu și-au dezvoltat inteligenta și limbajul din cauza noastră a oamenilor; noi am câștigat competiția pentru resurse și i-am împins înapoi dpdv al inteligentei și de aia nu au progresat.
Avem o memorie de scurta și una de lunga durata și se pare ca noapte se ia decizia și se transfera intre cele doua (în timpul somnului).
O comparație foarte mișto intre emisfera stângă și emisfera dreapta, ce face și ce nu face fiecare , un fel de analiza SWOT a fiecăreia.
De fapt iți arata ce minune complexa, uimitoare și fragila este chestia asta numita creier (și pana la urma omul) și ce nashpa e ca îl folosim sa realizăm tot felul de grozavii.
Dezbate și problema avortului dpdv al momentului în care fătul este/trebuie sa fie declarat ființă umana (prin studierea creierului acestuia)
Ajungem și la inteligenta artificiala și la stimularea creierului, discuta despre computere și cum influențează acestea omenirea și mai ales procesul de învățare.
Si bineînțeles relația omului cu cosmosul /universul și discuția despre alte civilizații dotate cu rațiune / inteligenta și despre contactul cu acestea.
Trebuie sa facem cercetare științifică de dragul descoperirii, ca de aici pot sa rezulte o droaie de chestii practice care ne fac viata mai ușoară; totul e luminos, decent, scris curat, cu bun simt.
Si nu se poate abține sa nu beștelească un pic fakeurile si pseudostiintele ca astrologia, triunghiul bermudelor, oznurile, scientologia.
Fiecare ins este într-adevăr o entitate rarisima și diferită de celelalte.
Ca sa iți ții creierul tânăr trebuie sa îl folosești.
Prețul pe care îl plătim pentru anticiparea viitorului este grija pe care acesta ne-o provoacă.
Știința nu este decât denumirea latinească a cunoaşterii…
E o carte interesanta și reconfortanta, care te plimba prin anatomie, biologie, știință, istorie etc.
Doar în primele capitole sunt chestii mai strict științifice, ca sa zic asa, in rest se poate citi cu plăcere.
De acolo din turnul de fildeș al intelectualului umanist care se gândește la chestii înalte, care face cercetare prin laboratoare sclipitoare, care participa la reuniuni, dezbateri, conferințe și congrese totul pare - și este- roz și optimist. Aici, mai jos , la firul ierbii, viata e mult mai prozaica.
Așadar:
Am avut aceeași senzație cu aceea pe care am avut o când am citit cărțile lui Patapievici. O carte ce ar trebui citita doar pentru frumusețea argumentației, chiar dacă uneori nu înțelegi mare lucru.
O construcție logica de toată frumusețea care îmi arata limitele personale în a manipula concepte si chestii abstracte.
Un eseu elegant despre omenire, evoluție, creier, computere, genetica, etc etc
Trei stele
Titlu: Balaurii raiului
Autor: Carl Sagan
Editura: Elit Comentator
Links: site official
WWE:
SFE: CS
ISFDB: CS
Pe scurt/lung:
In acest eseu transformat dintr-o conferință, Sagan scrie despre natura și evoluția inteligenței umane.
Calendarul cosmic începe la Big Bang și se termina la zecimea de secunda care e ultimul secol; și care te face sa înțelegi cat de insignifiant ești tu ca individ și tu ca specie. Ar trebui sa tratam toată chestia asta cu smerenie, dar de ce sa fiu umil ? Omenirea/omul poate sta drept în fata universului și sa îl provoace , de ce sa fie umil ?
Despre creier, cortex, comportament, memorie, inteligenta
Descrie cum e format și cum funcționează creierul: sașiu neural, complex R, sistem limbic și neocortex. O demonstrație frumoasa și logica, cu cifre și cu numere neînchipuit de mari ca doar vorbim despre creier care e infinit și totuși cumva atât de fragil, cu multe exemple din natura care sa explice diferite funcțiuni ale creierului, comparații cu alte viețuitoare
Discuta foarte mult subiectul învățării limbajului pentru cimpanzei și despre modul în care se manifesta inteligenta și limbajul la maimuțe, ajungând pana la probleme etice drepturile maimuțelor etc; cu foarte multe exemple despre experimente cu maimuțe.
