luni, 18 februarie 2019

Balaurii raiului - Carl Sagan

Mi s-a făcut dor de Patapievici, asa ca am zis sa citesc ceva echivalent :)

Pe scurt/lung: 


In acest  eseu transformat dintr-o conferință, Sagan scrie despre natura și evoluția inteligenței umane.

Calendarul cosmic începe la Big Bang și se termina la zecimea de secunda care e ultimul secol; și care te face sa înțelegi cat de insignifiant ești tu ca individ și tu ca specie. Ar trebui sa tratam toată chestia asta cu smerenie, dar de ce sa fiu umil ? Omenirea/omul poate sta drept în fata universului și sa îl provoace , de ce sa fie umil ?

Despre creier, cortex, comportament, memorie, inteligenta 
Descrie cum e format și cum funcționează creierul: sașiu neural, complex R, sistem limbic și neocortex. O demonstrație frumoasa și logica, cu cifre și cu numere neînchipuit de mari ca doar vorbim despre creier care e infinit și totuși cumva atât de fragil, cu multe exemple din natura care sa explice diferite funcțiuni ale creierului, comparații cu alte viețuitoare 

Discuta foarte mult subiectul învățării limbajului pentru cimpanzei și despre modul în care se manifesta inteligenta și limbajul la maimuțe, ajungând pana la probleme etice drepturile maimuțelor etc; cu foarte multe exemple despre experimente cu maimuțe.
Trage concluzia ca maimuțele / cimpanzeii nu și-au dezvoltat inteligenta și limbajul din cauza noastră a oamenilor; noi am câștigat competiția pentru resurse și i-am împins înapoi dpdv al inteligentei și de aia nu au progresat.

Avem o memorie de scurta și una de lunga durata și se pare ca noapte se ia decizia și se transfera intre cele doua (în timpul somnului). 
O comparație foarte mișto intre emisfera stângă și emisfera dreapta, ce face și ce nu face fiecare , un fel de analiza SWOT a fiecăreia.

De fapt iți arata ce minune complexa, uimitoare și fragila este chestia asta numita creier (și pana la urma omul) și ce nashpa e ca îl folosim sa realizăm tot felul de grozavii.

Dezbate și problema avortului dpdv al momentului în care fătul este/trebuie sa fie declarat ființă umana (prin studierea creierului acestuia)

Ajungem și la inteligenta artificiala și la stimularea creierului, discuta despre computere și cum influențează acestea omenirea și mai ales procesul de învățare.

Si bineînțeles relația omului cu cosmosul /universul și discuția despre alte civilizații dotate cu rațiune / inteligenta și despre contactul cu acestea. 

Trebuie sa facem cercetare științifică de dragul descoperirii, ca de aici pot sa rezulte o droaie de chestii practice care ne fac viata mai ușoară; totul e luminos, decent, scris curat, cu bun simt. 

Si nu se poate abține sa nu beștelească un pic fakeurile si pseudostiintele ca astrologia, triunghiul bermudelor, oznurile, scientologia.

Fiecare ins este într-adevăr o entitate rarisima și diferită de celelalte.
Ca sa iți ții creierul tânăr trebuie sa îl folosești.
Prețul pe care îl plătim pentru anticiparea viitorului este grija pe care acesta ne-o provoacă.
Știința nu este decât denumirea latinească a cunoaşterii…

E o carte interesanta și reconfortanta, care te plimba prin anatomie, biologie, știință, istorie etc. 
Doar în primele capitole sunt chestii mai strict științifice, ca sa zic asa, in rest se poate citi cu plăcere.

De acolo din turnul de fildeș al intelectualului umanist care se gândește la chestii înalte, care face cercetare prin laboratoare sclipitoare, care participa la reuniuni, dezbateri, conferințe și congrese totul pare - și este- roz și optimist. Aici, mai jos , la firul ierbii, viata e mult mai prozaica.

Așadar:
Am avut aceeași senzație cu aceea pe care am avut o când am citit cărțile lui Patapievici. O carte ce ar trebui citita doar pentru frumusețea argumentației, chiar dacă uneori nu înțelegi mare lucru.
O construcție logica de toată frumusețea care îmi arata limitele personale în a manipula concepte si chestii abstracte. 
Un eseu elegant despre omenire, evoluție, creier, computere, genetica, etc etc 
Trei stele

Titlu: Balaurii raiului
Autor: Carl Sagan
Editura: Elit Comentator
Links: site official
WWE: 
SFE: CS
ISFDB: CS

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pe acest blog cometariile sunt moderate. Va rog sa folositi un limbaj civilizat. Multumesc.