Trage concluzia ca maimuțele / cimpanzeii nu și-au dezvoltat inteligenta și limbajul din cauza noastră a oamenilor; noi am câștigat competiția pentru resurse și i-am împins înapoi dpdv al inteligentei și de aia nu au progresat.
Avem o memorie de scurta și una de lunga durata și se pare ca noapte se ia decizia și se transfera intre cele doua (în timpul somnului).
O comparație foarte mișto intre emisfera stângă și emisfera dreapta, ce face și ce nu face fiecare , un fel de analiza SWOT a fiecăreia.
De fapt iți arata ce minune complexa, uimitoare și fragila este chestia asta numita creier (și pana la urma omul) și ce nashpa e ca îl folosim sa realizăm tot felul de grozavii.
Dezbate și problema avortului dpdv al momentului în care fătul este/trebuie sa fie declarat ființă umana (prin studierea creierului acestuia)
Ajungem și la inteligenta artificiala și la stimularea creierului, discuta despre computere și cum influențează acestea omenirea și mai ales procesul de învățare.
Si bineînțeles relația omului cu cosmosul /universul și discuția despre alte civilizații dotate cu rațiune / inteligenta și despre contactul cu acestea.
Trebuie sa facem cercetare științifică de dragul descoperirii, ca de aici pot sa rezulte o droaie de chestii practice care ne fac viata mai ușoară; totul e luminos, decent, scris curat, cu bun simt.
Si nu se poate abține sa nu beștelească un pic fakeurile si pseudostiintele ca astrologia, triunghiul bermudelor, oznurile, scientologia.
Fiecare ins este într-adevăr o entitate rarisima și diferită de celelalte.
Ca sa iți ții creierul tânăr trebuie sa îl folosești.
Prețul pe care îl plătim pentru anticiparea viitorului este grija pe care acesta ne-o provoacă.
Știința nu este decât denumirea latinească a cunoaşterii…
E o carte interesanta și reconfortanta, care te plimba prin anatomie, biologie, știință, istorie etc.
Doar în primele capitole sunt chestii mai strict științifice, ca sa zic asa, in rest se poate citi cu plăcere.
De acolo din turnul de fildeș al intelectualului umanist care se gândește la chestii înalte, care face cercetare prin laboratoare sclipitoare, care participa la reuniuni, dezbateri, conferințe și congrese totul pare - și este- roz și optimist. Aici, mai jos , la firul ierbii, viata e mult mai prozaica.
Așadar:
Am avut aceeași senzație cu aceea pe care am avut o când am citit cărțile lui Patapievici. O carte ce ar trebui citita doar pentru frumusețea argumentației, chiar dacă uneori nu înțelegi mare lucru.
O construcție logica de toată frumusețea care îmi arata limitele personale în a manipula concepte si chestii abstracte.
Un eseu elegant despre omenire, evoluție, creier, computere, genetica, etc etc
Trei stele
Titlu: Balaurii raiului
Autor: Carl Sagan
Editura: Elit Comentator
Links: site official
WWE:
SFE: CS
ISFDB: CS
duminică, 27 ianuarie 2019
Să prinzi o stea căzătoare - John Brunner
O căutare mesianica, hai sa salvam Pământul de ciocnirea cu o stea... Nu știm cum, cu ce, cu cine, dar cautam.
Pe scurt/lung:
Într-un viitor îndepărtat, la 2 milioane de ani după apariția lui homo sapiens, după multe cicluri civilizaționale, omenirea și-a pierdut vigoarea, și-a epuizat forța creatoare, pare ca a ajuns la sfârșit.
Multe modificări genetice pe partea de vegetal (casele sunt un fel de urmase a unor plante, cu oarecare inteligenta, care își apară stăpânul) și animal (pasări fluorescente care plutesc în văzduh, turme de carne, balene cu fata umana). Una din principalele preocupări este studiul istoriei, a trecutului, chiar scufundarea în trecut și imitarea acestuia cu ajutorul unor Case ale Istoriei în care se explorează memoria ancestrala la nivel molecular (asta cu studiul istoriei și cu discuția din jurul acestui studiu mi-a adus aminte un pic de Cartea judecații de apoi).
Un pasionat de stele descoperă o cometa care se îndreaptă spre Pământ iar ciocnirea va avea loc peste 300 de ani.Încearcă sa tragă un semnal de alarma dar nimeni nu e interesat, toți sunt plictisiți, dezabuzați, nu ii interesează.
Întâlnește pe plaja o tipa care tocmai ieșise din ocean, de la prietenii ei de sub ape și împreună (un pasionat de stele și o pasionata de adâncuri) pleacă în căutarea unei soluții pentru salvarea Pământului.
O călătorie cu fel de fel de aventuri: se întâlnesc cu pastorii turmelor de carne - bipede cu o urma de inteligenta, crescute și trimise către orașe ca materie prima pentru hrana (motivul apare și în Oameni în jungla a lui Spinrad). Păstorii ăștia aveau un bazin genetic închis, toți erau frați intre ei (chiar dacă erau de ambe sexe), iar viitorul, copii, nu arata foarte bine. Iar singurul pastor care da semne de inteligenta, neliniștitul, cel care conștientizează rutina și vrea sa o rupă cu ea, cel responsabil cu transmiterea mai departe a poveștilor și învățămintelor înaintașilor, pleacă cu ei mai departe.
Dau peste piticii navigatori, un fel de gnomi cu bărci de mari dimensiuni cu vâsle, frustrați din cauza staturii lor, care explorează țărmurile în căutare de orașe de distrus, pentru ca numai astfel Stăpânul lor - care purta tălpici ca sa para mai înalt - putea deveni Rege. Piticii ăștia mi-au adus aminte de Brussolo, numai ca acolo erau sub bărci nu pe bărci.
Asiatici care încearcă sa pună pe hârtie o istorie amănunțita a umanității folosind Arbori ai Istoriei (o varianta mult mai ordonata și mai clara a Caselor Istoriei din orașul de unde a pornit astronomul) și reușind sa ajungă pana în urma cu 14 mii de ani, propunându-și 100 de mii. Dar ei sunt doar teoreticieni, cercetători, nu vor sa acționeze, noi doar acumulam și împărtășim cunoștințe, când vine vorba sa le punem în aplicare/practica sa o facă alții, ca noi nu ne murdărim mâinile. Cultura rigida, împărțită în caste (casta studioșilor / cercetătorilor și casta muncitorilor, a celor care munceau pentru studioși). E un pic aici din discuția aia despre elite care nu se implica, noi suntem intelectuali subțiri, noi gândim, nu muncim. Poate cam prozaic și din topor zis, dar cam asta e.
Cei trei (astronomul, fata din adâncuri și pastorul neliniștit), ajutați de aripa tânără a cercetătorilor (cei care vor sa se implice în tentativa asta de a salva Pământul) cutreiera prin istorie (utilizând ca vehicule Arborii Istoriei) și încearcă sa găsească popoarele/neamurile/populațiile care ar fi putut avea cunoștințele, știința, tehnologia care sa ii ajute.
In trecut oamenii au colonizat Marte, au ajuns și pe Venus ( doar pentru a o transforma în vederea deportării unor oameni șopârlă apăruți pe Pământ au terra format Luna (pana acolo încât au transformat-o într o chestie organica), dar nimic care într-adevăr sa se pună cu o stea și sa o devieze
Se întrevede și un tipar în evoluția omenirii de-a lungul mileniilor: alternanta tehnica/tehnologie/mașinism/științe exacte - revenirea la natura/biologie/genetica, observându-se și o tendință ca partea tehnico-științifică sa fie mai puțin apreciata/studiata decât partea umanista (și de aia inginerii sunt asa, mai frustrați :) ).
Hoinăresc prin istorie cu ajutorul Arborilor, ajung undeva spre 90mii ani în trecut, dar lucru oarecum clar e ca tot ce ținea de zborul spre stele converge spre un munte înalt.
Pornesc spre muntele ala de care s-ar lega succesul expedițiilor spre stele dar sunt luați prizonieri de niște umanoizi asemănători maimuțelor, sunt salvați de un balon/aeronava al unor oameni care par la începutul revoluției industriale (folosesc forța aburului, ceva asemănător mașinilor care merg pe drumuri pavate, aeronave care funcționează pe principiul zepelinului).. O civilizație înclinata spre științele exacte și tehnologie se înhamă la înfruntarea universului, vor sa treacă la nivelul următor și sa ajungă la zborul cosmic. Cunoștințele adunate doar de dragul cunoștințelor ale asiaticilor versus cunoștințe puse la treaba.
Iar sfârșitul salvează cartea, cometa aia întorcându-se de fapt acasă.
Motivele care ii împing sa meargă mai departe în aceasta călătorie: teama de a nu înțelege lumea, teama de a nu cădea în uitare, teama de singurătate. Flacăra aia care te arde, care te împinge înainte, flacăra descoperirii, a căutării.
Neliniștea și neastâmpărul care nu le da pace, care poate schimba multe, sa iți depășești condiția, sa afli, sa descoperi. Sa înfrunți universul, dar la modul pozitiv al cunoașterii/descoperirii și nu al distrugerii.
E un imn dedicat omenirii iscoditoare și căutătoare sa afle și sa descopere, e povestea omenirii care a pornit spre stele din cauza neastâmpărului de a cunoaște și de a ști.
Căutare, cunoaștere, cunoașterea trecutului prin Casele Istoriei și Arborii Istoriei, căutarea cunoașterii, căutare pentru distrugere din frustrare, noi gândim și nu avem chef sa muncim ca ne murdărim pe mâini, noi muncim dar vrem sa și gândim, degenerarea umanității fără cunoaștere, laitmotivul istoriei și al trecutului văzut ca epoca de aur în comparație cu decăderea prezentului ... multe, multe subiecte/motive care iți dau de gândit.
Așadar:
Mai buna decât m-am așteptat când am început-o. Doar trei stele pentru stilul un pic cam încâlcit, cam dezlânat, în unele locuri chiar căznit.
Titlu: Sa prinzi o stea căzătoare
Autor: John Brunner
Editura: RAO
Links: John Brunner Archive
WWE: SPOSC
SFE: JB
ISFDB: JB
Pe scurt/lung:
Într-un viitor îndepărtat, la 2 milioane de ani după apariția lui homo sapiens, după multe cicluri civilizaționale, omenirea și-a pierdut vigoarea, și-a epuizat forța creatoare, pare ca a ajuns la sfârșit.
Multe modificări genetice pe partea de vegetal (casele sunt un fel de urmase a unor plante, cu oarecare inteligenta, care își apară stăpânul) și animal (pasări fluorescente care plutesc în văzduh, turme de carne, balene cu fata umana). Una din principalele preocupări este studiul istoriei, a trecutului, chiar scufundarea în trecut și imitarea acestuia cu ajutorul unor Case ale Istoriei în care se explorează memoria ancestrala la nivel molecular (asta cu studiul istoriei și cu discuția din jurul acestui studiu mi-a adus aminte un pic de Cartea judecații de apoi).
Un pasionat de stele descoperă o cometa care se îndreaptă spre Pământ iar ciocnirea va avea loc peste 300 de ani.Încearcă sa tragă un semnal de alarma dar nimeni nu e interesat, toți sunt plictisiți, dezabuzați, nu ii interesează.
Întâlnește pe plaja o tipa care tocmai ieșise din ocean, de la prietenii ei de sub ape și împreună (un pasionat de stele și o pasionata de adâncuri) pleacă în căutarea unei soluții pentru salvarea Pământului.
O călătorie cu fel de fel de aventuri: se întâlnesc cu pastorii turmelor de carne - bipede cu o urma de inteligenta, crescute și trimise către orașe ca materie prima pentru hrana (motivul apare și în Oameni în jungla a lui Spinrad). Păstorii ăștia aveau un bazin genetic închis, toți erau frați intre ei (chiar dacă erau de ambe sexe), iar viitorul, copii, nu arata foarte bine. Iar singurul pastor care da semne de inteligenta, neliniștitul, cel care conștientizează rutina și vrea sa o rupă cu ea, cel responsabil cu transmiterea mai departe a poveștilor și învățămintelor înaintașilor, pleacă cu ei mai departe.
Dau peste piticii navigatori, un fel de gnomi cu bărci de mari dimensiuni cu vâsle, frustrați din cauza staturii lor, care explorează țărmurile în căutare de orașe de distrus, pentru ca numai astfel Stăpânul lor - care purta tălpici ca sa para mai înalt - putea deveni Rege. Piticii ăștia mi-au adus aminte de Brussolo, numai ca acolo erau sub bărci nu pe bărci.
Asiatici care încearcă sa pună pe hârtie o istorie amănunțita a umanității folosind Arbori ai Istoriei (o varianta mult mai ordonata și mai clara a Caselor Istoriei din orașul de unde a pornit astronomul) și reușind sa ajungă pana în urma cu 14 mii de ani, propunându-și 100 de mii. Dar ei sunt doar teoreticieni, cercetători, nu vor sa acționeze, noi doar acumulam și împărtășim cunoștințe, când vine vorba sa le punem în aplicare/practica sa o facă alții, ca noi nu ne murdărim mâinile. Cultura rigida, împărțită în caste (casta studioșilor / cercetătorilor și casta muncitorilor, a celor care munceau pentru studioși). E un pic aici din discuția aia despre elite care nu se implica, noi suntem intelectuali subțiri, noi gândim, nu muncim. Poate cam prozaic și din topor zis, dar cam asta e.
Cei trei (astronomul, fata din adâncuri și pastorul neliniștit), ajutați de aripa tânără a cercetătorilor (cei care vor sa se implice în tentativa asta de a salva Pământul) cutreiera prin istorie (utilizând ca vehicule Arborii Istoriei) și încearcă sa găsească popoarele/neamurile/populațiile care ar fi putut avea cunoștințele, știința, tehnologia care sa ii ajute.
In trecut oamenii au colonizat Marte, au ajuns și pe Venus ( doar pentru a o transforma în vederea deportării unor oameni șopârlă apăruți pe Pământ au terra format Luna (pana acolo încât au transformat-o într o chestie organica), dar nimic care într-adevăr sa se pună cu o stea și sa o devieze
Se întrevede și un tipar în evoluția omenirii de-a lungul mileniilor: alternanta tehnica/tehnologie/mașinism/științe exacte - revenirea la natura/biologie/genetica, observându-se și o tendință ca partea tehnico-științifică sa fie mai puțin apreciata/studiata decât partea umanista (și de aia inginerii sunt asa, mai frustrați :) ).
Hoinăresc prin istorie cu ajutorul Arborilor, ajung undeva spre 90mii ani în trecut, dar lucru oarecum clar e ca tot ce ținea de zborul spre stele converge spre un munte înalt.
Pornesc spre muntele ala de care s-ar lega succesul expedițiilor spre stele dar sunt luați prizonieri de niște umanoizi asemănători maimuțelor, sunt salvați de un balon/aeronava al unor oameni care par la începutul revoluției industriale (folosesc forța aburului, ceva asemănător mașinilor care merg pe drumuri pavate, aeronave care funcționează pe principiul zepelinului).. O civilizație înclinata spre științele exacte și tehnologie se înhamă la înfruntarea universului, vor sa treacă la nivelul următor și sa ajungă la zborul cosmic. Cunoștințele adunate doar de dragul cunoștințelor ale asiaticilor versus cunoștințe puse la treaba.
Iar sfârșitul salvează cartea, cometa aia întorcându-se de fapt acasă.
Motivele care ii împing sa meargă mai departe în aceasta călătorie: teama de a nu înțelege lumea, teama de a nu cădea în uitare, teama de singurătate. Flacăra aia care te arde, care te împinge înainte, flacăra descoperirii, a căutării.
Neliniștea și neastâmpărul care nu le da pace, care poate schimba multe, sa iți depășești condiția, sa afli, sa descoperi. Sa înfrunți universul, dar la modul pozitiv al cunoașterii/descoperirii și nu al distrugerii.
E un imn dedicat omenirii iscoditoare și căutătoare sa afle și sa descopere, e povestea omenirii care a pornit spre stele din cauza neastâmpărului de a cunoaște și de a ști.
Căutare, cunoaștere, cunoașterea trecutului prin Casele Istoriei și Arborii Istoriei, căutarea cunoașterii, căutare pentru distrugere din frustrare, noi gândim și nu avem chef sa muncim ca ne murdărim pe mâini, noi muncim dar vrem sa și gândim, degenerarea umanității fără cunoaștere, laitmotivul istoriei și al trecutului văzut ca epoca de aur în comparație cu decăderea prezentului ... multe, multe subiecte/motive care iți dau de gândit.
Așadar:
Mai buna decât m-am așteptat când am început-o. Doar trei stele pentru stilul un pic cam încâlcit, cam dezlânat, în unele locuri chiar căznit.
Titlu: Sa prinzi o stea căzătoare
Autor: John Brunner
Editura: RAO
Links: John Brunner Archive
WWE: SPOSC
SFE: JB
ISFDB: JB